G4Media.ro

SURSE: Deputații din Comisia Juridică, convocați pentru ora 13 de Laura Vicol…

SURSE: Deputații din Comisia Juridică, convocați pentru ora 13 de Laura Vicol pentru a vota legea Romexpo / USR acuzase coaliția PSD-PNL că pregătește ”tunul imobiliar” chiar înainte de Crăciun

Deputații din Comisia Juridică au fost convocați la ora 13.00 de președinta comisiei, Laura Vicol (PSD) pentru a vota legea Romexpo, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Potrivit acestora, Consiliul Concurenței, singura autoritate a statului care se opune legii Romexpo, pe motiv că reprezintă un ajutor de stat acordat cu încălcarea legislației europene, nu a fost invitat la ședință.

  • UPDATE 13.23 Proiectul de lege Romexpo a fost amânat la cererea USR, au declarat pentru G4Media.ro suse politice. Potrivit acestora, un proiect de lege care intră prima dată pe ordinea de zi este amânat potrivit cutumei până la proxima ședință dacă un deputat solicită acest lucru.

După votul în Comisia Juridică, proiectul de lege va fi trimis în plen. Camera Deputaților este decizională, proiectul a trecut deja de Senat. Prin proiectul de lege Romexpo, 46 ha de teren aflate într-una din cele mai scumpe zone a Bucureștiului vor ajunge cu titlu gratuit la o entitate privată, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Este vorba despre proiectul de lege inițiat în 2019 de PMP, votată ulterior cot la cot de PSD și PNL. Camera de Comerț ar urma să dezvolte pe acel teren un proiect imobiliar împreună cu dezvoltatorul Iulius din Iași, potrivit anunțurilor oficiale ale instituției.

USR a atacat proiectul la Curtea Constituțională, care a respins însă sesizarea. Președintele Klaus Iohannis a retrimis proiectul de lege în Parlament la începutul acestui an, dar modificările la proiect sunt minime față de versiunea votată anul trecut.

Pe data de 13 decembrie, Cristina Prună, vicepreședinte USR, acuză coaliția PSD-PNL că pregătește tunul imobiliar Romexpo chiar înainte de Crăciun. ”În timp ce românii așteaptă sărbătorile de iarnă, noua coaliție se pregătește de finalizarea tunului imobiliar de la Romexpo. Mâine va intra în dezbaterea Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților proiectul care dă gratuit unei entități private 46 ha de teren aflate într-una din cele mai scumpe zone a Bucureștiului”, a scris Prună pe Facebook.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Pisicherii USR protesteaza doar cand banditii fura, si tac când omoara oameni.

    • Ba ion , câine de om mai ești !

    • cine pe cine a omorat cat statea USR de 6, nelutule ?

    • @ion deci USR e de vina pentru tot nu ? mai bine sa taca sa lase USL sa-si faca treaba

    • DE ASTA AU TRIMIS-O PE ASTA. SA FINALIZEZE TUNUL !

    • Era mai okei sa nu zica nimic ca AUR, PSD si PNL nu ?

    • Furați băi ! Hăi ! Hăi ! Hăi !

    • Romania este stat 100% mafiot
      Interlopii si mafia dicteaza cine sa fie numit in functii si cine sa fie demis
      PSD PNL UDMR si anexa AUR ( creata de mafie pentru a acapara voturile nemultumitilor) sunt grupari de crima organizata
      Ficusul tradator actioneaza la comanda mafiei, din care face si el parte

    • Ce au sarit legebetystyy…
      ATI uitat când era economistul Vlad Voiculescu, pentru ca apoi, tot voi, sa o puneți pe Ioana Mihăilă. Nu de la usr erau? Nu ei au gestionat pandemia? Nu eu erau în moț atunci când nu exista niciun medicament pe piața? Nu ei erau miniștri atunci când ardeau bolnavii în spitale? Atunci de ce dați cu rahat în ion? Ca spune adevărul? Că voi, deși vinovați de actualul dezastru, dați vina pe alții, ca și cum nici usturoi n-ați mâncat, nici gura nu vă pute? Lumea ar avea mai multa înțelegere fata de voi dacă v-ați recunoaște greșelile, dar voi, după ce ca ați fost prr oshti, acum sunteți și nesimțiți.

