SURSE: Guvernul ia în calcul ca, în cel mai negru scenariu, să raționalizeze consumul de gaze pentru marii consumatori industriali la iarnă. Măsura – doar dacă dispar importurile din Rusia și nu sunt găsite surse alternative
Guvernul Ciucă lucrează cu mai multe scenarii privind aprovizionarea cu gaze naturale pe timpul iernii, iar cea mai neagră variantă este raționalizarea consumului la marii consumatori industriali dacă România nu va face rost de gaze din import, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale.
În acest moment, România își asigură din producția proprie peste 85% din necesarul intern de gaze, iar restul de 15% – din importuri. Dacă Rusia va stopa livrările de gaze naturale către Europa, România are mai multe posibilități.
Una este gazul natural din Azerbaidjan și există deja un memorandum de înțelegere în acest sens, dar mai este nevoie și de acordul Turciei pentru tranzit, au explicat sursele guvernamentale citate. O altă sursă de aprovizionare sunt Emiratele Arabe Unite, dar și livrarea acestora depinde de Turcia.
O a treia sursă este gazul lichefiat adus cu vapoarele speciale din SUA în porturile din Grecia, dar aceasta depinde de finalizarea unei conducte care să lege Grecia de Bulgaria.
În oricare dintre scenarii, guvernul nu ia în calcul raționalizarea furnzizării gazelor pentru populație.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii