G4Media.ro

SURSE Cine sunt ambasadorii propuși de Iohannis în Rusia, Olanda, Ungaria și…

Sursa foto: presidency.ro

SURSE Cine sunt ambasadorii propuși de Iohannis în Rusia, Olanda, Ungaria și Turcia / Lista completă a celor 31 de diplomați trimiși la posturi noi

Președintele Klaus Iohannis a făcut propunerile pentru 31 de posturi de ambasadori ai României, în Rusia urmând să fie trimis Cristian Istrate, specializat în tematici de securitate și controlul armamentelor, în Olanda – Lucian Fătu, specializat în spațiul european, în Ungaria – Gabriel Șopandă, care a fost până acum ambasador în Turcia, unde va pleca Ștefan Tinca, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Lista celor 31 de ambasadori care vor fi trimiși în noile posturi:

RUSIA: Cristian Istrate – Expert specializat în tematici de securitate, NATO, controlul armamentelor. Deține gradul diplomatic de ambasador (2019); este din 2013 reprezentantul permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. A fost ambasador la Oslo între 2006-2011 și director general al Departamentului Afaceri Strategice din cadrul Centralei MAE (2011-2013). Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă. Născut în 1964.

OLANDA: Lucian Fătu – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de Ministru plenipotențiar (2007). În prezent activează în cadrul Direcției Afaceri Instituționale și Relații Externe UE. A fost ambasador la Vilnius (2001-2004), ambasador la Helsinki (2006-2011) și ambasador la Atena (2013-2019). Limbi străine: engleză, franceză. Născut în 1959.

UNGARIA: Gabriel Șopandă – Expert specializat în spațiul european și Orientul Mijlociu – relații bilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2017), ocupă în prezent funcția de ambasador la Ankara (din 2016), a fost la Ambasada României la Bruxelles (2002-2007), director adjunct la Direcția Planificare Politică (dec.2007-2008), director la Cabinetul ministrului (2008-2009), la Ambasada României la Washington (2009-2014), prim colaborator la Ambasada României la Tel Aviv (2014-2016). Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană. Născut în 1976.

TURCIA: Ștefan Tinca – Expert specializat în spațiul european– relații bilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de director general (Director Politic al MAE din 2017). Anterior a ocupat mai multe funcții de director și director general în cadrul Centralei MAE, în exterior a activat în cadrul reprezentanței Permanente a României la UE (1996-2000 și 2002-2006), iar între 2012-2016 a fost ambasador al României la Bruxelles. Ulterior, între 2016-2017 a ocupat funcția de secretar de stat în cadrul MApN. Limbi străine: engleză, franceză. Născut în 1971.

MAREA BRITANIE: Laura Daniela Popescu – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2017). În prezent ocupă funcția de prim colaborator la Ambasada României la Londra (2019). În serviciul Exterior a mai activat la Ambasada Berlin (2009-2014), În centrala MAE a ocupat funcțiile de director adjunct al Direcției Europa Occidentală și Europa Centrală (2014-2015), ulterior devenind directorul acestei direcții (2017-2019). A fost consilier pentru politică externă în cadrul Administrației Prezidențiale (2015-2017). Limbi străine: germană, engleză, franceză. Născută în 1972.

CIPRU: Dan-Sorin Mihalache – Ambasadorul României la Londra, a ocupat funcția de șef al Cancelariei Prezidențiale și a fost parlamentar și europarlamentar.

SERBIA: Silvia Davidoiu – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar. În prezent își desfășoară activitatea în cadrul ambasadei României la Oslo. A deținut anterior mai multe funcții de ambasador: în Irlanda (2004-2008), respectiv ambasador în Austria (2009-2015). În centrala MAE a ocupat mai multe funcții de conducere, printre care director al Direcției Europa de Vest (2001-2002), director general Direcția Generală Europa (2002-2004), director general Direcția Generală Europa Extinsă (2004), Coordonatorul Naţional al Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD)- 2016. Limbi străine: engleză, germană, franceză. Născută în 1967.

CEHIA: Antoaneta Barta – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar (2017). Din 2017 este director general al Departamentului Relații Bilaterale Europene si Cooperare Regională din Centrala MAE. Anterior a fost director adjunct Direcția Europa Occidentală și Europa Centrală (2005-2009), director Direcţia Afaceri Generale, Financiare, Interne şi Justiţie (2014-2016), director general adjunct Departamentul UE (2016-2017). În serviciul Exterior și-a desfășurat activitatea la A.R. Atena (2000-2004) și respectiv la Reprezentanța Permanentă a R. la Bruxelles (2009-2014). Limbi străine: franceză, engleză, greacă, germană. Născută în 1976.

BULGARIA: Brândușa Predescu – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale și cooperare regională; comunicare. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar (2010). În prezent ocupă poziția de ambasador al României în Olanda (din 2016). În centrala MAE a ocupat mai multe funcții de director, inclusiv director al direcției OSCE (2006-2008), reprezentant cu însărcinări speciale pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării (2012-2013), director general al Departamentului de Comunicare (2013-2015). În Serviciul Exterior și-a mai desfășurat activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României la Viena (1997-2000), Ambasada României la Berlin (2002-2006) și înainte de a deveni ambasador a ocupat funcția de consul general la Munchen (2008-2012). Limbi străine: engleză, germană, franceză, olandeză. Născută în 1967.

UNESCO: Simona Miculescu – Expert specializat în relații multilaterale / organizații internaționale; comunicare. Deține gradul diplomatic de ambasador (2003), este în prezent director al Biroului ONU la Belgrad (din 2015), a fost director adjunct la Direcția Relații Presă (1993-1994), a fost în misiune la Ambasada României la Washington (1994-1998), director adjunct la Direcția America de Nord (1998-1999), a lucrat în cadrul Administrației Prezidențiale (2000-2004), în cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (2006-2007), director la Direcția Comunicare și Diplomație Publică (2007-2008), ambasador la M.P. ONU New York (2008-2015). Limbi străine: engleză, franceză; Născută în 1959.

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA: Anton Păcurețu – Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale, multilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2013). În prezent ocupă funcția de șef birou GDPR, anterior printre funcțiile ocupate în cadrul Centralei MAE fiind directorul politic al MAE (2016-2017). În Serviciul Exterior a fost ambasador al României la Sofia (2009-2016), consul general la Sankt Petersburg (2017-2018), iar anterior a avut mai multe misiuni – Misiunea Permanentă de la Geneva (1997-2001), Reprezentanța Permanentă de la Strasbourg (2002-2006), unde a fost și prim colaborator (2006-2007). Limbi străine: engleză, franceză, bulgară, rusă. Născut în 1966.

MUNTENEGRU: Viorel Ardeleanu – Expert specializat în teme de securitate. Deține gradul diplomatic de Ministru plenipotențiar (2005). Din 2016 este director general, Departamentul Afaceri Strategice din cadrul MAE. Anterior a mai ocupat funcții de conducere în cadrul Centralei MAE – 1997-1999, director Direcția NATO; 2011-2012, Reprezentant cu Însărcinări Speciale cu rang de director general pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Între 2012-2016 a fost ambasador la Copenhaga. Limbi străine: engleză, franceză. Născut în 1954.

MACEDONIA: Monica Adela Axinte – Expert specializat în relații bilaterale și multilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-consilier (2016), ocupă în prezent funcția de director la Direcția Relațiile cu Republica Moldova (din 2019), a fost șef serviciu la Direcția NATO (2002-2003), a fost în misiune la M.P. ONU New York (2003-2007), la M.P. Viena (2008-2012), director la Direcția Riscuri Asimetrice (2013-2016). Limbi străine: engleză, spaniolă, germană; Născută în 1977.

UZBEKISTAN: Daniel Ciobanu – Expert specializat în spațiul estic. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2019), ocupă în prezent funcția de șef birou la Biroul Politici pentru Vecinătatea Estică, în centrala MAE (din 2020), a fost în misiune la Moscova (1998-2002 și 2003-2009), prim colaborator la. Moscova (2009-2011), ambasador în Azerbaidjan (2011-2016), director al Direcției R. Moldova (2016-2019), șeful Biroului pentru Parteneriatul Estic. Limbi străine: engleză, franceză, rusă; Născut în 1969.

GEORGIA: Răzvan Rotundu – Expert specializat în relații bilaterale – spațiul european, Balcani, drepturile omului. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de ambasador la Helsinki (din 2016), a fost director adjunct la Direcția Consiliul Europei și Drepturile Omului (2001), la Misiunea Permanentă de la Strasbourg (2001-2006), director adjunct la Direcția OSCE, Consiliul Europei și Drepturile Omului (2006-2008), director la Direcția OSCE, Consiliul Europei și Drepturile Omului (2008-2009), șef serviciu la Divizia pentru Drepturile Omului și Consiliul Europei (2009-2010), la Misiunea Permanentă pe lângă Oficiul Națiunilor Unite – Geneva (2010-2015). Limbi străine: engleză, franceză, italiană, sârbo-croată. Născut în 1968.

MAROC: Maria Ciobanu – Expert specializat în relații multilaterale (UE, ONU). Deține gradul diplomatic de ambasador (2018). Între 2009-2015 a fost ambasador la ONU, Geneva. Printre funcțiile de conducere din centrala MAE menționăm director adjunct Direcția UE (1999-2000), respectiv director Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie (2016-2020). Între 2006-2009 a fost consilier de stat la Administrația Prezidențială. Limbi străine: engleză, franceză. Născută în 1958.

CANADA: Bogdan Mănoiu – Ocupă în prezent funcția de însărcinat cu afaceri la Ottawa (din 2018). A fost consilier prezidențial pentru afaceri europene (2011-2014). În perioada 2017-2018 a fost secretar de stat pentru afaceri europene. În perioada 2009-2011, a activat ca şef, cu rang de ministru, al Departamentului pentru Afaceri Europene al Guvernului. Este diplomat de carieră, cu o activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe care a debutat în anul 1995

ARGENTINA: Dan Petre – Istoric, director general Institutul Diplomatic Român (2013-2020). Consilier de stat, şeful cabinetului diplomatic al Preşedintelui României Emil Constantinescu (1996-2000), secretar de stat în MAE în perioada 2012-2013.

MEXIC: Marius Lazurca – A avut mandate în două din cele mai complicate ambasade – Chișinău și Budapesta – însă acum este trimis în America Latină. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2019), ocupă în prezent funcția de ambasador la Budapesta (din 2016), a fost ambasador la Sfântul Scaun (2006-2010), ambasador la Chișinău (2010-2016).
Limbi străine: franceză, engleză, italiană, maghiară; Născut în 1971.

AUSTRALIA: Radu Gabriel Safta – Expert specializat pe spațiul non-european pe care îl gestionează în prezent ca director general. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2010), ocupă în prezent funcția de director general la Departamentul Afaceri Globale (din 2016), a fost consul general la Toronto (1998-2002), director la Direcția Relații Consulare (2003-2004), consul general la Istanbul (2004-2009), ambasador la Pretoria (2009-2016). Limbi străine: engleză, franceză; Născut în 1959.

INDIA: Daniela-Mariana Sezonov-Țane – Expert specializat în cultura și societatea indiene. Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2016), ocupă în prezent funcția de însărcinat cu afaceri a.i. la Ambasada României la Nicosia (din 2017), a lucrat la Ambasada României la New Delhi (1998-1999 și 2000-2004), a activat și în cadrul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (2005-2012 și 2014-2016). Limbi străine: franceză, engleză și hindi. Născută în 1970.

INDONEZIA: Dan Bălănescu – Este însărcinat cu afaceri a.i. la Jakarta. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2016), a ocupat până recent funcția de ministru consilier la Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie (din 2019). A fost însărcinat cu afaceri a.i. și prim colaborator la Ambasada României în Praga (1999-2002), detașat la Departamentul Relații Internaționale al Administrației Prezidențiale (2009-2012), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Lituania, acreditat și Republica Letonia (2012-2019). Limbi străine: engleză, franceză și italiană. Născut în 1974.

PERU: Camelia Ion-Radu – Expert specializat în spațiul latino-american. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2019). A intrat în corpul diplomatic în anul 2008, în cadrul Direcţiei Relaţii Culturale, Educaţionale şi Ştiinţifice, unde și-a derulat activitatea până în anul 2010. De asemenea, în Centrala MAE din anul 2016 își desfășoară activitatea în cadrul Direcției America Latină și Caraibi. În Serviciul Exterior, și-a desfășurat activitatea la Ambasada României la Santiago de Chile, având calitatea de prim colaborator în perioada 2013-2016, respectiv de însărcinat cu afaceri a.i. la aceeași misiune în perioada 2010-2011. Limbi străine: spaniolă, franceză, engleză. Născută în 1975.

URUGUAY: Ana Voicu – Expert specializat în spațiul latino-american.Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de ministru ministru-plenipotențiar la Direcția OSCE, Neproliferare și Controlul Armamentelor, în Centrala MAE (din 2016), a fost director Direcția Planificare Politică (2000-2001), a fost în misiune la Ambasada României la Madrid (2001-2005), director general la Direcția Generală UE (2006-2008), ambasador în Ciudad de Mexico (2011-2016). Limbi străine: spaniolă, engleză, franceză, germană, arabă; Născută în 1972.

FINLANDA: Maria Ligor – Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2011). În prezent este reprezentant cu însărcinări speciale în cadrul Unității pentru Politici de Dezvoltare și Umanitare (2017) din cadrul MAE. A fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni (2016-2017), secretar general al MAE (aprilie-mai 2012) și a ocupat mai multe poziții de ambasador – ambasador la Madrid (2006-2011), ambasador al R. la Ottawa (2012-2016). Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă. Născută în 1967.

VIETNAM: Cristina Romilă – Expert specializat în spațiul asiatic. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2018). Între 2017 și 2018 a deținut funcția de director adjunct al Direcției Asia-Pacific, iar din 2018 ocupă funcția de director al aceleiași direcții. Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă. Născută în 1978.

SENEGAL: Nicolae Năstase – Expert specializat în spațiul african și relații multilaterale. Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2015), ocupă în prezent funcția de expert național în regim de ”secondment” în cadrul Secretariatului Permanent al Comunității Democrațiilor, la Ambasada României de la Varșovia (din 2018), a fost prim colaborator la Misiunea Permanentă de la Strasbourg (2006-2010), consilier la Cabinetul ministrului afacerilor externe (2010-2012), ambasador la Tunis (2012-2017). Limbi străine: franceză și engleză. Născut în 1975.

MALAYSIA: Nineta Bărbulescu – Are gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar din 2010. Ambasador al României în Australia din 2013. În Centrala MAE a ocupat poziția de director al Direcției NATO (2000), secretar de stat (2001-2005), director al Direcției OSCE (2007-20013). Limbi străine: engleză, franceză. Născută în 1969.

ALBANIA: Octavian Șerban – Expert specializat în domeniul drepturilor omului, minorităților. Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2018), ocupă în prezent funcția de consilier diplomatic la Direcția Drepturile Omului, Protecția Minorităților și Consiliul Europei (din 2017), a fost la Ambasada României la Tel Aviv (2006-2008), la Ambasada României la Skopje (2012-2017). Limbi străine: engleză, franceză, ebraică și greacă; Născut în 1972.

IRAN: Mirela Grecu – Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2019), în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Strategii Diplomatice și Planificare Politică, din Centrala MAE (din 2020), a fost director al Direcției Diplomație Publică (2013-2020), consilier la Cabinetul ministrului (2011-2013). Limbi străine: engleză, franceză, italiană. Născută în 1972.

LIBAN: Radu Cătălin Mardare – Fost senator român în legislatura 2004-2008. În perioada 2012-2014 a fost șeful oficiului consular al României la Castellon de la Plana, iar în perioada 2014-2018 a fost consul general la Sevillia, Spania.

Sursa foto: presidency.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Cine sunt? Mai contează, dacă au fost numiți?!

  2. Astia gen uruguay si peru au o gramada de treaba :(:):)

  3. Marius Lazurca o fi neam cu nevasta- sa? Căci numele de fată a doamnei Carmen a fost Lazurca.

  4. Simona Miculescu la UNESCO, sotia derbedeului Ovidiu Miculescu slugoiul lui Puie Monta???

  5. Si marele expert stefan tinca, fiul tatalui sau, gheorghe tinca, fost ministru al apararii. Acum 10-15 ani era plona presa cu articole despre cum il propteste ta-su ca bagator de seama la delegatia romaniei la ue. Iata ca, asa cum spune proverbul, cainii latra, caravana trece. Tinca jr a ajuns ambasador.

  6. Nineta Bărbulescu e o doamna care merita toată atenția… chiar dacă a fost (nu știu dacă încă mai este) asistenta la cursul de Drept internațional public.
    Isteață și alunecoasa… cred ca i potrivea de minune Israelul.

    • Decat borfetul ala de la Teleorman pe care voia Dragnea sa o trimita in Israel orice e mai bun.
      Singurul pe lista care nu merge e Mihalache. In Cipru situatia se cam impute. Aveam nevoie de un diplomat de cariera.
      Si in Iran nu stiu daca e bine sa trimiti o femeie.

  7. Ce de viitoare doamne Ambasadoare !
    Asa da respect pt principiul egalitatii de gen la Klaus : din 31 de propuneri, 14 sunt femei !

    PS. Mergeeee… :))

  8. omul e ambasador din 2006, dar o fi neam…

  9. Oricum sunt ambasadorii lui Iohanis nu ai românilor!!!!Își vor lua salariile,vor participa la recepții,vor tine ambasadele cu program de lauze pentru a nu fi deranjați de diaspora sau alți români cu probleme!!!Într-un cuvânt își vor mari veniturile pentru a da inapoi individului care si-a pus semnătură pe numirea lor!!!