
UPDATE Darius Vâlcov a ajuns în România / Primele imagini de pe Aeroportul Otopeni/ Este condamnat la șase ani de închisoare în dosarul tablourilor
Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, condamnat în dosarul tablourilor la 6 ani de închisoare, a ajuns în România și se află în custodia poliției române. Vâlcov va fi predat penitenciarului de la Rahova unde va petrece 21 de zile în carantină, potrivit ministrului Justiției Alina Gorghiu. El a fost extrădat din Italia, cu o cursa de linie, care a aterizat pe Otopeni în jurul orei 16.00, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Curtea de Apel din Napoli a decis luna trecută ca Vâlcov să fie predat României.

Darius Vâlcov a fost condamnat la începutul lunii mai la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor” și dat în căutare internațională. El a plecat în Italia, unde și-a deschis unele afaceri încă dinainte de condamnare pentru a-și asigura acolo un domiciliu. În 23 mai, 2023 s-a predat autorităților din Napoli.
Conform legislației italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli. Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
Temerile autorităților române erau legate de faptul că o eventuală extrădare a lui Vâlcov ar putea ajunge la magistrații Curții de Apel din Bari (sudul Italiei), care au mai refuzat extrădarea altor condamnați definitiv din România și din alte state europene.
În zona Bari funcționează o rețea de avocați care au reușit să obțină sute de decizii de refuzare a extrădării unor condamnați definitiv care au fugit din țări precum Austria, Germania și România.
Vâlcov, fost primar în Slatina și ministru în guvernele Ponta și Dăncilă, a fost unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Băiatul ăsta a considerat că nimeni nu-l atinge ca protejat al lui Băsescu iar după al lui Dragnea. A fost aproape să scape. Acum va fi protejatul unui rechin din penitenciar cumpărat cu bani grei. Altfel va folosii doar săpun lichid.
Multi ani … traiasca :))
Deci luat!
Astept Oprescu si partnera lui NUTZI!
Mi-e dor de Oprescu! Pa cuvantu’ meu!