OFICIAL: DNA cere Senatului ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog (PSD). El e acuzat că și-a angajat fictiv o consilieră
Procurorii DNA au transmis Senatului cererea de încuviințare a urmăririi penale pentru fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Bodog ar fi suspect de abuz în serviciu în legătură cu angajarea unei consilier când era ministrul al Sănătății, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate. Mai precis, angajarea ar fi fost fictivă, potrivit surselor G4Media.ro.
Potrivit DNA, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
UPDATE: Parchetul General și DNA au confirmat informația prin comunicate de presă:
Comunicatul DNA:
Procurorii anticorupție desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.
Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
În ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal.
În această etapă a procesului penal, orice persoană vizată de investigațiile desfășurate în prezentul dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Comunicatul Parchetului General:
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curţii Constituţionale şi ale art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru, în prezent senator în Parlamentul României – Senat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018
Faptele reţinute formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Foto: Florian Bodog (Ministerul Sănătății)
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii