
UPDATE Cetățeanul turc suspect în cazul femeii tranșate și-a recunoscut fapta / Acesta a fost arestat preventiv
UPDATE Cetăţeanul turc cercetat în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit pe câmp, la ieşirea de pe A1, pe raza localităţii dâmboviţene Olteni, a fost arestat preventiv.
Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Dâmboviţa.
„Soluţia pe scurt: (…) admite propunerea formulată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (…), dispune arestarea preventivă a inculpatului C.A., aflat în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Dâmboviţa, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2024 şi până la data de 12.05.2024 inclusiv. În temeiul dispoziţiilor art. 230 alin. 1 din Codul de procedură penală, emite de îndată, pe numele inculpatului, mandatul de arestare preventivă în sensul celor mai sus dispuse”, se arată în decizia instanţei.
Totodată, Tribunalul Dâmboviţa a respins solicitarea formulată de către inculpat, prin mandatarii avocaţi, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor G4Media, cetățeanul turc suspect în cazul femeii tranșate, al cărui cadavru a fost descoperit pe un câmp în vecinătatea A1, și care a fost reținut în urma perchezițiilor de joi, și-a recunoscut fapta.
Acesta le-a povestit anchetatorilor că a luat victima din zona unui magazin, a dus-o la domiciliu si pe fondul unor neînțelegeri privind restituirea unor sume de bani, a lovit-o cu un scaun, provocandu-i stare de inconștiență. Văzând că femeia nu-și revine după e a stropit-o cu apă, a transat-o în baie, apoi a luat-o și a aruncat-o pe câmp.
La percheziții a fost găsit un scaun rupt despre care a afirmat că s-a așezat pe el și s-a rupt. Bărbatul și-a motivat fapta invocând o stare de tulburare cauzată de neadministrarea unui tratament.
Suspectul a fost ridicat și dus la audieri, iar după mai multe ore el și-a recunoscut fapta, spun sursele G4Media.
Joi au avut loc primele percheziții în acest caz. Seara, anchetatorii au plecat împreună cu suspectul la parchetul din Dâmbovița, unde l-au audiat și, ulterior, l-au reținut.
Victima și-ar fi anunțat sora că urmează să se întâlnească cu acest bărbat în ziua în care a dispărut.
Reamintim, poliția a anunțat oficial că vineri a fost descoperit cadavrul unei femei, descompus și în stare de degradare, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu