G4Media.ro

SURSE Control la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei după ce mascații trimiși…

Foto: Facebook/ Politia Romana

SURSE Control la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei după ce mascații trimiși să descindă la casa Duduienilor au intrat în casă peste un coleg de la trupele speciale

Șeful Poliției Române a declanșat un control care vizează Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, structură care a coordonat intervenția de la perchezițiile efectuate miercuri la casele membrilor clanului Duduianu. Motivul: mascații de la trupele speciale au fost trimiși, în mod greșit, la casa unui coleg de la SIAS, în loc să meargă la unul dintre imobilele vizate de acțiune, au precizat surse din Poliție pentru G4Media.ro.

Acasă era doar mama polițistului, au mai spus sursele. Cele două adrese erau aproape identice, doar că una dintre case era localizată pe strada, iar cealaltă pe intrarea cu același nume. ”Este inacceptabilă confuzia pentru că există o normă internă care te obligă, în astfel de operațiuni, să faci recunoaștere înainte să te duci în acțiune!” au explicat sursele. Serviciul Omoruri este condus de Radu Gavriș.

  • Până la difuzarea articolului Radu Gavriș nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Vom reveni cu declarația sa.

Context.

Polițiștii de la trupele speciale au descins, miercuri dimineață, în mai multe locuri din București și Ilfov în dosarul deschis după moartea lui Florin Mototolea, zis Emi Pian. Perchezițiile auavut loc acasă la membri ai clanurilor Duduianu, în cartierul Rahova și Rinu, inclusiv în zona Bragadiru din județul Ilfov, implicați în conflictul care a avut loc în urmă cu o săptămână în sectorul 6, iar oamenii legii au căutat, printre altele, armele folosite atunci, conform surselor. În urma descinderilor, trei membri ai clanului Duduianu au fost arestați, printre ei fiind și frații lui Emi Pian.

Sursa foto: G4Media.ro

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. adica locuia pe teritoriul interlopilor. acolo de unde sunt alungati cei care nu fac parte din clanuri.
    i-auzi… o fi neam cu ei…

  2. pai poate nu a fost nici o greseala ci acel „SIAS cop”era pe statul de plata al vecinului interlop…

  3. Pai a facut recunoastere.

    L-a sunat pe infractor si l-a intrebat daca e acasa, daca nu e ocupat, daca a facut curatenie.

  4. Din titlu am înțeles că au dat peste coleg în casa Duduienilor.

    • Si eu am inteles la fel din titlu. Daca au confundat casele inseamna ca si colegul avea un viloi cat cel al Duduienilor.

  5. S-or fi dus să bea o bere împreună și au greșit intenționat.

  6. Să fie o greșeală sau atenționare?!

  7. suntem in cacat pana la nas!

  8. poate era sarac si locuia cu chirie chiar acolo ! ce oameni rai si insinuanti sunteti !

  9. Tata Omidu

  10. Știre de ultimă oră: n-a fost nici o confuzie. Mulți milițieni sunt interlopi cu acte în regulă!

  11. De ce un baiat de la „speciali” s-au asezat cu casuta langa Duduieni? Prietenie, supraveghere, ghinion?

    Cred ca Gavris stie ceva mai mult decat seful politiei romane …
    Dar de ce seful politiei romane s-a grabit sa declanseze „control”? Ca sa nu se afle ca si el e la fel de special, pe langa Duduieni? Nu era si el in seara priveghiului printre cei care si-au luat ramas bun?

  12. S-a grăbit să declanșeze control și atunci când ăia de la serviciul omoruri au prins polițistul pedofil. E una dintre puținele instituții la care se trimit controale, cu sau fără motiv. Probabil șefului de la omoruri îi lipsește basca.

  13. Daca acasa se afla numai mama, de ce naiba scrieti ca „mascatii au intrat în casă peste un coleg” ?

  14. Asta nu e o confuzie ! Asta arata cat de putred si corupt e sistemul de justitie si aplicare a legii din Romania !

  15. Excelenta informatie, acum Duduienii au aflat cum sa dea de mama celui de la SIAS.

  16. In titlu: „au intrat în casă peste un coleg”, iar in articol: „Acasă era doar mama polițistului”
    Doua posibile explicatii:
    – fie mama politistului este colegul de la trupele speciale, insa referirea la politist ca la personajul principal face totul lipsit de logica;
    – fie suntem anuntati ca daca vrem presa serioasa, trebuie sa cautam in alta parte. Sa treci o minciuna in titlu este cel putin un semn de dispret fata de cititor. Asta e momeala pentru prosti. Sper ca e o eroare si nu o directie. Ar fi pacat de munca a doi trei oameni care chiar fac o treaba foarte buna pe acest site.

