G4Media.ro

SURSE Control judiciar prelungit cu 60 de zile pentru Iulian Dumitrescu, acuzat…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

SURSE Control judiciar prelungit cu 60 de zile pentru Iulian Dumitrescu, acuzat de corupție, care candidează din nou la președinția Consiliului Județean Prahova

Controlul judiciar a fost prelungit cu 60 de zile pentru Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova cercetat pentru fapte de corupție, care candidează pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean.

Potrivit surselor G4Media, controlul judiciar a fost prelungit cu 60 de zile, decizia putând fi contestată.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupţie, având interdicţia de a-şi exercita funcţia, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia CJ.

Iulian Dumitrescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţia să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Acesta este acuzat că, în perioada noiembrie-decembrie 2022, i-a pretins unui om de afaceri să achiziţioneze, în schimbul sumei de 47.500.000 de lei, părţile sociale deţinute de cumnatul său la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală, şi ar fi primit până în data de 04.12.2023 suma totală de 16.210.000 de lei.

Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării acţiunilor de la cumnatul lui Iulian Dumitrescu i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Totodată, DNA a susţinut că au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Voua nimic nu vă convine! Ziceam că controlul judiciar este un fel de mișto la adresa oamenilor normali!

  2. Mie mi se pare un baiat valabil, numai bun de votat. Lamborghini-ul ala e si spaaga de 16 milioane de lei e un semn ca e un om descurcaret.

    Vad ca si PNL-ul gandeste la fel. Sa mergem dar sa il votam.