SURSE Fiul lui Adrian Mutu a chemat ambulanța pentru o durere de dinți / A făcut scandal din cauză că prietena lui n-a fost lăsată în mașină / Ajuns la spital, s-a certat cu agenții de pază că a trebuit să aștepte pentru a fi consultat / A fost nevoie de intervenția poliției
Fiul fostului fotbalist Adrian Mutu, Mario Alexandru, a solicitat, joi dimineața, ambulanța întrucât avea o durere de dinți și a intrat în conflict cu echipajul medical după ce acesta i-a refuzat prietenei lui accesul în mașină alături de el pentru a fi dus la spital, au declarat pentru G4Media.ro surse din poliție. Conflictul a fost aplanat după sesizarea poliției iar pacientul a fost transportat la spital, unde ar fi continuat scandalul.
Mario Mutu ar fi intrat în conflict cu agenții de pază, nemuțumit fiind că a fost pus să aștepte aproximativ o oră pentru a fi consultat de un medic stomatolog. Ulterior, i s-a comunicat că va fi transportat la un alt spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Și de această dată, conflictul a fost aplanat după intervenția polițiștilor, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.
Mario Mutu (20 de ani) este fiul Alexandrei Dinu și al lui Adrian Mutu. Potrivit presei tabloide, ”Mario Mutu și-a luat viața în propriile mâini și are planuri mari de viitor. Își dorește să aibă o carieră cu care să îi facă mândri pe părinții săi (…) Locuiește singur în București și a intrat recent în gașca lui Alex Velea de la Golden Boy Society”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii