G4Media.ro

SURSE Gabriela Firea l-a propus pe actorul Mircea Diaconu la șefia ICR…

SURSE Gabriela Firea l-a propus pe actorul Mircea Diaconu la șefia ICR din partea PSD/ Ciolacu, președinte interimar: Dânsul nu zboară cu avionul, nu s-a luat nici o decizie

Gabriela Firea l-a propus pe actorul Mircea Diaconu, fost candidat la președinția României susținut de Pro România și ALDE, la șefia Institutului Cultural Român în cadrul ultimei ședințe a conducerii partidului, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat pentru G4Media.ro că o decizie încă nu a fost luată în privința propunerii grupului PSD, cu precizarea că ”dânsul nu zboară cu avionul”, cu referire la Mircea Diaconu, sugerând că ar fi un impediment în propunerea finală.

Numirea șefului ICR se face de către Parlament.

Potrivit legii, listele candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare şi, respectiv, de asociaţiile şi uniunile de creatori sunt înaintate de Biroul permanent al Senatului Comisiei pentru cultură şi media şi Comisiei pentru politică externă, în vederea audierii acestora în şedinţă comună.

În urma audierii, cele două comisii permanente vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta în şedinţa plenului Senatului, însoţit de listele de candidaţi propuşi pentru posturile de membru în Consiliul de conducere.

Listele de candidaţi se supun votului plenului Senatului şi se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. ICR este condus în prezent de Mirel Taloș (ALDE), președinte interimar.

Hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor preşedintelui Institutului Cultural Român de către vicepreşedintele Mirel Taloş a fost adoptată în plenul Senatului pe data de 3 iulie 2109.
după ce Liliana Ţuroiu (susținută de PSD) a cerut încetarea mandatului de preşedinte al ICR, ulterior fiind numită reprezentant al ICR la Bruxelles.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Inquam Photos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. În atenţia dlui Theodor Paleologu.

  2. Nu ne mai facem bine.Cand vezi ce a avut mai bun sportul romanesc plimbati ca niste zombi alaturi de un neuron stricat de bautura si de ani si papusati de un octogenar care a pierdut si el legatura cu realitatea iti vine sa fugi si sa nu mai auzi de tara asta.

  3. Diaconu este un roman adevarat. Nu zboara, ca se kka pe el de frica. Nu i nimic, va merge cu ARO 10 la Berlin si Paris. Macar va lua un metru cub de Eminescu cu el, in portbagaj.

    • Se stie, dacii nu zboara cu avionul. Calatoresc doar telepatic 🙂
      Asta si cu maretul Puric. Dan Puric ….

  4. Cum s-ar fi descurcat ca președinte dacă nu zboară cu avionul ?!

  5. Nici ala din coreea nu zboara cu avionul.O ia catinel,cu trenul,o saptamana pana la moscova!

  6. Fereasca Dumnezeu! Omul asta abia stie sa lege 2 fraze, a nenorocit Teatru Nottara cat timp a fost la conducere, este inadmisibil sa ajunga in astfel de functii!

  7. Milogul redivivus… ?

  8. Nu te poti astepta de la PSD la o propunere ca lumea.
    Cred ca desemnarea persoanei care conduce Institutul Cultural

  9. Fripturistul dom tovaras nu juca si in scena cu balconul, cu generalii, la lovilutie ?
    O avea si asta doua trei pensii, de acoperit, de actor, de parlamentar, de paralamentar le ue.
    Catavencu cumulard.