G4Media.ro

UPDATE Oficial: Un agent de poliție de la Penitenciarul Arad s-a împușcat…

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

UPDATE Oficial: Un agent de poliție de la Penitenciarul Arad s-a împușcat mortal în cap cu arma din dotare

UPDATE Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat, sâmbătă, cu arma de serviciu şi a decedat, procurorii fiind la faţa locului pentru a face cercetări.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat, citată de Agerpres, că se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, „iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, a declarat, citat de aceeași sursă, că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani.

Angajatul a folosit arma de serviciu pentru a se împuşca la locul de muncă.

Surse din cadrul penitenciarului afirmă că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare, astfel că deocamdată nu se ştie de ce şi-ar fi luat viaţa.

Pe lângă ancheta începută de procurori, conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă.

Știre inițială

Un agent de poliție de la penitenciarul de Maximă Siguranță Arad a fost găsit decedat, au transmis sâmbătă surse judiciare pentru G4Media.ro.

Victima a fost declarată decedată de către personalul medical din cadrul penitenciarului.

Potrivit surselor, victima, un bărbat în vârstă de 32 de ani, prezenta două plăgi împușcate la nivelul capului, iar lângă cadavru a fost găsit un pistol mitralieră cu un calibru de 7.62 mm.

Bărbatul era agent principal, se afla în timpul serviciului și îndeplinea funcția de șef de schimb, au mai precizat sursele G4Media.ro.

Sursa foto: Inquam Photos/ Adel Al-Haddad

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Caz clar de sinucidere 😉

  2. Învățați să folosiți cuvintele potrivite in articole.
    Nu există agent de securitate, in penitenciar, ci agent de poliție!

    • Ce treaba are cu poliția tractoristul ăla? Le e rusine de denumirea lor dintotdeauna, cea de gardian? Sunt niște țărănoi toți, când ii vezi pe strada zici ca acum au scăpat de lângă coarnele plugului

  3. Nu există termenul „agent de securitate”, ci polițist de penitenciare…
    O informare bună duce la o știre realistă!

    • Daca un “hoț” cum le spuneti voi, sparge geamul in camera de detenție, unde face unitatea voastră plângerea prealabilă? Dacă sunteți “polițiști” de ce nu cercetați voi cazul, de ce va adresați Poliției Române? Vă e rusine sa va numiți gardieni? Ce treaba aveți voi cu noțiunea și munca de politie? Voi păziți, nu cercetați, eventual abateri disciplinare. Pe strada purtați salopeta aia ca niște șantieriști. Veșnic in capul gol, veșnic cu haina descheiată de sus până jos, indiferent de anotimp.
      Sunteți gardieni bă, nu polițiști!

  4. Poate gardieni.Astia ce munca de politie fac????

    • Gardieni?Nici măcar nu știi ce înseamnă această meserie și în ce constă.Dacă ai fi lucrat într-un penitenciar ai fi rezistat maxim o lună!

    • Citește legislația!

    • munca pe care nu ai putea tu s-o faci vreodata! ca omu a cazut emotional din cine stie ce cauze asta e un caz rar… munca de politie exact cum ai citit… intr-un penitenciar exista o gramada de compartimente… daca nu stiai un penitenciar e un mini oras in spetele gardurilor alora… detinutii au drepturi si obligatii o gramada si angajatii se ocupa atat de drepturile lor cat si de ale cadrelor.

    • Faptul va transformat Toader Tudorel, care a detronat-o pe Kovesi, din gardieni in politisti, asta nu insemana ca voi faceti dosare penale, anchete cu procurorii, habar n-aveti ce este o contraventie… Singurul Statut recunoscut este cel reglementat de L 360/2002(pt Dan care ma trimite la legislatie), restul pseudo-politii inventate de ministri corupti!

  5. Ce tara trista … si corupta pana in maduva

  6. Să se cerceteze cazul nu sa se bage sub preș….abuzuri grosolane de cea mai joasă spetza Să vină la poarta albă unde abuzul este la ordinea zilei din partea conducerii cât credeți că poate indura un om corupția voastră?

  7. Da angajații penitenciarelor din România alcătuiesc poliția penitenciară. Nici la celelalte structuri ale poliției nu se cercetează ei pe ei ci compartimentul care are aceste atribuții, aveți cumva impresia că dacă cineva de la poliția ANIMALELOR face un accident cu victime v-a fi cercetat de… Poliția Animalelor?!

  8. Ba, e poliție penitenciara nu națională, desfășoară activități specifice în zona respectivă, ce minte sa ai sa spui că nu aplica contravenții sau nu cercetează dosare penale, de aia ai organe judiciare..

  9. condoleante

  10. Familia sa nu se lase prostita sa acționeze în instanta pușcăria pt hartuire și abuzuri

  11. Nu inteleg un lucru. Cum a putut sa isi traga doua gloante in cap, când unul singur este suficient. Sa fi fost asasinat?