SURSE Dragnea vrea să schimbe prin decizie a Curții Constituționale sau prin OUG completul de 5 de la Înalta Curte care îi va judeca apelul în dosarul angajărilor fictive
Liviu Dragnea ia în calcul două variante prin care intenționează să schimbe completul de 5 judecători de la Curtea Supremă care îi va judeca apelul în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, dosar în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, au declarat surse din PSD pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, ar fi două metode prin care Dragnea intenționează să își ducă planul la îndeplinire.
- 1. Sesizarea la CCR a unui conflict de natură constituțională cu Înalta Curte, pe modelul conflictului dintre Guvern și Președinte care a dus la revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.
- 2. Emiterea unei ordonanțe de urgență de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, cea care reglementează formarea completelor de la Curtea Supremă.
Conflict juridic de natură constituțională
Varianta sesizării Curții Constituționale – instituție constant favorabilă liderului PSD de când este condusă de Valer Dorneanu – ar fi prima opțiune a lui Liviu Dragnea. Modelul a fost deja testat și a funcționat cu succes în cazul Kovesi: Curtea l-a obligat pe președintele Klaus Iohannis să o revoce pe șefa DNA, așa cum a solicitat Ministrul Justiției. Același lucru l-ar dori Dragnea și în acest caz: CCR să oblige Curtea Supremă să aplice imediat prevederea din legea 304 referitoare la formarea aleatorie completelor de 5, nu de la 1 ianuarie 2019, așa cum a decis conducerea ÎCCJ.
Problema este însă metoda prin care se poate ajunge la CCR. Dragnea și-ar dori să o facă ministrul Justiției, căruia i-a cerut public ”să se gândească la acest demers”. Dar, pentru că Tudorel Toader întârzie să ”facă ceva”, liderul PSD ia în calcul o sesizare a CCR din partea Parlamentului, au declarat surse din conducerea PSD pentru G4Media.ro. Sesizarea ar urma să fie semnată de el, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, și de Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de președinte al Senatului.
Ordonanță de urgență
Cea de-a doua variantă luată în calcul de Liviu Dragnea este emiterea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea imediată a legii 304. Surse politice au explicat pentru G4Media.ro că, din cauza reticenței lui Tudorel Toader de a iniția OUG-ul, acest lucru ar putea fi făcut de Toni Greblă, noul secretar general al Guvernului, instalat la începutul săptămânii. Varianta ordonanței de urgență este însă calea mai dificilă, deoarece Liviu Dragnea va trebui să o convingă și pe Viorica Dăncilă să fie de acord, fără semnătura ei fiind imposibilă o OUG.
Context: G4Media.ro a descris pe larg luptele grele din culise pentru modificarea componenței completului de la Înalta Curte care îi va da sentința definitivă lui Dragnea.
Sunt două complete de apel la Înalta Curte, cu 5 judecători (C5), unul condus de vicepreședintele ÎCCJ, Iulian Dragomir și un altul condus de șefa interimară a Secției penale, judecătoarea Sorina Mirela Popescu. Aceste complete dau sentințele definitive pentru demnitari (miniștri, parlamentari, etc).
Completul care va da sentința definitivă în cazul lui Liviu Dragnea este cel condus de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Iulian Dragomir, un complet considerat a fi unul foarte dur.
Completul de 5 Judecători P1 – Penal
Preşedinte – Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecător Dragomir Ilie Iulian
Membrii titulari:
1. Judecător Neniţă Simona Cristina
2. Judecător Grădinaru Daniel
3. Judecător Dragomir Florentina
4. Judecător Lefterache Lavinia Valeria
Membrii supleanţi :
1. Judecător Cobzariu Maricela
2. Judecător Enescu Dan Andrei
3. Judecător Şelaru Valentin Horia
4. Judecător Cerbu Silvia
Potrivit unor surse din magistratură, la începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al ICCJ a luat în discuție schimbarea componenței C5-urilor, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiției, modificate de Coaliția PSD-ALDE).
Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.
Colegiul de conducere al ICCJ a decis însă că nu se impune schimbarea componenței C5-urilor în 2018, pentru că au fost alese deja pe legea veche, la sfârșitul lui 2017. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor. Or pentru anul 2018, componența C5-urilor s-a stabilit prin tragere la sorți la sfârșitul anului trecut, pe legea veche, care prevedea că sunt conduse de membrii de drept. Colegiul de conducere al ICCJ a decis că se va modifica componența C5-urilor abia la sfârșitul acestui an pentru 2019, când se vor pune în aplicare prevederile noii legi și vor fi trași la sorți toți magistrații și nu vor mai fi membri de drept (detalii aici).
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reafirmat joi că este ilegal completul de 5 judecători de la Înalta Curte care va judeca începând cu 8 octombrie apelul în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, dosar în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Dragnea a spus că va discuta cu avocații să vadă ce poate face în acest caz, dar a exclus eventuale acțiuni parlamentare.
“O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face, este nelegal (completul de judecată – n.r.) pentru că legea, nu mai ştiu cât, care a modificat 304, spune cu totul altceva şi noi considerăm că este nelegal. O să vorbesc cu avocaţii azi şi mâine să vedem ce demersuri putem face”, a spus Dragnea, la Parlament.
Întrebat dacă va exista un demers pe această temă şi în Parlament, Dragnea a răspuns: “Nu, nu văd de ce”.
Duminică, Liviu Dragnea a susținut că se urmărește să fie băgat la pușcărie de un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție făcut cu încălcare legii.
”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, a susținut Dragnea la Antena 3.
Luni, Dragnea a anunţat că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri în legătură cu desemnarea completelor de 5 judecători de la ICCJ.
”I-am transmis domnului ministru Toader, i-am vorbit despre acest subiect şi l-am rugat să se gândească dacă nu cumva dumnealui, pentru că este totuşi un specialist în genul ăsta de speţe, dacă nu cumva dumnealui, prin Guvern, poate să facă acest demers”, a afirmat Dragnea, întrebat despre o solicitare de sesizare a CCR pe acest subiect.
Marți, preşedinta ICCJ Cristina Tarcea a răspuns acuzaţiilor preşedintelui PSD Livu Dragnea conform cărora la instanţa supremă nu se respectă legea, cu referire la reglementarea completelor de cinci judecători, afirmând că la Înalta Curte se respectă legea şi în ţara asta sunt judecători care respectă legea cu orice risc. Noua lege privind organizarea judiciară prevede că toți judecătorii din complet sunt trași la sorți. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor (detalii aici).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii