G4Media.ro

SURSE: Guvernul respinge creșterea TVA la 21% sau creșterea TVA la alimente…

Foto: Dreamstime

SURSE: Guvernul respinge creșterea TVA la 21% sau creșterea TVA la alimente / Comisia Europeană a transmis că propunerile fiscale prezentate de ministrul Boloș sunt insuficiente

Reprezentanții la nivel tehnic ai Comisiei Europene au respins măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, propuse luni și marți de ministrul Finanțelor Marcel Boloș, drept insuficiente, și au cerut măsuri suplimentare, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Guvernul respinge însă categoric sugestia de a crește TVA cu 2 puncte, până la 21%, sau de a elimina cota redusă de TVA de la alimente, potrivit surselor citate.

Următorul pas în discuția cu Comisia Europeană e discuția de vineri dintre premierul Marcel Ciolacu și președinta Ursula von der Leyen și vicepreședintele Valdis Dombrovskis. Ciolacu va merge la Bruxelles cu aceeași propunere prezentată și de ministrul Marcel Boloș, în speranța că va determina o decizie politică de acceptare a măsurilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

De asemenea, Ciolacu vrea să obțină de la Comisia Europeană acceptul ca România să poată depăși deficitul bugetar asumat de 4,4% din PIB până la nivelul de 5,5% din PIB.

O eventuală decizie politică a Comisiei Europene de acceptare a măsurilor asumate de guvern ar duce la deblocarea situației. În caz contrar, Comisia Europeană are instrumentele de a propune stoparea unor fonduri europene destinate României până când țara va reintra pe traiectoria asumată de reducere a deficitului.

Principalele creșteri de taxe și impozite și reduceri de cheltuieli cu care guvernul merge la Bruxelles sunt:

– eliminarea facilităților fiscale pentru salariații din IT (care vor plăti impozit pe venit), agricultură și construcții (care vor plăti contribuțiile de sănătate)
– supraimpozit de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii
– supraimpozit pe locuințele care depășesc, cumulat, valoarea de 500.000 de euro
– creșterea plafonului pentru microintreprinderi
– eliminarea plafonului de TVA de 5% pentru mai multe produse și servicii
– desființarea a 200.000 de posturi neocupate din administrație
– desființarea unor posturi de șefi din administrație
– scăderea cheltuielilor în administrația locală (primării și consilii județene)
– creșterea redevențelor pentru anumite resurse naturale
– tăieri de costuri la companiile de stat și instituțiile autonome (BNR, ASF, ANRE, Consiliul Concurenței – etc.)

Context. România și-a asumat prin legea bugetului o țintă de deficit de 4,4% din PIB, iar premierul Marcel Ciolacu a anunțat într-un interviu la Aleph News că fără măsuri suplimentare deficitul va ajunge la 6,2% din PIB.

Deficitul bugetar, adică diferența dintre venituri și cheltuieli, a crescut la 38,6 miliarde lei în primele șapte luni ale anului, respectiv 2,43% din PIB față de deficitul de 26,7 miliarde lei, respectiv 1,89% din PIB aferent primelor șapte luni ale anului 2022, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

Foto: Dreamstime

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Deci eliminarea facilitatilor fiscale in IT, agricultura si constructii, nu impozitare peste prag in IT, cum era vorba initial. Urmatorul pas e supraimpozitarea, logic. Ca doar nu e sa taie sau sa limiteze sporurile bugetarilor, voucherele de vacanta raman, ca e apreciata pomana. Nu se taie din aberatiile programului de pomeni pt primari Anghel Saligni.

  2. LA GUNOI CU SPECIALII ȘI PENSIILE LOR NEMUNCITE!
    Asta este SOLUȚIA!

  3. Nimic pentru vulg, totul pentru noi și-ai noștri.
    E veche, în România, lozinca asta. Foarte veche.

  4. Cel mai mult m-ar satisface ultima liniștea!
    Dar, n-am înțeles, vor decide pricepuți de Ciolacu și Von der L?!

  5. Nu este specificat nimic legat de pensiilor speciale! Ăștia chiar ne iau de fraieri?

  6. Statul esuat poate continua sa simuleze democratia, economia de piata, statul de drept, justitia, sanatatea dar, vine si momentul socotelilor ! Specialii stiu de pe vremea impuscatului sa simuleze pana si natura vopsind iarba si frunzele verzi la vizitele acestuia ….. Cetatenii nespeciali, UE, oricine onest si sanatos la cap, nu poate fi pacalit . Nu ne-ati pacalit nici cu ”repararea” justitiei . Stim ca ati continuat si desavarsit ce a inceput dragnea , la un nivel la care acesta nici nu a visat . Depresia sociala instalata e motorul ”stabilitatii”din narativul acesta si nu ”lupta”dancilezilor din motul satului si se refera la stabilitatea coruptiei .

  7. Desfiintarea CCR – pentru ca la noi este alcatuita din personaje politice si nu isi face treaba.

  8. nu-i bai, se vor umple pietele din nou. daca pretul distrugerii caracatitei e predarea puterii catre oligofrenii cu nume de element din tabloul lui mendeleev, so be it

  9. Deși nu voi trăi să apuc asta dar la un moment dat AI va ocupa funcții publice iar aceste probleme de acum vor fi aproape de neînțeles pentru urmașii noștri , până atunci ne mulțumim cu de alde Ciolacu.

  10. Echilibrarea Bugetului se poate face lesne, nu prin creșterea TVA, ci prin creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor, precum a făcut Bulgaria. Adică, o mai buna colectare a TVA, la procentul de 19% care este in prezent. O scumpire generală a bunurilor și serviciilor este o frâna in economie care poate avea consecințe grave pe termen mediu.

    Colectați TVA, nu o mariti !