G4Media.ro

SUPERVIZOR: Pierderi de 14 milioane de lei pentru Tel Drum în 2018/…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

SUPERVIZOR: Pierderi de 14 milioane de lei pentru Tel Drum în 2018/ Cifra de afaceri a scăzut cu 111 milioane de lei

Bilanțul societății Tel Drum pe anul 2018 arată că firma de construcții a încheiat anul 2018 cu pierderi de 14.321.931 lei, la o cifră de afaceri de 44.776.657 lei, scrie Supervizor.ro. Potrivit sursei citate, cifra de afaceri a scăzut cu 111 milioane de lei. Firma a intrat în insolvență din ianuarie 2018 iar perioada de observație este de 12 luni.

Rezultatele financiare raportate de Tel Drum pe 2018

Sursa: Supervizor.ro

Context. Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, în martie, că speră ca procurorul care se ocupă de dosarul Tel Drum să ajungă la o soluție „într-un termen nu foarte îndelungat”, de câteva luni.

„El spune că e o cauză complexă, a dispus o expertiză, s-a făcut expertiza, sperăm ca într-un termen nu foarte îndelungat să dea o soluţie într-un fel sau altul. Una, două, trei luni, nu ştiu”, a declarat Călin Nistor.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul „Tel Drum” în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul „Tel Drum”.

Liviu Dragnea a mai contestat, în noiembrie 2017, sechestrul pus pe averea sa de către DNA, însă Instanţa supremă i-a respins atunci acţiunea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. NU INTELEG CUM ACEASTA FIRMA, TEL DRUM, NU A PĂȚIT NIMIC PANA LA ARESTAREA LUI DRAGNEA. CONSIDER CA JUSTITIA NU-SI FACE DATORIA FATA DE TARA SI AU FACUT POLITICA PSD. CINE CONDUCE TARA ? ACESTI INDIVIZI,POLITICIENI, FAC PUSCARIE 1-2ANI SI IES MAI PROSPERI CU FIRMELE LOR,FRATILOR LUATILE AVERILE SI PUNETII LA MUNCA IN ÎNCHISOARE ,ASTFEL ÎNCURAJAȚI CORUPTIA!