G4Media.ro

Surpriză în SUA: Pete Buttigieg (38 de ani) conduce în alegerile interne…

Surpriză în SUA: Pete Buttigieg (38 de ani) conduce în alegerile interne din Partidul Democrat după numărătoarea parțială a voturilor din Iowa

Pete Buttigieg (38 de ani), primul candidat gay în alegerile primare din Partidul Democrat, conduce în votul din Iowa, primul stat unde reprezentanţii Partidului Democrat au votat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA.

Potrivit rezultatelor pentru 62% din secţiile de vot, Buttigieg este pe primul loc cu circa 27% din voturi, devansându-l pe senatorul socialist Bernie Sanders (25%), potrivit Agerpres.

Senatoarea Elizabeth Warren a obținut 18,3%, iar fostul vicepreşedinte Joe Biden s-a clasat pe locul patru cu 15,6%.

Alegerile interne din Iowa se bucură de o atenţie deosebită deoarece sunt primele, restul statelor urmând să organizeze proceduri similare mai târziu în acest an. Rezultatele din Iowa pot ajuta candidaţii să îşi consolideze poziţiile înaintea competiţiilor din state cu populaţie mai mare, care vor avea un cuvânt mai greu de spus la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, unde va fi desemnat oficial reprezentantul în cursa pentru Casa Albă.

Foto: Facebook / Pete Buttigieg

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Now that’s something you’ll never see in Romania :))

  2. Un gay și un comunist pe primele doua locuri. Se anunța niște alegeri încinse , sper ca Trump va lua 75% de data asta.

  3. Unde e ăla care abera cu moșulică Sanders p-aici?

  4. S-ar zice că e o prima surpriză înfrângerea fosilelor 70+ de către acest Justin Trudeau american. Totuși și el e omul sistemului.
    Rezultatul e paradoxal in avantajul lui Bloomberg. Startul slab al lui Biden si Warren îi face pe aceștia extrem de vulnerabili. Posibil că cel puțin unul din ei să nu prindă super marțea (3 martie) drept candidat în cursă. Nici Sanders nu se simte prea bine, spera să câștige în Iowa.
    Întrebarea e in ce măsură acest rezultat surpriza e o intoxicație datorita imixtiunilor unor servicii secrete sa a Facebook. Nu cumva au spart rușii bazele de date ale partidului democrat sau a analizat Facebook comportamentul alegătorilor democrați pentru a îi oferi lui Trump un contracandidat „slab”, ușor de combătut pe motiv de lipsa de experiență, orientare sexuală.

    • In Iowa Bloomberg a luat vreo 20-30 de voturi din vreo 100.000 de voturi !.
      Bloomberg nu mai exista politic !.
      In finala cu Trump ar fi cam 80% -20% .
      Tot ce face Bloomberg e doar circ de New-York. A fugit acum direct in California ca sa nu piarda si Hollywood-lul. Probabil s-a dus sa aranjeze cu regizorii iudei de acolo ca daca figurantii nu vin sa voteze in martie cu Bloomberg vor fi dati afara din servici.

  5. Trump a câștigat al doilea mandat aseară la discursul “state of the union” din fata Congresului. Clownii ăștia vor primi toți in premiu de participare in bunul spirit liberal.

  6. Dacă democrații vin cu Buttigieg, înseamnă că nu au înțeles nimic din ce s-a întâmplat acum patru ani, când americanii l-au preferat pe Trump.

  7. Se zice ca ar fi sustinut pe la spate

    • Se zice ca esti un homofob ordinar!Mars inapoi in pestera!

  8. Ati uitat rezultatul referendumul din Romania cu tema adusa in discutie ?

  9. Dacă toți marxiștii din Occident ar fi trăit o lună într-o țară comunistă, cum a fost URSS sau România înainte de 1990, s-ar fi lecuit. Ei sunt însă îndrăgostiți de niște fantezii teoretice, din cărți, și nu își dau seama cât de mult rău îmbrobodind și pe alții cu ideile lor.

    • Pamflet
      Stai sa vezi ca se poate si mai rau decat in tomania inainte de 89 sau urss, si anume noua europa cu zero emisii de carbon si impotriva incalzirii globale. Sa vezi cum toti idiotii vin cu tot felul de idei si altii care ii accepta

    • Si culmea este ca nu inteleg desi nu sunt facuti la apelul bocancilor. Buttigica asta are facultati una si una, servicii secrete ale Marinei, angajat la firme celebre….