G4Media.ro

Surse: Liberalii i-au cerut ministrului Marcel Boloş să deblocheze investiţiile publice /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Surse: Liberalii i-au cerut ministrului Marcel Boloş să deblocheze investiţiile publice / Boloş ar fi transmis liderilor PNL că poate atinge ţinta de deficit, cu includerea acestor cheltuieli suplimentare

Liderii liberali i-au cerut, duminică seară, ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să găsească soluţii de finanţare a investiţiilor publice derulate prin programul Anghel Saligny şi Compania Naţională de Investiţii, astfel încât facturile depuse pe situaţii de lucrări să fie decontate până la sfârşitul anului, precizează surse din partid, citat de Agerpres.

Potrivit acestora, Boloş a transmis liderilor liberali că poate atinge ţinta de deficit, cu includerea acestor cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care măsurile de reducere a cheltuielilor din administraţie au adus o economie de circa 3 miliarde de lei.

Totodată, ministrul Finanţelor a promis că vor fi plătite sumele solicitate de consilii judeţene şi primării pentru restanţele către direcţiile generale de asistenţă socială şi plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap.

Liberalii i-au mai cerut ministrului Boloş ca plăţile pentru investiţii publice să se facă cu prioritate, astfel încât niciun constructor să nu părăsească şantierele. Au solicitat, de asemenea predictibilitate pentru bugetul Ministerului Dezvoltării, iar ministrul de Finanţe i-a asigurat că acesta va fi mai mare cu peste 60%, comparativ cu 2023, adaugă sursele amintite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mai frate Bolos ei au rupt guvernarea cu USR tocmai din cauza asta şi tu vrei să îi faci să fie degeaba la guvernare cu PSD?