Surse: Ce au discutat liberalii despre ministrul Ghinea și PNRR, programul de 30 miliarde euro, cu câteva ore înainte de întâlnirea cu președintele Iohannis
Liderii PNL reuniți luni în ședința Biroului Executiv au discutat despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul UE prin care România are alocați circa 30 miliarde euro, după ce Comisia Europeană a respins câteva din proiectele cerute de România. Liberalii au convenit să ceară ca ministrul Cristian Ghinea să fie însoțit la negocierile de la Bruxelles de miniștrii de linie, potrivit surselor G4Media.ro. Ei nu au cerut demiterea lui Ghinea.
Astfel, liderii liberali au spus că unele clarificări cerute de Comisia Europeană, precum cele legate de capacitatea de transport de hidrogen sau cele legate de proiectele de irigații, ar fi putut fi furnizate de miniștrii de linie, potrivit surselor G4Media.ro.
În plus, liberalii au mai spus că trebuie găsită o soluție pentru ca fondul destinat investițiilor de la nivel local, respins și el de Comisia Europeană, să poată fi finanțat prin PNRR. Acest fond este extrem de important pentru PNL, care are circa 1.200 de primari la nivel național.
Ședința PNL pe tema PNRR a avut loc cu câteva ore înainte de întâlnirea președintelui Iohannis de la Cotroceni pe aceeași temă cu premierul Florin Cîțu, președintele Camerei Deputaților – Ludovic Orban, vicepremierii Dan Barna și Hunor Kelemen și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. (Foto: Liderii PNL, reuniți în ședință)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii