G4Media.ro

SURSE Încep epurările în USR: Stelian Ion cere excluderea sau suspendarea a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SURSE Încep epurările în USR: Stelian Ion cere excluderea sau suspendarea a 13 membri din Constanța, acuzați că au colaborat cu Mircea Geoană

Stelian Ion, președintele USR Constanța, a cerut excluderea din partid a doi membri și suspendarea timp de un an a altor 11 membri, potrivit informațiilor G4Media. Cei 13 sunt acuzați de fostul candidat USR la Primăria Constanța că l-ar susține pe Mircea Geoană.

Stelian Ion a transmis conducerii partidului că Ionuț Cealera ar fi administratorul grupului de whatsapp de susținători ai lui Mircea Geoană în Constanța, iar Mihai Taraciuc ar fi participat la lansarea de carte a lui Geoană de la Constanța din 16 martie, potrivit informațiilor G4Media.

Pe lângă excluderea celor doi, fostul ministru al Justiției a cerut și suspendarea timp de un an pentru 11 membri USR acuzați că sunt înscriși pe grupul de whatsapp al susținătorilor lui Geoană.

Reamintim că în USR există un memorandum pentru stoparea excluderilor din partid, adoptat săptămâna trecută după alegeri.

USR are programate la finalul acestei luni alegeri pentru funcția de președinte, dar și pentru Biroul Politic, organismul de conducere care ia principalele decizii politice.

Principalii candidați pentru funcția de președinte sunt Elena Lasconi, Cristian Seidler și Radu Hossu, în timp ce pentru Biroul Politic vor fi candidaturi pe liste care reprezintă principalele facțiuni din partid.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Mie mi se pare corect: ori cu USL-ul, ori cu partidul tău. Trebuie să se hotărască ce vor și să-și aleagă partidul.

  2. Asta mai trebuie, USR să susțină Geoană la prezidențiale!

    • Pai poate ar fi o opțiune înțeleaptă. Sa fim serioși, eu nu vad vreo șansă reală a USR-ului la prezidențiale. Oricum sunt toată ziua pe la Antena 3. Nu e că partidul ăsta nu ar fi făcut niște compromisuri. Nici nu cred că pot rezista altfel.

    • Ziggy, dacaa nu ai candidatul tau, nu existi. Indiferent care e ala, Lasconi, Barna, Drula, Fritz, Coliban, Ghinea, etc. Mort-copt si tot iti tine votantii cat de cat in priza.

      Cu un candidat gen Geoana, USR inceteaza sa mai existe. Dispare la urmatoarele parlamentare.

      USR trebuie sa stea pe picioarele lui, indiferent cat e de greu pare acum.

  3. Inca un exemplu ca acest partid nu a fost construit pe o baza solida si faptul ca sunt uniti numai in jurul unui slogan cu NOI NU FURAM nu este suficient pentru constructia unei viziuni pentru aceasta tara. Daca continua in ritmul acesta cred ca o incerc sa vad daca pot sa votez un independent cat de cat mai rasarit pentru ca din punct de vedere partide…

  4. Pai poate ar fi o opțiune înțeleaptă. Sa fim serioși, eu nu vad vreo șansă reală a USR-ului la prezidențiale. Oricum sunt toată ziua pe la Antena 3. Nu e că partidul ăsta nu ar fi făcut niște compromisuri. Nici nu cred că pot rezista altfel.

    • Am scris mai sus. Scopul USR nu e sa castige prezidentialele, ci sa opreasca scaderea in sondaje si sa treaca de 10% la parlamentare.

      Cu Geoana in frunte e imposibil.

  5. Ai văzut ce scrie Dna Lasconi, citez:
    „Putem sa avem un sistem mai bun de sanatate, daca desfiintam monopolul CNAS si dam dreptul romanilor sa-si aleaga asiguratori de sanatate.”
    Din câte știu eu singurul stat european care are sistemul ăsta e Olanda. Dacă în Franța s-ar incerca așa ceva protestul vestelor galbene ar fi parfum. Sa vii cu așa ceva, mi se pare cam deplasat. Din punctul meu de vedere sistemul privat e la fel de praf ca cel de stat, doar că acolo scoți doldora de bani, pe care ii ai sau nu ii ai.

    • Si in afara de spital de urgente ce mai primesti de la cnas? Toate analizele le platesti, unde te duci la doctori te trimit in privat. Deci? Despre ce vorbim?

    • Și atunci de ce nu vin cu un plan de reformă? Există o mana de spitale in tara asta care sunt manageriate corect,deci se poate . Adevărul e că sunt în orașe mici, acolo unde clinicile private nu există pentru că oamenii nu își permit să de-a 300 -400 de lei pentru o bătaie de joc care se numește consultație. Ce faci cu oamenii care au tratamente scumpe, pe care nu și le poate permite nici măcar un cetățean cu venituri peste medie? Crezi tu că îți asigură vreo companie privata o asemenea sumă pentru tratament? Pe ce lume trăiți oameni buni?

  6. infiltratii PSNDLUDMR trebuie sa fie suaoendati, asta e prima conditie ca USR sa aiba vreo sansa

  7. Cred ca epurarile ar trebui sa inceapa cu stalinistii din partid. Sa propui excluderea unor persoane pe baza de suspiciuni sau pt ca au fost prezenti la lansarea unei carti, chiar daca autorul este un adversar politic, este halucinant.
    Lasconi va trebui sa se bata cu morile de vant daca vrea sa redreseze partidul.

    • Subscriu. Apucăturile astea de tip bolșevic mă fac să mă îndoiesc serios de capacitatea acestui partid de a se reforma. Au așa, sămânța de scandal în ei. După rezultatele catastrofale se comportă de parcă ar fi Internaționala socialistă, cu sute de mii de mebri. Trist.