Surse: Membri PNL aduși la București de susținători ai lui Ludovic Orban, pregătiți să îi huiduie sâmbată înainte de congres pe Florin Cîțu și Klaus Iohannis / Echipa Orban: Nu există și nu a existat vreun astfel de plan
UPDATE: Echipa lui Ludovic Orban a respins informația: ”Nu există și nu a existat vreun astfel de plan! Este o informație inventată, o intoxicare, cu scopul de a amplifica și mai mult ostilitățile, fără a avea nici cel mai mic dram de responsabilitate”.
Articol inițial: Mai mulți membri de partid ce vor fi aduși sâmbătă dimineață la Romexpo București de susținători ai lui Ludovic Orban ar fi pregătiți să îi huiduie pe Florin Cîțu și Klaus Iohannis, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.
Oamenii ar urma să fie aduși din filialele PNL din Brăila, Vrancea, Dâmbovița și București, potrivit surselor citate.
Ei ar urma să ajungă la Romexpo în jurul orei 10.30, în timp ce congresul e programat să înceapă sâmbătă, 25 septembrie, la ora 11.00. (Foto: Romexpo, locul unde va avea loc congresul PNL)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii