SURSE: Biroul Permanent al Senatului a fost convocat luni pentru cererea de ridicare a imunității fostului ministru Florian Bodog
Biroul Permanent al Senatului a fost convocat luni, de la ora 16.00, pentru cererea de încuviințare a urmăririi penale pentru fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerea Senatului.
Conform surselor citate, Biroul Permanent al Senatului urmează să trimită la Comisia juridică cererea de ridicare a imunității lui Florian Bodog.
Comisia juridică ar urma să facă un raport după ce studiază documentele primite de la DNA și după audierea lui Florian Bodog. Decizia privind ridicarea imunității o ia plenul Senatului, prin vot secret.
Procurorii DNA au transmis Senatului o cerere de încuviințare a urmăririi penale pe numele său, el fiind suspect de abuz în serviciu în legătură cu angajarea unei consilier când era ministrul al Sănătății. Mai precis, angajarea ar fi fost fictivă.
Fostul ministru PSD al Sănătăţii Florian Bodog a declarat joi, pentru Agerpres, că niciunul dintre consilierii pe care i-a avut la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care i-a trasat-o.
Potrivit DNA, „în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară”.
Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
Sursa foto: ms.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii