Surse: Compania americană Black Sea Oil & Gas ar putea anunța joi că a decis să extragă gazele din Marea Neagră
Compania americană Black Sea Oil & Gas (BSOG), controlată de fondul de investiții Carlyle, ar putea anunța joi că a luat decizia finală de a investi în zăcămintele de gaze pe care le-a concesionat în Marea Neagră, au declarat pentru G4Media.ro surse din industria petrolieră.
Decizia BSOG ar veni la doar o zi după ce OMV Petrom a anunțat că amână decizia finală de investiție în perimetrele sale din Marea Neagră din cauza cadrului fiscal.
Black Sea Oil & Gas are un acord petrolier în perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, dar în august 2018 a anunțat eșecul operațiunii de explorare la două sonde din perimetrul Midia, continuând însă operațiunile de explorare.
În urmă cu o săptămână, Ministerul Energiei a emis autorizația pentru lucrările offshore din perimetrul operat de compania americană în Marea Neagră.
Analiști din piața energetică au declarat pentru G4Media.ro că nu exclud un eventual exit al BSOG după demararea producției, dat fiind că acționarul majoritar (Carlyle) este un fond de investiții și nu o companie energetică clasică.
CEO-ul companiei, Mark Beacom, a fost extrem de vocal în 2018, pe fondul modificării legislației fiscale în energie. El a criticat în repetate rânduri întârzierea adoptării legii offshore, dar și forma finală a legii, spunând că dispozițiile acestei ”probabil vor face România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore” (sursa).
Black Sea Oil & Gas SRL, deținută de Carlyle International Energy Partners (ramură a fondului de investiții american Carlyle, unul dintre cele mai mari la nivel global) şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.
Foto: Mark Beacom, CEO BSOG
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu