OFICIAL Două anchete penale în cazul grevei de la Metrou/ Metrorex a făcut o sesizare invocând legea terorismului iar Poliția face verificări în ce privește respectarea legii dialogului social/ PLUS S-au dat amenzi de 125.000 de lei
Update ora 14.15 Poliția Capitalei a anunțat, oficial, declanșarea a două anchete penale după greva de la metrou. Vezi mai jos comunicatul integral al Poliției
Știre inițială
Două anchete penale au fost deschise vineri, după greva de la metroul din București, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Una dintre ele vizează o sesizare făcută de Metrorex, trimisă inițial la Poliție și declinată către DIICOT pentru infracțiuni cuprinse în legea de combatere a terorismului. A doua anchetă este coordonată de Parchetul sectorului 4 și vizează o eventuală încălcare a legii dialogului social.
Conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală.
Și Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunțat vineri că a depus plângere penală la DNA împotriva ”celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean”. Vezi mai multe detalii aici.
Context
O bună parte dintre persoanele care protestează la Metrou au fost identificate și sancționate, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Ciprian Romanescu. Acesta a mai spus că în situația în care se va impune deschiderea unui dosar penal, acesta va fi întocmit.
”Analizăm toate aspectele, inclusiv zădărnicirea combaterii bolilor. Au fost identificate o bună parte din persoanele care protestează”, a declarat Romanescu.
Circulația a fost blocată, vineri dimineața, pe toate cele 5 magistrale, după ce reprezentanți ai sindicatului de la metrou au organizat un protest spontan în stația Piața Unirii, potrivit companiei Metrorex.
Aceștia au coborât în tunel, pe calea de rulare și au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.
Așa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acțiune sindicală, în timpul căreia reprezentanții USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex, potrivit unui anunț al companiei.
Blocarea metroului de către sindicaliști are loc pe fondul încercării ministrului Transporturilor de a bloca privilegiile salariale și comerciale ale sindicaliștilor conduși de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD.
Comunicatul Poliției Capitalei
„Cu privire la situația de la metrou, vă comunicăm următoarele:
A fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului, care a fost înaintată, de urgență, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală.
De asemenea, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei pentru:
– nerespectarea măsurilor prvind organizarea de adunări publice în spații închise, așa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
– desfășurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 și
– nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Poliția a dispus măsuri pentru fluența traficului, pentru a ajuta pe toată lumea să ajungă acolo unde este nevoie.
Depunem toate eforturile necesare, pentru a veni în sprijinul persoanelor care utilizează transportul în comun de suprafață, dar și mijloacele proprii de deplasare.
Verificările continuă.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii