SURSE: Codul Administrativ cerut de baronii locali ar putea intra în ședința de guvern de azi. OUG-ul politizează complet administrația locală
Guvernul ar putea adopta azi ordonanța de urgență pentru Codul Administrativ, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Codul, cerut insistent de baronii locali din PSD, politizează complet administrația locală.
Guvernul mai poate adopta OUG pentru Codul Administrativ doar cât timp Parlamentul este în sesiune, adică săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, când va fi organizată o sesiune extraordinară a legislativului.
Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru proiectul de OUG.
Proiectul de ordonanță de urgență pentru adoptarea Codului Administrativ, inițiat de guvernul Dăncilă și analizat de G4Media.ro, conține o serie de prevederi care induc arbitrariul complet în administrația publică și dau naștere riscului politizării totale a birocrației. Mai precis, Codul Administrativ le dă șefilor de instituții puterea discreționară asupra angajării, promovării, mutării sau demiterii funcționarilor publici.
Proiectul de OUG transformă Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) într-o instituție decorativă, aflată la cheremul ministrului Dezvoltării, deci al partidului de guvernământ. Or, ANFP este o instituție esențială în administrația publică, având tocmai rolul de a profesionaliza aparatul birocratic și de a-i asigura independența față de factorul politic.
Mai multe prevederi din proiectul Codului Administrativ scot de facto ANFP din procesul de organizare a administrației publice și dau puteri nelimitate conducătorilor de instituții (primari, președinți de consilii județene, miniștri, directori de agenții guvernamentale sau deconcentrate).
Mai mult: proiectul de OUG preia mare parte din prevederile legii declarate neconstituționale în 2018, prevederi care periclitau finanțări europene de până la 553 milioane de euro. Acele prevederi, promovate de Liviu Dragnea și Paul Stănescu, au fost denunțate oficial de Comisia Europeană, care avertiza că legea anulează eforturile de profesionalizare a funcționarilor publici și anulează pașii anteriori.
Foto: Inquam Photos/ Adriana Neagoe
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii