G4Media.ro

SURSE Apropiații lui Ionuţ Costea le-au spus polițiștilor că acesta s-ar afla…

Sursa Foto: Gds

SURSE Apropiații lui Ionuţ Costea le-au spus polițiștilor că acesta s-ar afla la tratament în străinătate. Condamnat la 6 ani de închisoare, polițiștii nu l-au localizat încă pe cumnatul lui Mircea Geoană

Apropiații lui Ionuț Costea le-au spus polițiștilor că acesta ar fi plecat din țară la tratament medical, potrivit surselor G4Media.ro. Costea a fost deja dat în urmărire națională și urmează procedurile pentru urmărirea internațională, fără ca momentan să fie localizat.

Ionuț Costea, cumnatul adjunctului secretarului general NATO Mircea Geoană, a fost vineri dat în urmărire națională de Poliția Română după ce nu a fost găsit la domiciliu. Trebuie să ispășească o pedeapsă de 6 ani de închisoare după sentința de vineri din dosarul în care și fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța.

sursa foto: Captură foto Poliția Română

Ionuț Costea e fratele soției lui Mircea Geoană. Costea a fost vicepreședinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și președinte al EximBank.

Cu doar o zi înainte de condamnare, secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, spunea într-un discurs la Aspen că „buna guvernare, transparența și combaterea corupției sunt importante pentru a ne asigura că adevăratul potențial, strategic, economic și uman al României este eliberat.”

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ajută Geoană la prinderea lui; pardon, salvarea lui?

    • Aia zic și eu, îl întreabă pe Mircea și află în secunda 1, ce o lălăie atât după pom?!