    • cat au mai cazut PeNaLii in sondaje saptamana asta? :)) dupa trolii uselisti, e disperare mare in Modrogan! nu putem decat sa ne bucuram, maine e 2024 cand vor fi al treilea sau chiar al patrulea partid al tarii in viitorul sparlament!

    • vicol ștorfetu’ e căsătorită cu muflonul Vl. Ciorbă, care trage la Nordis. tunuri, cum ce?

    • Dacă imaginea chiar reprezintă proiectul propus, eu zic că arată bine. Sper sa se realizeze!
      PS: experiență capitalismului românesc de 31 de ani îmi spune că dacă un politician se opune unui „tun” ca ăsta, înseamnă că are el altul pregătit și este supărat că nu-i iese gheșeftul.

  2. Vicol stie ca de-aia au luat-o si ca zboara imediat dupa?

  3. Asa se fac marile ticalosii in tara condusa mafiot de Iohannis, PSD, PNL, UDMR: pe fata!
    Si numirea unui penal in guvern (Neacsu – PSD), si numirea lui Stanescu (PSD) la ANRE, si eliminarea judecatorilor incomozi (Danilet), si 46 de hectare date moka la Iulius Grup/Secu/BOR etc.
    Si e doar inceputul, n-au oficial nicio luna impreuna.

    • Cucoană, introducerea e punctajul de partid, înțeleg, dar terenul Romexpo e un teren cu sarcini, nu poate fi vândut că i se năzarea vreunui investitor….cineva mare din USR a lucrat pentru NEPI, aia ar fi dispuși să cumpere terenul, sau cel puțin să împiedice asocierea dintre CCIR și Iulius, nerealizarea e dorită și de alți operatori de spații comerciale…..pe terenul ală există niște construcții, pavilionul central e monument istoric în curs de clasare, construite în baza unui act al statului român cu zeci de ani în urmă, în momentul actual, statul român deține proprietatea nudă, pentru cunoscători….folosința CCIR expiră în 2057…..proprietatea asupra proiectului face realizabil un proiect de regenerare urbană, pe cele 46 de ha sunt multe zone inaccesibile publicului, proiectul propus le introduce in circuitul economic, adică se darâmă service-uri auto, depozite și se construiesc birouri moderne…Iulius a dezvoltat orașele unde a investit, Iași, Cluj, Timișoara…proiectul de la București ar fi o dezvoltare integrată de vreo 3 mld euro, o mană cerească pentru municipalitate….dar noi ne jucăm cu vorbele, ce propune CCIR e un parteneriat public privat, dezvoltat de investitori români

    • Siktir postacilor de partid si de santier. Daca nu acepti hotia inseamna ca ai punctaj de partid.
      Moka sunt luate terenurile de catre Iulius si la Iasi, si la Timisoara etc, nu construieste nimic pe propriile terenuri, cumparate.
      Adica in 2057 isi ia Iulius betoanele acasa si lasa terenul cum era?
      E mai rau decat la vanzare, e dat moka pentru totdeauna.
      Voi, prostacii de partid, credeti ca pacaliti pe toata lumea?
      PS. Sunt intrebari retorice, nu astept raspuns.

  4. Adică toți consideră că e un proiect ok, numai USR se trezește că nu-i bine. Ori USR nu au reușit să pună mâna pe afacere (și atunci fac, bineînteles, scandal, specialitatea lor), ori nu înțeleg nimic din politică și dezvoltare (de unde strategia de tip Gică Contra), ori amândouă.

    • Adica daca tu ai un teren in centrul Bucurestiului si vine unul si zice sa i-l dai lui, fara niciun ban, ca o sa faca el ceva frumos acolo, ca tu esti prea pro(s)t ca sa faci ceva atat de frumos, tu i-l dai? Sa imi zici si mie cum te cheama si unde stai, ca vin sa imi dai locuinta ta si sa o f(u)t si pe nevasta ta, daca tu esti atat de darnic.

    • Deci dacă statul nu are nevoie de un teren atunci acesta trebuie scos la licitație astfel încât saese obțină cel mai bun preț posibil, nu vândut unor băieți deștepți pe un preț stabilit la mica intelegere. Așa nu e decât un jaf.

      Mă întreb oare ce te motivează să-i aperi pe ăia care ne fură de 30 de ani ?

    • Later edit : nici măcar nu e vândut, e dat pe moca unei entități private!!

