G4Media.ro

SURSE Claudiu Târziu ia în calcul candidatura la șefia AUR, pe fondul…

sursa foto: Facebook

SURSE Claudiu Târziu ia în calcul candidatura la șefia AUR, pe fondul rupturii totale de George Simion/ La Congresul din 27 martie ar putea fi ales un președinte unic

Claudiu Târziu, co-fondator AUR alături de George Simion, ia în calcul candidatura la șefia partidului, la Congresul din 27 martie, au declarat surse politice pentru G4Media.

În cadrul întâlnirii membrii AUR ar putea fi puși să aleagă un președinte unic și nu o conducere bicefală așa cum alianța are în prezent.

O decizie nu a fost luată încă de Claudiu Târziu, însă acesta ar fi discutat despre candidatură cu mai mulți deputați din partid.

Discuția despre o posibilă candidatură are loc pe fondul rupturii totale dintre Claudiu Târziu și George Simion.

Context

Claudiu Târziu, co-fondator al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) alături de George Simion, a publicat un mesaj pe Facebook, în primele ore ale zilei de sâmbătă, prin care i-a reproșat partenerului său politic că, încercând să-l complimenteze, l-a ”jignit de moarte”.

Târziu a transmis că ”nu întoarce și obrazul”, ci ”doar spatele, plin de rănile cuțitelor” care i-au fost ”înfipte” de-a lungul vieții. Reacția lui Claudiu Târziu vine după ce, vineri, George Simion i-a mulțumit că ”nu l-a trădat” deși i s-ar fi propus acest lucru, fără să dea mai multe detalii:

  • ”Am cunoscut sute de foști deținuți politic sub regimul comunist. De la ei am învățat onoarea. Prima grijă a lor, atunci cînd erau arestați de Securitate, era să nu divulge, sub nici un chip, vreun nume de oponent al regimului. Erau bătuți pînă la leșin, își pierdeau părți din trup în schingiuiri, iar unii dintre ei erau uciși, dar nu trădau. Trădarea era echivalentă cu condamnarea la moarte a unui nevinovat. Păcat împotriva Sfîntului Duh! Cu această lecție în minte, am devenit extrem de sensibil la acest spectru care marchează istoria lumii: trădarea. Iuda este simbolul absolut al lui. De aceea, simpla bănuială a trădării mi se pare dezonorantă. Slavă Domnului, pînă azi, nici nu și-a permis nimeni să presupună că aș fi capabil să vînd pe cineva. Pînă azi, cînd un frate, încercînd să mă complimenteze, m-a jignit de moarte. Vezi bine, nu l-am vîndut, deși mi s-ar fi propus. Cine ar fi îndrăznit vreodată să-mi propună o asemenea mișelie? Mister! Nu întorc și obrazul celălalt, ci doar spatele, care e plin de rănile cuțitelor care mi-au fost înfipte în el de-a lungul vieții”, a scris Claudiu Târziu, în primele ore ale zilei de sâmbătă, pe Facebook.
    Context

După ce au apărut informații despre faptul că liderul formațiunii de extremă dreaptă AUR, George Simion, a încercat o negociere cu reprezentanții PMP în scopul unei alianțe politice, colegul său Claudiu Târziu s-a exprimat dezaprobator, acuzându-l pe Simion că nu l-a consultat în această problemă.

În replică, George Simion a postat pe contul de Facebook un mesaj cum că e în relații bune cu Târziu. Mai mult, Simion a informat că în ședința Biroului Național s-a decis convocarea Congresului partidului pentru data de 27 martie.

Simion a mai spus că-i mulțumește colegului său că nu l-a „vândut”, așa cum ar fi fost îndemnat să o facă.

  • „Ieri în BNC am decis împreună convocarea Congresului partidului pe 27 martie. Nu, nu ca să ne unim cu PMP. Îi mulțumesc lui Claudiu-Richard Târziu pentru faptul că nu m-a vândut cum i s-a șoptit în urechi de atâtea ori (și cum mi s-a șoptit și mie). În ciuda a zeci de știri panicarde, unitatea ne va caracteriza și de acum înainte. Iertați-ne, fraților!”, a scris Simion pe contul de Facebook.

Citește și Claudiu Târziu, replică la ”complimentul” lui George Simion care i-a mulțumit că nu l-a trădat: ”M-a jignit de moarte. Nu întorc și obrazul, ci doar spatele, plin de rănile cuțitelor înfipte de-a lungul vieții”

sursa foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. orice articolele despre partidele extremiste sunt de putine importanta, ar trebui sa aveti o rubrica speciala pt chestii de astea minore. Singura stire care merita citita despre AUR ar fi despre desfiintarea permanenta a acestui pseudo partid
    Eu am intrat doar sa scriu comentul acesta

    • Extrema dreapta e in mintea ta bolnava! Despre celelalte partide tradatoare care de 30 de ani ne au distrus sistematic ai ceva de comentat?

    • Celelalte partide nu sa

    • Aur este partidul balama controlat de psd. Ei ciolacu spera ca se va sepeta situația din 2000, cu Iliescu și Vadim.

  2. Ce să îți povestesc .
    De fapt e fudulie de ghiolbani inculți .
    (Mulțumiți) PSD pentru ajungerea in Parlament a unor asemenea specimene.
    Eu am crezut că după Ponta nu se poate mai jos și a fost posibil cu Dragnea .
    Acum e mult mai jos ,e o boschetăreala la un nivel nemaiantalnit.

    • Si aici de bat Moscova cu Kievul.
      S-a umflat orezul in toți bolșevicii 😀😀😀
      Întărâtă-i Doamne !

    • Mai nea Ioane comentariul tau e bine de scris pe hârtie igienica….ca sa Masters la cur cu el

  3. Georgica de la galerie se cearta pe putere cu Târziu de la librarie. Odată ajunși la 20% incepe și foamea pentru putere.

  4. Ce fel de ciocolată?
    Nu, va zic eu cum sta treabă. In primul rand trebuie știut că totul e fake news și propaganda ála tăp.ălagă. In rest, acest partid va rămâne la fel cum a fost conceput de la început . Mici modificări probabil

  5. USR e de vina 🤣🤣🤣

  6. sunt postac rusofil si lucrez la sputnik

  7. @Moțule plecarea lui Cioloș era LOGICĂ,CUM NU ERA IN PARLAMENT SE DIMINUA LUPTA CU MAFIA USL .
    EU ÎL FELICIT , VĂD CA VA CĂ. CA. ȚI PE VOI DE FRICĂ ȘI E DE BINE .