G4Media.ro

Superyacht-ul oligarhului ucrainean Medvedciuk va fi vândut la licitație, încasările vor fi…

Sursa Foto: Wikipedia

Superyacht-ul oligarhului ucrainean Medvedciuk va fi vândut la licitație, încasările vor fi oferite Kievului / Ar fi pentru prima dată când un bun al unui oligarh sancționat este predat autorităților ucrainene

Un superyacht de 200 de milioane de dolari deținut de Viktor Medvedciuk, un oligarh ucrainean prieten al lui Vladimir Putin şi care este supus sancțiunilor, urmează să fie scos la licitație de Kiev, în urma confiscării acestuia în Croația, transmite Rai News, citată de Rador.

Un tribunal croat – spune guvernul de la Kiev – a decis ca iahtul Royal Romance de 92,5 metri al lui Medvedciuk să fie transferat Agenţiei Ucrainene de Recuperare şi Administrare a Activelor (ARMA), pentru „ca aceasta să beneficieze de valoarea economică prin vânzarea lui la licitaţie”, scrie The Guardian. Ar fi pentru prima dată când un bun al unui oligarh sancționat este predat autorităților ucrainene.

Medvedciuk, în vârstă de 68 de ani, denumit adesea ”Prinţul întunericului”, deoarece acţionează mereu din umbră, al politicii ucrainene (Putin este nașul fiicei sale Daria), a fost arestat în Ucraina în aprilie și predat Rusiei într-un schimb de prizonieri în septembrie. Iahtul său, Royal Romance, a fost confiscat în Croația la începutul acestui an.

În septembrie, un alt superyacht confiscat de la un oligarh rus sancționat, Dmitri Pumpianski, a fost achiziţionat la licitație de un cumpărător al cărui nume nu a fost dezvăluit, pentru suma de 37,5 milioane de dolari, fiind prima vânzare de acest gen de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Numai că banii nu au ajuns în seifurile administrației ucrainene, ci au mers către banca de investiții americană JP Morgan, pentru a rambursa o datorie contractată de însuși oligarhul Pumpianski.

Sursa: Rainews/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pt ca e oligarh ucrainean. Sa vedem cand or sa vanda bunurile oligarhilor rusi

  2. Naspa, deci Pumpianski ala n-a pierdut nimic, a luat bani de la banca americana pentru iahtul ala, e ca si cum ar fi vandut iahtul si si-ar fi luat banii pe el.