    • Daca ai fi citit articolul ai fi vazut ca Consiliul Concurentei se opune. Si de asemenea faptul ca PSD-PNL-UDMR considera ca e ok nu imi ofera vreo certitudine ca proiectul e ok, ba din contra. De asemenea, proiectul nici nu este in normele legislatiei europene.

  5. Totul e atat de clar acum de ce Vicol a ajuns in functia aia 🙂 Cine nu vede asta cam merita sa fie furat

  6. Ce conteaza? Certificatul verde e solutia si la asta. Stam acum sa vorbim de tunuri? Am inchis ochii 2 ani si ii deschidem acum? Va rog, nu e sanitar ce faceti.

  7. Romania este stat 100% mafiot
    Interlopii si mafia dicteaza cine sa fie numit in functii si cine sa fie demis
    PSD PNL UDMR si anexa AUR ( creata de mafie pentru a acapara voturile nemultumitilor) sunt grupari de crima organizata
    Ficusul tradator actioneaza la comanda mafiei, din care face si el parte

  8. Partidele politice sunt precum gastile de cartier: baietasi de dupa blocuri la nivel local, regional si national, fara principii, care cer taxe de protectie de la populație, acoperiti legal, ca doar ei isi fac legile. Ceea ce ii motiveaza pe ei e puterea, furtul, mismasul, uzul de influenta, spaga, minciuna, prostia, incompetenta.
    Sa ne tot miram? Inutil. Sa ne revoltam, poate-poate reusim ceva. Sau?

  9. Vai ce proiect frumos!

  10. Nu cunosc care este situația juridică a imobilului în momentul actual însă bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Adică nu pot fi înstrăinate, prin acte între vii, nu pot fi dobândite prin uzucapiune și nici prin executare silita. Totuși, pot fi concesionate in schimbul unei redevențe. Dacă se intenționează concesionarea, pentru că cunosc textul legii, just ar fi sa organizeze o licitație pentru obținerea celei mai bune, mari, redevențe.
    Nu înțeleg care ar fi motivația pentru trecerea cu titlu gratuit a imobilului în patrimoniul CCIR. In afara intereselor personale sau de grup ticăloșit.
    Subscriu la comentariul de mai sus referitor la sexualizarea nevestelor inițiatorilor legii. Aș adăuga și fiicele, mamele și restul rudelor și prietenilor. De ambele sexe. Sa nu fie nemulțumiți.

  11. Au furat miliardele din conturile Romaniei, au vandut zacamintele, au terminat economia tarii , ne fura pe noi zi de zi si Nimeni nu e vinovat.
    Ce mai vreti , s a dat tara , suntem chiriasi pe aici.De aia se paraseste tara, in final v a veni cineva sa ocupe zona. Vicol avocata interlopilor si a Olgutei de craiova , care si ea tot cu interlopi lucreaza, si care i a dat locul ei Laurei Ciorba Vicol ca sa o scape pe ea si pe pzd isti de legi si automat de dosare.Sa vedeti cum devin curati noii haiduci de romania.

  12. Proiectul Romexpo = Grupul Iulius = Preafericitul Daniel! De anj de zile se stie lucrul asta, dar nimeni nu are curaj sa il spuna… Tot ce inseamna grupul Iulius este controlat din umbra de Preafericitul Daniel!

  13. De ce să dai gratis când poți lua niște bani?????.

  14. vicol ștorfetu’ e căsătorită cu muflonul Vl. Ciorbă, care trage la Nordis. tunuri, cum ce?

  15. Art. 367 Cod Penal… constituirea unui grup infractional organizat!… asta este infractiunea… grupul este format din cine propune, cine voteaza si cine beneficiaza… procurorii ar trebui sa se autosesizeze!… alo UE, nu se vede la voi?

  16. PMP a inițiat proiectul de lege. Cine altul decât bășinescu a urmărit lucrul ăsta? Urmează să-și primească fiecare partea precum penala de Udrea la Cluj cu ajutorul piticului porno. Acum se duce pe apa sâmbetei ce a mai rămas în țară. Cărțile sunt făcute de multă vreme. Lipseau executanți precum vicol. Așa cum Vaticanul a dobândit unele din cele mai mari afaceri din lume,se pare că la un nivel redus se încearcă și în România prin BOR. Totul este programat. Pe vremea lui.Ponta erau laconcurență și islamiști. Aduceți-vă aminte că urmă să se construiască o moscheie care să rivalizeze cu cea mai mare din Turcia. Cu siguranță nu s-a renunțat.