OFICIAL Decapitări în PSD după eșecurile de la locale: Oprișan, Bădălău și Dăncilă, înlocuiți de la șefia organizațiilor pe care le controlau
UPDATE 16.10: Marcel Ciolacu a confirmat luni după-amiază schimbările de la șefia PSD.
ARTICOL INIȚIAL: Marian Oprișan a fost înlocuit temporar la șefia oganizației PSD Vrancea chiar de Marcel Ciolacu, iar Niculae Bădălău a demisionat de la conducerea organizației Giurgiu după eșecul de la alegerile locale, au declarat pentru G4Media.ro surse social-democrate.
Schimbările au fost operate în ședința de luni a conducerii PSD, tot atunci Viorica Dăncilă fiind înlocuită de Doina Fedorovici la șefia organizației de femei a PSD.
Bădălău a fost înlocuit de Nicolae Mina la conducerea PSD Giurgiu, fostul baron PSD urmând să își preia mandatul de vicepreședinte al Curții de Conturi.
În ceea ce îl privește pe Oprișan, acesta a fost demis de Ciolacu de la șefia organizației județene Vrancea după 20 de ani. Conducerea interimară a fost preluată de Ciolacu până la găsirea unei soluții permanente.
Foto: Marian Oprișan și Viorica Dăncilă (Inquam Photos/ Autor: Adriana Neagoe)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii