G4Media.ro

Surpriza de la Suceava, provocată chiar de PNL: Gheorghe Flutur a pierdut…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Surpriza de la Suceava, provocată chiar de PNL: Gheorghe Flutur a pierdut șefia Consiliului Județean după ce a provocat eliminarea de pe buletinul de vot a candidatului AUR

Una dintre marile surprize ale alegerilor locale s-a produs la Suceava, unde Gheorghe Flutur (PNL, 64 de ani) a pierdut președinția Consiliului Județean în fața candidatului PSD Gheorghe Șoldan, potrivit rezultatelor parțiale ale alegerilor locale, centralizate de rezultatevot.ro.

Flutur era președintele CJ Suceava din 2012 și este unul dintre liderii importanți ai PNL, fiind prim-vicepreședinte al partidului la nivel național. El era cotat cu prima șansă la câștigarea unui al patrulea mandat de președinte.

Înfrângerea lui Flutur a venit după un moment controversat provocat chiar de la PNL Suceava, organizație condusă de acesta.

La 1 mai, PNL Suceava a depus o contestație la Biroul Electoral Județean Suceava împotriva candidatului AUR, Neculai Miron, pe motiv că acesta candidează concomitent la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava și la cea de primar într-o comună din județ.

Biroul Electoral Județean Suceava a acceptat contestația PNL și a respins candidatura candidatului AUR, decizie menținută ulterior în instanță.

”A fost o decizie proastă a lui Flutur, pentru că dacă rămânea în cursă și candidatul AUR atunci voturile de opoziție anti-PNL s-ar fi împărțit între candidatul PSD și candidatul AUR. Odată ce candidatul AUR a fost scos din cursă, toate voturile anti-PNL s-au dus la candidatul PSD Gheorghe Șoldan, iar Flutur a pierdut la o diferență mică, de trei procente”, a declarat pentru G4Media un politician familiarizat cu situația din Suceava.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează