Spitalul Foișor: Florin Piersic este conștient și cooperant după operație. Starea sa de sănătate este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”
UPDATE Ora 10.25: Spitalul Foișor a anunțat, într-un comunicat de presă, că starea de sănătate a lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”.
„În urma evaluării din această dimineață, starea de sănătate a domnului Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă. Perioada critică postoperatorie este de 72h, în prima zi postoperator parametrii biologici legați de inflamație s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează și bea lichide singur”, a anunțat spitalul Foișor.
Știrea inițială: Marele actor Florin Piersic este conștient și cooperează cu echipa medicală care îl monitorizează în continuare după operația de joi, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Florin Piersic a fost operat pentru a-i fi scoasă proteza de la genunchi.
Spitalul Foișor a anunțat joi că actorul a fost operat în regim de urgență, având în vedere starea sa gravă, iar în prezent actorul se află la Terapie Intensivă, în stare stabilă.
„În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”, a anunțat joi spitalul din București.
Actorul fusese transferat în această săptămână de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la Institutul „Matei Balş”.
Conducerea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că actorul Florin Piersic a fost transferat la Bucureşti la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş n-ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj au explicat, miercuri, într-o conferință de presă, că actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, are o infecție generalizată în organism, septicemie, astfel că situația sa este gravă, fiindu-i pusă viața în pericol. Medicii au precizat că protezele din organism mențin focare secundare de infecție, care nu pot fi tratate cu antibiotic. Din acest motiv, la Cluj i-au fost scoase lui Florin Piersic sondele de la stimulatorul cardiac de la inimă, implantat în urmă cu 15 ani, iar la București urmează scoaterea protezei de la genunchi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank