SURSE Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, ultimul scenariu de propunere a PNL pentru ministerul de finanțe în Guvernul Ciolacu
Consilierul prezidențial, Cosmin Marinescu, este ultimul scenariu de propunere a PNL pentru ministerul de finanțe, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate negocierilor. Potrivit acestora, Marinescu ar fi fost impus de președintele Klaus Iohannis. Un alt nume vehiculat la finanțe a fost cel al actualului ministru al digitalizării și cercetării, Sebastian Burduja.
Potrivit protocolului coaliției încheiat în decembrie 2021, ministerul finanțelor este unul dintre cele patru care face obiectul rotativei guvernamentale. În prezent, ministerul finanțelor este condus de Adrian Câciu (PSD), urmând ca portofoliul să treacă la PNL.
Cosmin Marinescu (47) este absolvent al Facultății de Economie din Academia de Studii Economice din București. Este profesor universitar în cadrul Departamentului de Economie și Politici Economice, cadru didactic din 1998 și doctor în Economie (2003), se mai arată în CV-ul postat pe site-ul administrației prezidențiale.
A înființat primul curs universitar românesc dedicat domeniului Institutional Economics, privind rolul instituțiilor în dezvoltarea economică
Marinescu a coordonat programul economic al candidatului Crin Antonescu în 2009 și a fost consilier al lui Daniel Chitoiu în perioada în care acesta a fost ministru de Finanțe. A fost vicepreședinte al Comisiei de specialitate pentru Buget și Finanțe a Partidului Național Liberal (2013-2014) și a participat la fundamentarea de politici și programe de guvernare. A lucrat în Ministerul Economiei (2012) și Ministerul Finanțelor Publice (2013), în calitate de consilier al ministrului și viceprim-ministrului pe probleme de politici economice și fiscal-bugetare.
În intervalul iunie – decembrie 2014, Cosmin Marinescu a fost consilierul economic al președintelui PNL, Klaus Iohannis.
Context
Protocolul prevede ca majoritatea ministerele existente rămân la partide în forumula actuală. Ce ar urma să se schime ar fi doar patru ministere. Astfel, după 25 mai premier ar urma să fie Marcel Ciolacu, de la PSD, PNL va lua un post de vicepremier, ministerul Justiției și ministerul Fondurilor Europene trec la PSD, iar PNL preia ministerul Transporturilor și ministerul Finanțelor.
Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că PSD nu renunță la transporturi și că ar fi dispus să le cedeze liberalilor agricultura.
Dacă vor fi mai puține ministere și mai puțin secretari de stat, atunci PNL și PSD trebuie să negocieze fiecare la ce portofoliu renunță.
PSD și PNL au luni și marți ședințe decisive pentru rotativa guvernamentală, cei doi lideri Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă urmând să ia mandatele pentru negocierea finală, potrivit informațiilor G4Media. Toate indiciile sunt că nu va fi respectat protocolul coaliției pentru că Marcel Ciolacu vrea mai puține ministere, potrivit surselor G4Media.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank