G4Media.ro

Surse: Eximbank a ajuns la o înțelegere cu grupul grec NBG și…

Surse: Eximbank a ajuns la o înțelegere cu grupul grec NBG și va cumpăra Banca Românească. Suma tranzacției – peste 450 de milioane de euro

Eximbank, banca deținută de Ministerul Finanțelor (95%), va cumpăra Banca Românească, deținută de grupul grec NBG, iar tranzacția va fi anunțată oficial în câteva zile, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Tranzacția este aproape de finalizare, rămânând de finalizat doar detalii legate de preluarea unor departamente-suport din banca greacă, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

Suma tranzacției ar fi de peste 450 de milioane de euro, potrivit surselor citate.

Prin această tranzacție, statul român își consolidează prezența în sectorul bancar, unde mai acționa doar prin intermediul CEC. Eximbank are două divizii: o bancă comercială dedicată sectorului IMM și corporate, și o divizie de fonduri de stat și garanții de stat.

Preluarea unei bănci comerciale a fost o țintă a guvernării PSD încă de la câștigarea alegerilor în 2016. Traian Halalai, președintele Eximbank, a primit acceptul PSD și al lui Liviu Dragnea încă de anul trecut pentru a începe discuțiile cu proprietarii greci.

De Banca Românească fusese interesat anul trecut și fondul american de investiții JC Flowers, care a cumpărat în cele din urmă o altă bancă greacă, Piraeus.

În 2018, BNR s-a împotrivit tentativei băncii maghiare OTP de a cumpăra Banca Românească. De data aceasta, banca centrală nu are obiecții majore față de tranzacția dintre Eximbank și Banca Românească.

Sursa foto: Eximbank

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. „Traian Halalai, președintele Eximbank, a primit acceptul PSD și al lui Liviu Dragnea încă de anul trecut pentur a începe discuțiile cu proprietarii greci.”
    FMM de tara infectata de sclavi si de taratoare lingusitoare!

  2. Too little too late…raul a fost facut.

  3. Ghici ghicitoarea mea…de la ce banca provine Traian Halalai?