G4Media.ro

OFICIAL Clotilde Armand, urmărită penal pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane…

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

OFICIAL Clotilde Armand, urmărită penal pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane / „Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect”

Update Ora 12.12: Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, marţi, că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă primarul Sectorului 1 pentru cinci fapte de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

Procurorii notează în ordonanţă că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului „îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie „, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi ca urmare a acestui act a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect.

Anchetatorii precizează că Armand ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii aprilie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei şi ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-ar fi majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii mai 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.

Totodată, Parchetul arată că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii iunie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.

Tot în acest caz, anchetatorii spun că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii iulie 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.

Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenţia Naţională de Integritate, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Update Ora 10.46: Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect.

Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media, Serviciul de Imagine si Cultură a fost împuternicit să facă următoarele precizări:

„Am venit la parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situația de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache. Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, înțeleg că aceasta este procedura. Cum că aș fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupție la Primăria Sectorului 1. Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârșitul lunii mai: 60 de funcționari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității, a fost creat un registru al riscurilor de corupție la nivelul administrației locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul Primăriei Sectorului 1 și au fost derulate campanii de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție. Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Așa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene și am contestat în instanță raportul ANI. Am încredere în Justiție,” declară primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Știrea inițială: Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), este audiată, marți dimineață, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în dosarul în care a fost acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) de incompatibilitate și conflict de interese, potrivit surselor G4Media.ro.

Agenţia Naţională de Integritate a anunțat, în noiembrie 2022, că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi parchetul în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

ANI a precizat, atunci, printr-un comunicat de presă, că primarul Sectorului 1 Clotilde Armand se află în conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 Lei după ce s-a numit pe sine manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, din acest statut decurgând şi acuzaţia de incopatibilitate, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de primar. De asemenea, ANI a sesizat Parchetul ICCJ, pentru că, în perioada februarie – august 2022, Clotilde Armand a semnat un număr de 5 dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Clotilde Armand a contestat în instanță raportul ANI.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Show total cu accente de delir bahic va fi la aneta 3 si la celelalte televiziuni care luptă cu mafia reziştilor.

  2. Acum, ca sa dea un exemplu -desi nu va fi urmat de nimeni- ar trebui sa demisioneze. Si sa vedem cum tot sectorul 1 vesel nevoie mare voteaza psd sau pnl la loc.

  3. mult succes in demonstrarea nevinovatiei !

    • Toti primarii si sefii de CJ isi decid salariul. Sa inteleg ca vom asista la.o sarabanda de invitatii la DNA a primarilor ?!?

  4. Cinci ”capete de acuzare”: aprilie, mai, iunie, iulie și… totalul ? Primarii își stabilesc sporuri de hemoroizi, de stres la calculator și ANI doarme în papuci. Dar acum începe campania electorală a USL-iștilor contra USR.