G4Media.ro

UPDATE DNA a prins în flagrant mai multe persoane care voiau să…

sursa foto: G4Media

UPDATE DNA a prins în flagrant mai multe persoane care voiau să introducă peste 1200 de baxuri de țigări de contrabandă prin portul Constanța / Contrabandiștii au dat 125.000 de euro unui vameș care colabora cu DNA

Acțiune de amploare a DNA în Portul Constanța, pentru destructurarea unei rețele de contrabandă. Conform informațiilor G4Media, au fost prinse mai multe persoane  care voiau sa introducă un container de țigări în Port. În acest demers, persoanele implicate – două dintre ele, Ionuț Apostol și Stelian Tocia – ar fi încercat să-l mituiască pe un vameș cu 125.000 de euro, vameșul fiind de fapt un colaborator al DNA sub acoperire.

Inspectorii au descoperit 217 baxuri de țigări netimbrate, care reprezintă un prejudiciu de peste 2 milioane de euro.

Stelian Tocia, din Constanța, nu e străin de contrabanda cu țigări, un astfel de dosar fiind instrumentat în 2021. El a fost patron al cluburilor Morgana din București și Constanța, alături de Joshua Castellano, patronul de la Bamboo. La vremea respectivă, el s-a filmat cu un teanc de bancnote de 500 de euro. ”Ce să fac, măi băieți, cu bani ăștia? Vine Moș Crăciun, am luat și porci, am luat și de-alea! Nu știu, să mai iau un porc, să mai iau o ladă de porci, facem și petrecere, să fie bine. Hai, vă pup!”, spunea Tocia într-o înregistrare în care flutura în fața camerei zeci de bancnote de 500 de euro.

tigari de contrabanda
sursa foto: G4Media

UPDATE Comunicatul oficial al DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie 2023, a patru inculpați, trei cetățeni români și un cetățean ucrainean, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, dare de mită și cumpărare de influență, ultimele comise în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 – 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deține documente de proveniență a acestora. Banii respectivi urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.

Pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri (limonadă) care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.

La data de 30 decembrie 2023, după „intrarea” în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsită suma de suma de 110.000 USD, reprezentând o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).

Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 decembrie 2023, cei patru inculpați vor fi prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Gărzii de Coastă, Direcției de Operațiuni Speciale și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Mi se pare că DNA-ul FSN-isto-rusofil se ocupă doar de mărunțișuri! Unii care vind țigări, un medic ce a luat șpagă, precum PNA-ul de pe timpul lui Năstase, care oprise trenuri cu navetiști prin Oltenia să-i prindă pe cei care mergeau cu nașul! In schimb se si implică in campanii electorale atacând USR la comandă politică! Din punctul meu de vedere sunt trădători de neam si ei ca și stăpânii lor anti-români și rusofili! 😒

  2. Ce viață. Faci milioane ca să mănânci lăzi de porci.

  3. Dar cu bmw-urile de la m.i. ce se mai aude?