G4Media.ro

SURSE Final comic de anchetă. „Specialiștii” chemați de Carmen Dan să îi…

SURSE Final comic de anchetă. „Specialiștii” chemați de Carmen Dan să îi „deparaziteze” casa de microfoane i-au plantat un microfon

Parchetul General a clasat dosarul deschis în legătură cu dispozitivul de înregistrare găsit în locuinţa ministrului de Interne, Carmen Dan, au declarat vineri pentru Agerpres surse judiciare. Surse avizate au explicat pentru G4media.ro că ”experții” chemați de ministru acasă să îi ”deparaziteze” locuința de posibile microfoane sunt chiar cei care i-au ”plantat” microfonul în priză. Era vorba de un dispozitiv vechi, ieftin și nefuncțional.

(Foto: Inquamphotos/George Călin)

”Au simulat găsirea unui microfon pe care chiar ei l-au pus în locul în care chipurile l-ar fi găsit”, au declarat sursele G4Media.ro, care au mai explicat că ”microfonul nici măcar nu avea loc în priza în care a fost găsit”.

Sursele G4Media.ro spun că ”specialiștii” au căutat foarte probabil să câștige bunăvoința ministrului, să îi intre în grații, să arate că sunt utili, ”uite ce au descoperit și ce buni sunt ei”. Lăsând partea amuzantă la o parte, e vorba de faptul ca anumite cercuri au încercat să ”captureze” ministrul, câștigându-i bunăvoința, făcându-se indispensabili, au explicat surse avizate.

Numai că ministrul s-a panicat și a chemat poliția și procuratura care au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu.

Fapta a fost clasată pe literele a și b, ceea ce, în limbaj juridic, înseamnă că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală.

”Fapta de violare de domiciliu nu există, cei doi au intrat în locuința lui Carmen Dan cu acceptul surorii ei, fără ca ministrul să fie de față”.

Cei doi ”experți” sunt Mihai Bercaru și Cătălin Coman. Primul este ginerele lui Bujor Florescu, fostul șef al DGIPI, serviciul secret al MAI, de pe vremea lui Vasile Blaga. Coman a fost cadru SRI și apoi al MAI, acum pensionat.

Chestorul Florescu este la rîndul său pensionat și se ocupă cu o firmă de ”securitate” .

Context. În noiembrie 2017, Carmen Dan a anunţat că a găsit în apartamentul în care locuieşte cu chirie un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. Ministrul de Interne declara atunci că a făcut plângere pentru violare de domiciliu. „Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv care, după prima verificare, pare un dispozitiv de înregistrare audio (…) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuinţă a RAAPPS-ului şi în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat aşa cum era normal şi firesc – am sesizat organul competent, Poliţia Română, care a făcut demersurile necesare. Înţeleg că s-a înregistrat un dosar penal. (…) Am avut surpriza să constat că într-o priză de telefon, e oarecum suspect până şi locul unde era amplasat dispozitivul, am găsit acest dispozitiv. Era mascat în interiorul acelei prize, nu era un dispozitiv la vedere. (…) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare şi înţeleg că avea şi o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie”, a explicat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Ce experti, sa fim seriosi, MILITIENI din tata-n fiu! Da’ si militianca….

  2. Asta e vrajeala clar, acu vrea sa se scoata ca ea nu stia. Totul a fost regizat ca sa aiba motiv sa dea in SRI sau alte servicii. Ce dracu doar nu suntem retarzi.

  3. povesti , e doar o alta fumigena marca dragnea !

  4. Nu sunt cretini peste tot in lumea asta pentru că sunt amplasați strategic. Dai de ei numai când n-ai nevoie

  5. Carmen Dan e proasta, incompetenta, aroganta si sluga lui Dragnea – e DEJA controlata de ticalosii de PSDisti.

  6. Eu cred ca aia mica a lui Dragnea o spiona pt a afla daca dragnel o mai viziteaza pe secretara!

  7. Fii vigilent, duşmanul nu doarme !!!

  8. magicianul dragnea si trucuri de abatere a atentiei! fumigene bai baieti!

  9. Nu este exclus ca inscenarea sa fie pusa la cale de carmen dan. Oare ce a urmarit ?