G4Media.ro

SURSE Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit aprobarea în procedură de…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

SURSE Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit aprobarea în procedură de urgență a proiectului coaliției privind pensiile magistraților / Pensiile speciale ne costă 230 de milioane de euro din PNRR

Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR) și Varujan Pambuccian (grupul parlamentar al minorităților naționale) au propus adoptarea în procedură de urgență a legii privind pensiile magistraților, potrivit surselor G4Media.

Guvernul trebuie să transmită până pe 15 aprilie un punct de vedere cu privire la implicațiile bugetare ale legii, dată până la care Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ trebuie să transmită avizele.

Consiliul Economic și Social trebuie să transmită avizul până pe 24 aprilie.

România va pierde 230 de milioane de euro dacă nu elimină sau modifică sistemul de pensii speciale, a spus ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la Alba Iulia, scrie Alba24. Măsurile trebuie implementate în următoarele 5 luni, iar banii au fost deja blocați.

Boloș a vorbit despre două variante în care se poate modifica sistemul: fie se stabilește un plafon de venit dincolo de care s-ar plăti un impozit diferențiat, fie se ajustează stagiul de cotizare sau procentul de acordare a pensiei speciale.

„Am spus că sunt două variante de lucru. Prima variantă este aceea în care se stabilește un plafon de venit, de la care încolo se plătește un impozit cu cotă diferențiată față de ceea ce avem acum stabilit de 10%, sau a doua varianta se aplică pentru toate categoriile de pensionari.

Aceasta este o măsură care ține de reforma fiscală și va fi decisă de către Guvern, dacă se va aplica această variantă.

Varianta a doua este cea în care se ajustează stagiul de cotizare sau procentul de acordare a pensiei speciale, pentru că, după cum știți, avem 85% astăzi din veniturile realizate în ultimii 5 ani.

Acesta este mecanismul actual și raportul Băncii Mondiale indică aceste ajustări ale stagiului de cotizare și ale procentului de acordare a pensiilor.

Care va fi această variantă care va fi implementată de către Guvernul României, rămâne să vedem.

Cert este, vă spun cu responsabilitate, că termenul de șase luni a început să curgă și dacă nu implementăm nici o măsură, atunci vom avea pierdere de 230 de milioane de euro”, a spus Marcel Boloș.

Măsura de modificare a pensiilor speciale întâmpină rezistență din mai multe zone ale statului, inclusiv de la CCR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Un proiect pe Reforma Administrativa si a Bugetarilor când? Avem 1,4 milioane de Bugetari în creștere.
    Avem bugetari la care Statul le plătește ratele creditelor la apartamente/ case .exemplu la angajati penitenciare. Statul Roman cheltuie banii aiurea și apoi se lamentează ca a ajuns la fundul sacului.

    • Problema este raportul privati/bugetari+pensionari.
      Avem 4.2 mil de bugetari care tin in carca 1.3 milioane de bugetari + 4.9 milioane de pensionari. 4.2:6.2 milioane, nu traim nici unul bine…
      Daca am muta 1 milion de bugetari in privat am avea un raport 1:1, ceva mult mai decent.

  2. Pensionarii sunt platiti si de cei din privat, si de cei de la stat. toti au aceleasi cote de contributii raportate la salariul brut. Raportul angajati: pensionari este cam de 0,8:1. Si eu, chiar daca sunt bugetar, platesc o pensie lunar cuiva, iar sotul meu, care lucreaza la privat are salariu mai mare decat mine si dupa cum stiti, nu mai exista facilitati fiscale. Haideti sa nu generalizam aiurea… Reforme sunt necesare si sa speram ca se vor face…

  3. Dar de pensiile speciale ale gradatilor, nimic? Ca alea sunt mult mai multe si ne costa mult, mult mai mult! Si le mai si platim multor tradatori sustinatori pro-rusi si/sau adepti ai legionarismului.

  4. 230 mil? un fleac. restul de mlde? la fel.