  17. stati ma ca va spala rahatul de la fund tolontanu cu orcanu. tolontanu, fostul confrate al securistului turcescu, fariseu. butoanele mafiei media. orancu cu adamescu cu andronicu.

  18. Mascatii nu-s la prima greseala a adresei. Metodologia lor e simpla: sparg usa, apoi suna, trantesc gazda la pamant si apoi verifica. Daca un contopist a trecut gresit adresa, e doar ghinionul gazdei. Poate primeste scuze in presa, dar usa nu i-o repara. Iar daca face infarct problema se simplifica: nu-i mai arde de scandal si reclamatii, deci e bine. Colegu’ de la SIAS n-avea voie sa se sperie pt. asa un fleac, da’ tre’ sa stie ca usa tot nu i-o repara.

  19. Deci Duduianul, daca il duce mintea, isi citeste adresa din buletin, inlocuieste Strada cu Intrarea si obtine adresa unui membru al trupelor speciale?
    Hopppaaaaa….

  20. n-au gresit cu nimic, as trebuia sa fie…. trimisi aiurea sa se mai spele din probe

  21. Uite cum CONFIRMA cu un curaj nebun un Politist din Capitala, Septimiu Pam intr-o postare pe Facebook, ca SEFII politiei Capitalei si Seful IGPR sunt in cardasie cu interlopii, GRAV!!
    Mascatii NU au gresit Adresa zilele trecute, dimpotriva, la acea Adresa unde locuieste un luptator SIAS, are ADRESA Legala si unul dintre criminalii cautati, fost prieten din copilarie cu luptatorul SIAS!

    „CURAJ NEBUN Un polițist DEMASCĂ șirul complicităților dintre șeful Poliției, șeful Poliției Capitalei și Duduieni: DE CE au „greșit” mascații adresa.
    Curaj nebun al unui polițist din București.
    Sătul de informațiile din media și de criticile aduse Poliției Române, omul a decis să facă lumină și să explice, pas cu pas, cum șefii din Poliție, de la șeful Poliției Capitalei, la șeful IGPR, s-au amestecat în ancheta deschisă după moartea lui Emi Pian și de ce mascații au greșit adresa și au descins acasă la un luptător SIAS, lucru care nu a fost nici pe departe o greșeală.
    „Am auzit și citit atâtea aberații spuse sau scrise cu privire la subiectul „Pian”, încât simt nevoia să ofer o perspectivă ceva mai riguroasă. E cam lung, dar merită!
    La 03/04.08.2020, când s-a comis fapta din Giulești în urma căreia a decedat Mototolea Florin, zis Emi Pian, scandalul a pornit de la ceva „miștouri” făcute de suspomenitul la adresa unui tânăr confrate de barbut, care s-a simțit ofensat în bască de cuvintele: „ești un țigan sărac și fără femei!” (citat din maestrul Pian – opere complete – rog a nu mi se atribui alte intenții, că „nuentradevăr”).

    În treacăt trebuie menționat că Mototolea e fost Duduianu, dar și-a schimbat numele după nevastă, așa cum obișnuiesc cei care au fost deseori urmăriți penal și căutați, numele și adresa, în speranța că vor reuși să creeze confuzie, o să vedeți mai târziu de ce e important aspectul.

    Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, ce a tratat lucrurile cu profesionalism și maximă celeritate, așa cum e deja de notorietate că procedează cu toate dosarele.

    În câteva zile a fost administrat probatoriul care în ziua de 07.08.2020 a dus la arestarea autorului, un puști oarecare din „clanul RINU” din sect. 2, individ care în acest interval de timp fusese la rândul său victima unei tentative de omor, comisă în mod evident din răzbunare de către rudele lui Pian.

    S-a documentat și această fază a doua a cauzei, respectiv tentativa de omor comisă după fapta de omor, asupra autorului de omor urmărit nu pentru a fi prins, ci pentru a se răzbuna, de către cei doi frați ai lui Emi Pian, respectiv „Grațian” și „Ciprian”, și încă un tovarăș de-al lor.

    Pe tot parcursul anchetei, încă din primele minute, Șeful Poliției Capitalei, Cms. Șef Berechet Bogdan, mai cunoscut printre subalterni drept „Beizadeaua”, a avut o atitudine duplicitară în sensul că insista să afle exact și imediat fiecare pas făcut de Serviciul Omoruri în dosar, DEȘI LEGEA INTERZICE CLAR ACEST LUCRU, ce s-a mai găsit, pe cine urmează să aresteze, detalii tehnice strict secrete, când se iau măsuri cu autorul etc., pe de altă parte se afișa toată ziua bot în bot cu neamurile lui Pian, la televizor.

    Evident că în atare circumstanțe nu i-a mai răspuns nimeni la întrebările total deplasate, i s-a comunicat sec că ancheta e în desfășurare, motivele refuzului fiind pe de o parte de ordin legal, pe de alta legate de faptul că pe această filiera ierarhică ajung informații la presa sau în alte medii, iar acest lucru este de natură să afecteze activitatea de urmărire penală.

    Dupa ce s-a probat și faza a 2-a a dosarului, s-au stabilit detaliile actiunii, tot în secret, dar nu fără îndrumare și control, acțiunea fiind girată de cms. Șef Gavriș, fost șef al Serviciului Omoruri și prim adjunct al Poliției Capitalei, deci absolut îndreptățit să supervizeze.

    Pentru suport s-a apelat la serviciile Jandarmeriei, existând suspiciuni că o eventuala raportare ierarhică în vederea obținerii de sprijin de la alte servicii ar putea genera scurgeri de informații.

    Miercuri dimineață, pe 12.08 2020, s-a intrat peste Duduieni, au fost găsiți toți. Dormeau liniștiți pe prispă/terase, înșirați ca sardelele pe paturi și saltele, deși aveau DOUĂ palate cu două etaje și „jde” camere, plus o mansardă uriașă (asta pentru culoare )

    Nu se așteptau să vină cineva peste ei pentru că, ghici ciupercă, NU AVUSESE CINE SĂ-I AVERTIZEZE.

    Onor comisarul Berechet dimpreună cu ortacul său mai mare, chestorul Vasilescu, seful IGPR, au aflat de acțiune de la televizor.

    Acum, ud fleașcă de supărare, Chestorul Vasilescu trimite control la Serviciul Omoruri, pe motiv că nu a fost anunțat și că, pretinde el fără să cunoască detalii, s-ar fi greșit una dintre adrese, la percheziții.

    Nu, domnule Vasilescu, țeapă, adresa nu e greșită, ci unul dintre criminalii căutați are domiciliul legal în casa unui luptător SIAS al IGPR, cu care e prieten bun din copilărie, la derută, așa cum am pomenit la începutul articolului!

    Ce ziceți de treaba asta? Nimic? Mucles? Pe asta nu o mai dați la presă?

    În consecință, subiectul real este de ce are interlopul domiciliul în același imobil cu mascatul de la SIAS, nu că au greșit „Omorurile” adresa.

    În urma acestei acțiuni au primit mandat de arestare trei membri ai clanului Duduianu, deci o instanță a confirmat corectitudinea modului în care s-a acționat și a probatoriului administrat.

    Și acum să vă spun de ce nu ați fost anunțat, domnule Vasilescu, nici dvs. nici domnul Berechet.

    Pentru că în noaptea de 08/09.08. 2020, împreună cu Berechet si Seful sectorului 5 Poliție, noaptea ca hoții, în timp ce colegii dvs. nu dormeau deja de o săptămână ca să prindă criminalii, dumneavoastră se pare că v-ați întâlnit intr-o biserica din sect 5 (NOAPTEA, ÎNTR-O BISERICĂ!!!) tocmai cu apropiați ai criminalilor din Clanul Duduianu!

    ȘEFUL POLIȚIEI ROMÂNE, LA NEGOCIERI CU UN CLAN MAFIOT ȘI CRIMINAL, NOAPTEA, ÎNTR-O BISERICĂ! Dacă e adevărat, asta chiar e o știre.

    Scopul era determinarea familiei Pian să devanseze ora la care este scos mortul din casă, respectiv 14.00, la o ora foarte matinală, lucru care s-a și concretizat.

    Ba chiar v-ați și lăudat printre apropiați cu marile dvs. realizări!

    Întrebarea logică este: Ce i-a promis Vasilescu lui Elvis, fiul lui Pian, noaptea în biserică, pentru acest favor acordat, de este atât de supărat pe Serviciul Omoruri că i-a stricat promisiunile?

    Răspunsul e logic: PROTECȚIE!

    O protectie pe care nu a mai putut să o acorde din cauza unora care și-au permis să acționeze ca la carte și să adune criminalii de pe străzile unde-i păzea poliția lui Vasilescu și-a lui Berechet.
    SP
    Ghici cine nu are ce căuta în poza asta. Ala, bala, portocala…”, scrie Septimiu Pan pe Facebook