OFICIAL Liderii USR i-au cerut lui Iohannis să demisioneze din funcția de președinte. Discuția de la Cotroceni a durat mai puțin de 5 minute
UPDATE Președinta USR, Elena Lasconi, a confirmat, într-o conferință de presă, că la Cotroceni a cerut demisia președintelui Klaus Iohannis. Lasconi a spus că întâlnirea de la Cotroceni a durat circa 3 minute.
„Am mers astăzi la Cotroceni să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român. Constituția este interpretată, ca orice lege, în litera și spiritul ei. Și o astfel de interpretare ne arată clar că avem soluția pentru astfel de situații – președintele Senatului poate prelua, interimar, funcția”, a afirmat Lasconi, citată într-un comunicat USR.
Lidera USR a declarat că “Iohannis, PSD și PNL arată că nu au înțeles nimic din votul cetățenilor.”, astfel încât vedem astăzi “exact aceiași oameni care își împart puterea, care refuză să facă ceea ce este corect pentru România”.
“Iohannis președinte, Ciolacu premier – ce s-a schimbat după alegeri? Astfel de gesturi politice nu fac altceva decât să scadă încrederea în politicieni și asta este o mare vulnerabilitate. În România s-au ANULAT alegerile prezidențiale și domnul Iohannis nu ne explică de ce și are tupeul să spună că nimeni nu e responsabil. România merită mai mult!”, a adăugat ea.
Știrea inițială: Elena Lasconi, Ionuț Moșteanu și Cătălin Drulă, liderii USR prezenți duminică la consultările de la Cotroceni, i-au cerut lui Klaus Iohannis să demisioneze din funcția de președinte, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Ei i-au transmis că nu mai are legitimitate politică și că s-a implicat în decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale.
Discuția dintre liderii USR și președintele Iohannis a durat mai puțin de 5 minute.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii