G4Media.ro

OFICIAL Administratorul ”Azilului Groazei” din Voluntari, Ștefan Godei, urmărit penal de DNA…

Sursa foto: Facebook

OFICIAL Administratorul ”Azilului Groazei” din Voluntari, Ștefan Godei, urmărit penal de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu

Update 15.15: DNA a confirmat într-un comunicat oficial audierea lui Ștefan Godei și faptul că a început urmărirea penală pentru complicitate la abuz în serviciu

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 772 și 776 din 13 iulie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul G.Ș.C., la data faptei președinte al unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În zilele de 10 și 11 mai 2023, suspectul G.Ș.C., în calitatea menționată mai sus, în scopul obținerii licenței de funcționare pentru un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități pe care-l deținea în orașul Voluntari, județul Ilfov, ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de inculpații Rontescu Florina și Năstase Andrei Cornel, inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate de către centrul respectiv.

Articol inițial: Administratorul ”Azilului Groazei” din Voluntari, Ștefan Godei, este audiat la această oră la DNA, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, Godei este audiat într-o cauză în care doi inspectori din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, sunt anchetați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Ulterior, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, un raport favorabil în condițiile în care centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, prevăzute de lege. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 25.04.2023 – 31.05.2023, inculpații Năstase Andrei-Cornel și Rontescu Florina, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile prevăzute de legislația primară, referitoare la realizarea vizitelor de evaluare în teren în ceea ce privește un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități situat pe raza județului Ilfov.

Concret, cei doi inculpați ar fi procedat la o evaluare formală, doar în baza documentelor, a îndeplinirii de către centrul respectiv a standardelor minime de calitate obligatorii, și ar fi omis să constate starea de degradare a mobilierului și a dotărilor din spațiul cu destinația de bucătărie, precum și problemele structurale de igienă pe care controalele inopinate ale celorlalte autorități publice sau private le-au constatat.

De asemenea, deși ar fi constatat că centrul respectiv nu dispunea de resursa umană necesară prestării serviciilor sociale respective, inculpații ar fi dat instrucțiuni reprezentantului centrului cu privire la modul de modificare/completare a contractelor de prestări servicii medicale astfel încât, în final, să se îndeplinească cerințele minime prevăzute de lege.

Ulterior, înainte ca problemele constatate să fi fost remediate, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, documentația necesară pentru obținerea licenței de funcționare a centrului respectiv.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. daca are doi neuroni, cere un pix nou si 4-5 coli de hartie si scrie ce stie despre fauna din voluntari, negoita samd. Daca o mai avea speranta ca il salveaza famiglia de lege, sper ca procurorul sa aiba coloana si sa ii explice situatia cum trebuie.

  2. Godei cred că e singurul caz important ( ca un os aruncat unui câine jigarit ) cu care DNA își poate justifica oarecum existența în ultimul timp.