G4Media.ro

SURSE Daniel Chițoiu contestă expertiza care arată că el ar fi intrat…

SURSE Daniel Chițoiu contestă expertiza care arată că el ar fi intrat pe contrasens și ar fi provocat accidentul rutier în urma căruia două persoane au murit

Fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu a depus obiecțiuni la expertiza tehnică ce arată că mașina condusă de fostul demnitar a intrat pe contrasens și ar fi produs accidentul mortal din Argeș, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Expertul angajat de Chițoiu a susținut în analiza depusă la parchet că nu fostul ministru ar fi de vină pentru evenimentul rutier în urma căruia două persoane și-au pierdut viața și o a treia a fost rănită, potrivit surselor menționate.

În dosar se așteaptă în continuare rezultatul expertizei medicale realizate față de supraviețuitoarea accidentului, prin care anchetatorii vor să vadă rănile suferite și câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare în cazul său. Până în această fază a investigației, Daniel Chițoiu s-a prevalat de dreptul la tăcere, au mai spus sursele G4Media.ro.

În ceea ce privește extinderea anchetei cu acuzația de favorizarea făpuitorului, vizând internarea la terapie intensivă după accidentul mortal, au fost cerute și analizate mai multe documente, fără să fie pusă sub învinuire vreo persoană, și, cel mai probabil, partea aceasta din investigație va fi clasată.

Pe 26 decembrie, Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident pe DN 7, în județul Argeș, soldat cu doi morți. În mașina în care au murit cele două persoane se mai afla pe bancheta din spate o a treia persoană.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. pai nu era clar?
    el s-a nimerit intamplator pe acolo,se va dovedi ca era pieton…sper sa il calce o masina si sa-l trimita acolo unde la randu-i a trimis cele 2 victime.

    • C A C A T de justitie si justitiari

    • O sa dovedeasca avocatul lui chitoiu ca politistii care au masurat distantele aveau rulete luate de la Dedeman si nu erau omologate avand o eroare chiar si de 2 mm la un metru!!

  2. O sa dea o caruta de bani la avocati, la experti pt o noua expertiza pt ca in final sa fie condamnat cu suspendare si obligat sa mai dea un carut de bani si urmasilor victimelor !

    PS. Dar pana atunci, pt Chitoiu e vorba doar de o mare neintelegere si nedreptate care este pe cale sa i se faca !

  3. un criminal este! iar criminalii trebuie să stea la pușcărie! ╭∩╮(︶︿︶)╭∩╮

    • nice , ╭∩╮(︶︿︶)╭∩╮

  4. Și să nu vă mirați dacă Șobolănoiu se va transfera la PNL… că prezumția de nevinovăție funcționează, e lege… ,,uitarea” lucră și ea si e tot lege așa că ,,nu vom lua traseiști” nu mai ține la PNL.

    • Ultima data cand am verificat partidul Varanului absoarbe toti coruptii si criminalii din politica.

  5. Cum de nu contesta și imaginile in care mergea zglobiu pe picioarele lol, vb și la tel, ca imediat, sa fie imobilizat pe targă cu burtosul din dotare la vedere!
    Ce jegos ordinar!

  6. Ghertoiu asra umflat trage de timp pana la prescriere

  7. Rusine!
    Au murit 2 OAMENI si a fost GRAV ranita a 3-a persoana iar anchetatorii INCA „asteapta” DUPA aproape 6 Luni „rezultatul expertizei medicale realizate față de supraviețuitoarea accidentului, prin care anchetatorii vor să vadă rănile suferite și câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare în cazul său.”
    Adica, a 3-a persoana e INCA in Spital, adica CE „asteapta” anchetatorii?!
    Sa se prescrie fapta, iar Chitoiu asteapta sa scape de Dosar!
    Daca nu era Chitoiu, crede careva ca faptasul nu era azi cu Dosar trimis in Instanta?!
    Rusine, tara de rahat, asta a ajuns Romania in 30 de ANI cu astfel de infractori!
    Taricene, ia vino tu in brate cu Statul de Drept si cu „libertatile si drepturile cetatenesti” si spune CUM e posibil ca dupa ce 2 OAMENI au MURIT si a 3-a persoana a ajuns grav ranita in Spital, FAPTASUL sa fie liber, bine mersi?
    Daca iti mureau tie parintii, ce spuneai, aparatorule de „drepturi cetatenesti”?
    Rusine!!!
    Crede careva ca Daniel Chitoiu va pune piciorul in puscarie DUPA ce a OMORAT 2 OAMENI?!
    Eu nu cred.

    • pentru fapte cu victime umane nu se prescrie nimic.
      poate sa intarzie ,sa o lalaie insa nu poate scapa de verdict…care poate fi,ce-i drept,si o achitare ca deh…justitia e oarba de-a binelea.

  8. era de asteptat.. victimele lui, erau de fapt decedate anticipat de coronavirus…iar el este victima unui complot,pus la cale de bill gates .. propun sa i se acorde pensie speciala !! ati ai draqu de criminali !! belstemati sa fiti !! judecatorul,sa preupuna ca in masina ar fi fost parintii lui….

  9. De ce sunteti rai? Maestrul Chitorlini nici nu a trecut pe acolo. La volan a fost o fantoma, sosie sau, ma rog, insusi Scaraotchi!

  10. urmatoarea miscare e sa-i declare morti inainte de accident…

  11. Va propun sa facem o „cheta” 1 euro de persoana… si aducem expertul nostru independent. Pierzi un 1 euro, dar satisfactia cand afli ca a primit mai multi ani de inchisoare decat credea… Priceless…

    • 100% de acord, poate contactezi pe cei de la DECLIC ca au credibilitate si o baza de calitate de oameni dornici de fapte bune si donatii
      eu voi dona, nu doar un 1E pentru adevar

  12. Degeaba aduci expert independent atata timp cat Procurorii si Judecatorii au Pensii Speciale acordate de Ciuma Rosie si brelocul ei ALDE. O sa scape si nenirocitul asta, exact cum a scapat si Criminalul de Iorgulescu.

  13. Gunoiul dracului…

  14. Pai nu a spus si Titi Haur ca mortu e de vina ca nu a condus preventiv, de facea cursul lui nu se mai intampla asta

  15. Contesta expertiza pentru ca nu a fost asa. De fapt a avut loc o alunecare a terenului cu sectiunea benzii pe care circula, peste banda de contrasens. In locul lui putea fi oricine.

  16. Băi, voi observați tupeul nemărginit al gherțoiului ăsta? ”
    Nu el a intrat pe contrasens, când toate televiziunile au dat imagini de la locul faptei?
    E vinovat 100% și incearca absolut totul. Mai stiu un caz, ah da: cazul Dragnea.