G4Media.ro

SURSE Dragnea le-a cerut primarilor de sector să scoată câte 1000 de…

SURSE Dragnea le-a cerut primarilor de sector să scoată câte 1000 de oameni fiecare pentru un ”protest spontan” miercuri seară la Cotroceni

Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis verbal primarilor de sector din Capitală să scoată câte 1000 de oameni fiecare pentru un ”protest spontan” care ar urma să aibă loc miercuri seara la Cotroceni, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Pe de altă parte, fundația FACIAS, controlată de familia Voiculescu, a cerut aprobare de miting pentru joi seara tot la Palatul Cotroceni, în zona Leu, între orele 19 și 21, au mai declarat sursele citate. Amintim că miercuri este ziua protestelor anunțate și de opoziție.

  • UPDATE: Potrivit surselor G4Media.ro, FACIAS și-a retras cererea de organizare a mitingului în cursul serii de joi

USR își invită simpatizanții prin SMS-uri să-şi ia miercuri liber de la serviciu, iar la ora 12.00 să vină la Palatul Parlamentului, când urmează să se voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Potrivit SMS-ului, semnat de preşedintele USR, Dan Barna, oamenii sunt îndemnaţi să-şi ia o zi liberă miercuri pentru le a spune “penalilor să plece”. “Ia-ţi o zi liberă pentru România! Vino la Parlament miercuri de la 12. Hai în stradă. Spune penalilor să plece! Dan Barna, USR”, se arată SMS-ul primit de cetăţeni pe telefoanele mobile.

Pe de altă parte, G4Media.ro a dezvăluit marți că PSD a transmis o circulară în filiale solicitând ca fiecare județ să trimită 15 oameni la București în ziua moțiunii, cu mașinile personale. Nu e clar dacă acestea au fost chemate pentru  mitingul de la Cotroceni sau pentru un miting separat de susținere a guvernului Dăncilă. Potrivit surselor G4Media.ro, pesediștii din teritoriu nu trebuie să fie angajați în administrație și nici lideri cu vizibilitate. Surse din PSD Constanța au confirmat pentru G4media.ro că organizațiile locale ale partidului au primit directive clare să asigure un număr minim de participanți la mitingul de susținere a guvernului Dăncilă în ziua moțiunii de cenzură.

Marți seară au protestat în Piața Victoriei circa o sută de persoane. La protest au participat preşedintele PNL, Ludovic Orban și mai mulţi parlamentari liberali, între care Raluca Turcan, Mara Mareş, Robert Sighiartău, Pavel Popescu. Protestul a fost anunțat încă de luni seara în interiorul PNL, dar Ludovic Orban a negat după protest că acțiunea ar fi fost organizată de partid.

„Daţi-mi voie să dejoc manipularea făcută pe unele televiziuni care au prezentat ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei ca pe un miting al Partidului Naţional Liberal. Vreau să informez telespectatorii care ne urmăresc că nu am organizat niciun miting, am decis ca deputaţii şi senatorii PNL, alături de membrii conducerii partidului, care nu sunt parlamentari, alături de consilierii generali, locali din Bucureşti şi de preşedinţii de sectoare, am decis să fim în Piaţa Victoriei fără să facem niciun fel de organizare a vreunui eveniment, pentru a ne manifesta solidaritatea”, a precizat liderul PNL, la Realitatea TV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. spontan, da

  2. Eo merg spontan cu domnu Dan, mea dat smseu, orcum n-aveam ce face! A ramas tot 50 lei ca a-n ianuare la OUG-eu, domnu Dan?

    • Nu ai cum, e ocupst. Tu ai loko retinut la Fa cisac, la mici si bere. Pofta buna si spontana

    • Asistatule, lasa comentariile si pune mana pe carte ……… si fa cornete, caci numai de asta si de intins mana la psd esti bun

  3. Are balta (primăriile de sector) peste! Stie, Dragnea, ce stie! In frunte cu primarii de sector, sunt exponentele corupției la nivel local. Nu se mai feresc. Dau pe fata, daca mai era nevoie, tot esafodajul acestui stat mafiot.

  4. E incredibil cum cauta scandal cu orice pret! Pentru a avea motiv sa bage tunurile cu apa, de ce o tot cauta cu lumanarea?!

  5. poate niste tunuri cu apa la Cotroceni, sa racoreasca suplimentar shobolanimea roshie?

  6. Jos cu ficusul de la Cotroceni !

  7. Vom fi acolo si vom mictiona la rădăcina ficusului sterp!

    • De tine se stia ca te pisi pe tine ne-ai anuntat asta de cum ai intrat pe acest site, dar acum ne spui ca sunteti un adevarat club !

      PS. Poate ca ar fi bine totusi sa va consulte un medic urolog !

    • Atentie, se lucreaza la linia de medie tensiune in zona…!

      PS. Pentru ”sterp”, imi rezerv dreptul de a te…bantui putin mai apasat o perioada ! Nu se cade…

    • Cred ca s-a inteles ca era pentru @Oltete

  8. PSD-ul doar asa poate aduna asistatii sociali si bugetarii lor.Eu si alti mergem la proteste zi de zi nechemati de nimeni,ci din convingere.

  9. Era unul care se lauda peste tot ca el nu mâncase bataie, ci luase numai doi pumni în barba si un sut în fund.

  10. Cum ar fi dacă Liviu Dragnea ar citi spontan, la oră de vârf, în direct, la primele cinci televiziuni, de 100 de ori, definiția DEX a cuvântului „spontan”?

  11. N-am primit nici bani nici vin
    Am venit ca sa…
    #Belina