G4Media.ro

OFICIAL: Fost milițian cu BAC-ul luat la 50 de ani, Dan Ciocan,…

OFICIAL: Fost milițian cu BAC-ul luat la 50 de ani, Dan Ciocan, a fost înlăturat de la șefia PSD Caracal de către Paul Stănescu. Ciocan, unul dintre social-democrații care controlează județul Olt, cu legături în clanurile interlope locale

Deputatul Dan Ciocan a fost înlăturat de la conducerea filialei PSD din Caracal, au declarat surse din PSD pentru G4Media, precizând că demiterea acestuia a fost orchestrată de către senatorul Paul Stănescu, fost președinte al CJ Olt și fost vicepremier.

UPDATE 14.33: PSD Olt a confirmat, printr-un comunicat de presă, demiterea lui  Ciocan și înlocuirea sa cu Ion Marian Doldurea. ”Aceste decizii au fost adoptate, întrucât, în cadrul organizaţiei respective, a fost încălcat frecvent şi grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfăşoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa şi comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului”, precizează sursa citată.

_________________________________________________________________________________________________________________________

Demiterea lui Dan Ciocan reprezintă represaliile lui Paul Stănescu, după ce, în timpul verii, Ciocan, împreună cu Darius Vâlcov ar fi încercat să-l îndepărteze pe senator de la conducerea organizației județene Olt.

Dan Ciocan a fost președintele PSD Caracal în ultimii 12 ani și se află la al doilea mandat de deputat. Împreună cu fratele său, Cornel, Ciocan este unul dintre liderii unui clan politic care, împreună cu familia Stănescu, exercită controlul asupra județului Olt.

Frații Ciocan sunt fondatorii firmei Dancor, un adevărat Tel Drum al județului Olt, abonată la zeci de contracte din bani publici. Clanurile Stănescu și Ciocan au făcut afaceri ani buni, iar răsplata a venit pentru Dan Ciocan sub forma alegerii în Parlament (2012 și 2016, deputat).

Dan Ciocan a fost milițian în epoca Ceaușescu, și-a luat bacalaureatul la 50 de ani și licența în agronomie la Universitatea din Craiova la 56 de ani (CV-ul oficial). Potrivit unei investigații Jurnalul, frații Ciocan au câștigat din contracte cu statul peste 77 de milioane de euro.

Fratele lui Dan Ciocan, Cornel, a fost mai ghinionist: în 2015 a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală într-un dosar DNA în care prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la 6,5 milioane de lei.

Finul fraților Dan și Cornel Ciocan este Remus Rădoi, zis Codiță, șef al clanului bodyguarzilor din Caracal, unul dintre  clanurile interlope din  oraș.

Rădoi a devenit cunoscut în urma scandalurilor cu clanul Vacă și cu clanul Cimino din Craiova. În aprilie acest an, bodyguarzii lui s-au încăierat cu oamenii fiului lui Fănel Trandafir, zis Cimino. Trei oameni au fost răniți si două autoturisme de lux au fost avariate.

Rădoi este patronul discotecii Imperium din Caracal și controlează firmele de pază Safety Security și Spartan Pază și Protecție. În trecut, a deținut și firma de pază SPP Omniprotect.

În urma scandalurilor cu Vacă, Rădoi a fost condamnat la închisoare cu suspendare și i s-a interzis dreptul de a deține firme de pază. Prin urmare, el controlează companiile prin interpuși, precum soacra sa. Pe Facebook se prezintă însă manager Safety Security.

Potrivit SEAP, Safety Security a lui Remus Rădoi are mai multe contracte de pază, încheiate în ultimii 2 ani, cu Registrul Auto Român, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, CFR Călători, Romgaz și Primăria Caracal.

Foto: Dan Ciocan/ Ziua Nouă

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. „nu pot sa cred” politicieni de la PSD apropiati de interlopi… sigur e o manipulare a statului paralel

  2. Asta e fake news. Se vede pe fata astuia ca e om cinstit, corect si a ajuns sa controleze Oltul prin ambitie, pasiune si pus umarul la treaba, om sigur cu 3 mastere care vorbeste multiple limbi straine, deschis catre Europa si mai mult ca sigur banii sunt castigati corect prin munca grea.

    Plus ca PSD nu are legaturi cu mafia sau interlopii. Este partidul romanilor, pe care ii iubeste si face tot ce poate sa le faca viata mai frumoasa.

  3. Sa ne zica Paul Stanescu de unde stie ca Ciocan e implicat in cazul Caracal 😉

    • Bună întrebare, dar „Altă întrebare” vă poate răpunde, este mai în temă cu această problemă
      , că el este chiar din Caracal!

  4. Simplu: un clan mafiot din randul PSD inlocuieste un alt clan mafiot din PSD.. PSD este mai mult decat un simplu grup infractional organizat care se ocupa numai cu jefuirea tarii, este M A F I A care a atacat justitia ca sa-si elibereze membrii, fie ca sunt interlopi, proxeneti, violatori sau pedofili. De aceea s-au luptat sa distruga Justitia atat in Parlament, prin legi ca sa scape de puscarie, cat si prin infestarea CSM, CCR, sectia speciala, inspectia judiciara cu alti mafioti

  5. Din ce se stie , Ciocan , sau fratii Ciocan nu sunt singurii relationati la clanurile interlope. A nu se uita , legatura baronului Stanescu cu Oaca , ca atribuirea , terenului ptr. parc voltaic , teren aflat in proprietatea privata a unor persoane carora nu le-a fost restituit terenul.si care este solicitat si azi de catre proprietar.Necazul Romaniei este ca in fiecare judet functioneaza aceasta legatura mafiota politicieni -interlopi-justitie , care paralizeaza progresul si bunastarea Romaniei.

  6. Asasinatele si traficul de carne vie din Caracal dezvaluit de Alexandru Cumpanasu face mult rau PSD-ului si organizatiei sale locale, al carei presedinte, vicepresedinte, secretar, nu puteau sa fie la curent cu caracatita din orasul condus chiar de ei.
    Acelasi lucru ar trebui sa-l faca si PNL cu organizatia lor de partid din Caracal. Credeti ca o vor face?
    Eu nu cred ,pentru ca sunt la fel de mafioti si conexati cu crima organizata (mafia, interlopii, traficantii de oamnei) precum cei din PSD.

  7. Bună întrebare asta cu „De unde știe Stănescu?”……Mai bine intrebați-l pe „Altă întrebare”, el știe mai bine, că e din Caracal!

  8. Oficial fir ați ai dreacu de interlopi si baroni pesedişti de c@c@t. Scursuri ale societatii cu diplome de tot c@c@tul. Idioților, vin străinii să ne ia copiii de pe băncile facultăților, natalitatea scade in fiecare zi, iar voi putregaiuri comuniste ne prelungiți chinul zi de zi. Ne uităm cum vă scăldați voi si neamurile voastre comuniste si jegoase pe banii noștri publici munciți de noi toți. V-ați imbuibat de atâta nesimțire si idiotenie, de atâta prostie si incultură, de atâta analfabetism si dobitocie. E descrierea perfectă pentru pesede – un partid al hoților si coruptilor si intr-un cuvant al penalilor. Va put fundurile alea de cât penal aveți pe mm pătrat in partidul comunist de c@c@t. HUO JIGODII COMUNISTE si JEGURI ORDINARE.