OFICIAL: Fostul șef al SRI, George Maior, audiat la DNA în dosarul Broidy – vizita lui Dragnea în SUA. Maior a confirmat audierea
UPDATE Ora 18.30: George Maior a declarat marți la ieșirea de la DNA că a dat declarații procurorilor în calitate de martor în dosarul ”legat de vizita în SUA a fostului președinte al Camerei Deputaților în SUA”. Maior a mai spus că nu a avut nici o implicare în această vizită din 2017 și că a avut ”o discuție foarte plăcută cu domnii procurori”.
Articolul inițial: Fostul șef al SRI, George Maior, este audiat la DNA în calitate de martor în dosarul Broidy – vizita lui Dragnea, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.
G4Media.ro a dezvăluit pe data de 6 iunie că vizita lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu efectuată în Statele Unite în ianuarie 2017, când au participat la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump, a intrat în atenția anchetatorilor americani.
La vremea respectivă, fostul șef SRI, George Maior, era deja ambasador al României în Statele Unite. Nu e clar însă dacă acesta avut sau nu vreo implicare în organizarea vizitei.
Potrivit surselor G4Media.ro, în urmă în primăvara lui 2019 s-a format o comisie rogatorie, prin intermediul căreia autoritățile americane solicită informații în România referitoare la Dragnea și Grindeanu. Printre cei vizați de comisia rogatorie s-ar afla și omul de afaceri Cristian Burci și fiul acestuia, Carlo Burci.
Un mare juriu federal din New York îl investighează pe Elliott Broidy, cel mai mare fundraiser republican, examinând dacă și-a folosit poziția de vicepreședinte al comisiei de învestire a președintelui Donald Trump pentru a încheia afaceri cu lideri străini, potrivit documentelor obținute de The Associated Press și citate de Huffington Post și publicate pe 8 iuilie.
Dintr-o citație vizând mai multe persoane transmisă recent comitetului de învestire a președintelui Trump rezultă că procurorii caută date despre 20 de persoane și companii. Toți au legături cu Broidy, cu firmele, cu afacerile și contractele sale în domeniul apărării și cu oficiali străini cu care a urmărit să facă afaceri, printre care actualul președinte din Angola și doi politicieni din România, mai scrie Huffington Post.
Potrivit sursei citate, procurorii par să investigheze dacă Broidy s-a folosit de accesul la Trump pentru câștig personal și a încălcat Legea privind practicile străine corupte, care prevede că este ilegal ca un cetățean american să ofere oficialilor străini „ceva de valoare” pentru a obține un avantaj comercial. Lucrurile valoroase în acest caz ar fi putut fi o invitație la ceremonia de investire din ianuarie 2017 sau accesul la Trump.
Avocații lui Broidy au declarat pentru AP că Broidy sau compania sa globală de securitate Circinus nu au avut niciun contract sau schimb de bani cu „orice agenție, intermediar sau agent guvernamental din România”. Aceșia au mai declarat că Circinus a încheiat un acord cu Angola în 2016, dar că nu a existat nicio legătură cu ceremonia de investire sau cu rolul lui Broidy în comitetul de învestire.
„Orice sugestie contrară este complet falsă”, se mai arată în declarație.
Context.
Pe 22 iunie, The Wall Street Journal scria că procurorii americani și-au intensificat cercetările în ce-l privește pe fundraiser-ul Elliott Broidy, fiind vizate persoanele care au participat la ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trump.
Potrivit sursei citate, procurorii verifică în ce măsură Broidy a încercat să profite de legăturile sale cu administrația Trump.
”Broidy a invitat câțiva oficiali din Angola și România la ceremonia de inaugurare din 2017, inclusiv un român care urma să fie judecat pentru corupție câteva săptămâni mai târziu (n.r. este vorba de Liviu Dragnea, fostul lider PSD). Broidy i-a prezentat pe oficialii din Angola mai multor membri ai Congresului în timpul vizitei, care a avut loc imediat după ce guvernul Angolei a acceptat să-i plătească companiei sale 6 milioane de dolari pentru serviciile prestate”, scrie WSJ.
Publicația americană notează că persoanele care reprezintă clienți străini în fața membrilor Congresului sunt în general solicitate să dezvăluie pentru cine lucrează, conform Foreign Agents Registration Act. Reprezentanții lui Broidy susțin însă că nu a fost plătit pentru acțiuni de lobby, prin urmare nu a trebuit să se înregistreze.
G4Media.ro a transmis pe data de 14 mai o serie de întrebări către US Department of Justice, însă până la ora publicării acestui articol nu am primit răspuns. Nu este clar dacă investigația americanilor este parte a anchetei care vizează afacerile lui Elliot Broidy, unul dintre fundraiserii de top ai președintelui Trump.
Anterior, pe data de 25 aprilie, întrebată de existența unei comisii rogatorii prin care partea americană solicită informații despre vizita lui Dragnea, Direcția Națională Anticorupție a răspuns:
”În eventualitatea în care organe judiciare din alte state formulează solicitări pe care le adresează DNA sau oricărei alte unități de parchet, informațiile nu pot avea caracter public, prin urmare, nu vă putem oferi date despre existența sau inexistența unei cereri care să privească aspectele din cererea dvs”.
Informații referitoare la o posibilă anchetă referitoare la vizita în SUA au fost furnizate chiar de Liviu Dragnea, în decembrie 2018, însă fostul lider PSD vorbea atunci despre o investigație realizată de DNA, nu de anchetatorii americani.
“Apropo, Călin, știi că ne-a mai făcut un dosar? O veste tristă, așa, de ziua Vioricăi. La mine e legat de vizita în SUA de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheșelu (procurorul DNA Jean Uncheşelu – n.r.) să meargă în continuare, dar îi spun și unde ajunge – la un ambasador. Și să văd dacă îl țin genunchii, că, dacă nu, are o mare problemă”, a declarat Dragnea în ședința Consiliului Național al PSD din decembrie 2018.
Amintim că liderul PSD, Liviu Dragnea și fostul premier, Sorin Grindeanu, au participat la ceremonia de inaugurare în ianuarie 2017, la invitația lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele Comitetului prezidențial de inaugurare.
După participarea lui Dragnea la ceremonia de inaugurare, Elliot Broidy a fost acuzat în presa americană că s-a folosit de influența sa pe lângă președintele Trump în încercarea de a obține un contract de peste 200 de milioane de dolari în România, pentru compania sa Circinus, companie specializată în afaceri în industria militară și de securitate, care a semnat la data de 1 februarie un acord cu Romarm.
G4Media.ro a dezvăluit pe data de 26 iunie că Circinus, compania lui Elliot Broidy a lansat acuzații grave la adresa oficialilor din Ministerul Apărării, după ce în urmă cu un an, în iunie 2018, ar fi decis să se retragă din procedura de licitație pentru modernizarea sistemelor de comandă ale Armatei Române, rezultă dintr-o serie de documente obținute de G4Media.ro.
Într-o scrisoare adresată în 6 iunie 2018 fostului ministru al Apărării, Mihai Fifor, oficialii Circinus susțin că sistemul de comandă și control utilizat în prezent de Armată, cunoscut sub numele de BC2A, este o ”soluție falimentară” și că pune în pericol viața militarilor.
Circinus este vizată de o anchetă în Statele Unite, iar potrivit presei americane procurorii verifică în ce măsură Broidy a încercat să profite de legăturile sale cu administrația Trump.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sunt curios cum încearcă sa o dea la vrăjeală cu americanii :)))
Cine „încearcă să o dea la vrăjeală”?
Daca ar avea cine sa-l ancheteze pe Maior, care-i bartai ‘sus-pusul’, i-ar scoate de un dosar penal. Omul a facut la magarii de te ustura sufletul, mai aveau si PSD-istii dreptate. (Nu dati cu pietre, ganditi inainte). Stiti povestea cu ciobanasul de-o invatam in cls. II-a … „Lupii, lupii si cand au venit lupii nimeni nu l-a mai crezut.” Aplicati morala cu cap …
Ce măgării a făcut?
Postacii de servici nu pot intelege. El a depus, defapt marturie impotriva familiei non-grata, decizie data de americani inainte! E FIRESC SI EVIDENT, CA PESEDEUL PANA IN DECEMBRIE VA FI DESTRUCTURAT, si nu doar pe plan national!