G4Media.ro

SURSE Miniștrii USR PLUS își vor anunța în această seară demisia în…

sursa foto: Facebook

SURSE Miniștrii USR PLUS își vor anunța în această seară demisia în bloc / Dan Barna ar urma să facă declarații la ora 19.00

Miniștrii USR PLUS își vor anunța în această seară demisia în bloc în semn de protest față de premierul Florin Cîțu, au confirmat pentru G4Media.ro surse din partid. Varianta unei eventuale demisii în bloc a fost avansată și de un deputat USR PLUS într-o intervenție la Antena 3 înainte de ședința din această seară, despre care a spus că este ”foarte posibilă”.

Și Radio Europa Liberă relatează că toți membrii Guvernului care fac parte din USR PLUS au intrat în ședința Biroului Politic Național cu mesajul neoficial că își vor prezenta demisia. Potrivit Europa Liberă, marele absent al întâlnirii decisive va fi Dacian Cioloș, care este plecat la Paris. De la ședință va lipsi și europarlamentarul Dragoș Tudorache. ”Absența celor doi nu este pe placul tuturor miniștrilor din USR PLUS”, mai relatează Europa Liberă.

Demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS a fost vehiculată încă de la începutul crizei politice, care a debutat miercuri, după ce premierul Florin Cîțu l-a schimbat pe ministrul justiției, Stelian Ion. Demisia ar urma să aibă loc în contextul încercării liberalilor de a tergiversa dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură până după congresul din 25 septembrie care ar urma să aleagă noua conducere PNL.

Prin aceste demisii, USR PLUS încearcă să-i convingă pe liberali să convoace o nouă ședință a conducerii parlamentului care să voteze calendarul moțiunii de cenzură, În ședința de luni nu s-a putut adopta acest calendar din lipsă de cvorum, după ce PSD a părăsit sala în care se ținea ședința birourilor permanente ale celor două camere.

Demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS nu înseamnă automat căderea guvernului Cîțu, care poate funcționa mai departe și fără prezența partenerului de coaliție în guvern. Premierul Cîțu urmează doar să numească miniștri interimari iar activitatea cabinetului poate continua. Guvernul Cîțu cade doar prin moțiune de cenzură votată în Parlament sau dacă prim ministrul decide să demisioneze.

Citește și

Controversa zilei. Cât pot amâna liberalii calendarul moțiunii USR PLUS și AUR / Ce termene sunt prevăzute în regulamentele parlamentare și în Constituție

Ionuț Moșteanu (USR PLUS): Este un abuz fără precedent. Singura misiune a lui Ciolacu este să-l mențină cât mai mult pe Cîțu la Guvern / Vom avea mai multe ședințe și vom decide ce facem în continuare

George Simion, AUR: Moțiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîțu președinte la PNL/ Este o monstruoasă coaliție la conducerea României/ Au de dat explicații serioase domnii de la PSD pentru părăsirea sălii

Alina Gorghiu (PNL), vicepreședintele Senatului: PNL va cere un nou vot pentru cererea de verificare a semnăturilor de la moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR

SURSE Mesaj de susținere pentru Florin Cîțu în timpul întâlnirii de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis: Rezistăm la putere, ne concentrăm pe Congres

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

47 comentarii

  1. USR ul iese de la guvernare- Confirmat
    Guvernul pica- loading

    • Presa română şi societatea civilă intelectuală de carieră nu i-a sprijinit cu nimic serios.
      Ne pierdem timpul pe internet.

    • Stai sa valideze Iohannis semnaturile lor de pe demisii.
      Daca nu le da drumu?

    • Tema ar fi anticipatele si suspendarea, nu mai face kwj fire, îl zboară pe zombilica instant, puneti voi conditii nu Ciolacu,….la formarea guvernului a mers negocierea, acum nu mai e benzina?

    • @Spark demisia e un act unilateral, ca doar nu sunt pe plantatie 🙂 Intelegi?

    • Eu cand mi-am depus demisia mi s-a propun o marire de 50%. Mi-am retras-o. Semnatura era a mea.

  2. Mai dispare un asa-zis motiv al PSD ca sa nu voteze motiunea.
    Ce motive va mai gasi Ciuma Rosie ca sa se opuna motiunii?

    • Și eu aștept cu nerăbdare sa văd ce motive mai încetează.
      Dar nu am motive sa cred ca nu vor mai inventa câteva….

    • Sper sa mai gaseasca motive, sa ii vad pe useristi ca se chinuie si se tavalesc cat mai mult he he he

    • Demisia celor de la USR il obliga pe Citu să vina in parlament, in termen de 45 de zile, pentru un nou vot de investire.

      PSD Nu vor mai vota motiunea pe motiv ca oricum pica guvernul in 45 de zile, si o vor lalai asa pana dupa alegerile interne din PNL.

      Mark my words.

  3. “Duamna” de la sănătate se apuca iar de epilat? Dar domnu barna? Revine la statutul de întreținut de soție?

    • Asta da oftika.

    • Sa nu ne bucuram… cine stie pe cine pun astia la sanatate interimar in locu ei… Bode ala pare foarte versatil, cred ca merita inca un portofoliu!

    • Ca sa nu se inteleaga gresit. Ma bucur nu pentru ca pleaca de la MS, ci pentru ca aveam nevoie de un epilat si se are cu astea…

  4. Cu asta trebuia început, înainte de moțiune, și amenințarea cu anticipatele,…la asta nu punea nimeni botul pentru Catu… de frica anticipație, va dădea PNL și prim ministrul, . ..data viitoare nu mai veniti cu blugi de coceni în guvern, daca nu aveti oameni, promovați tehnocrati adevărați, nu era nevoie de Stelica la justitie …era mai bun Horațiu Radu, secretarul general

    • @PR la maxim. Cum sa declanseze un partid cu 15% anticipate? Pe ce baza? Erau aratati cu degetul, paria Romaniei, toata lumea le-ar fi sarit in cap, inclusiv proprii votanti. Si de ce sa demisioneze inainte de motiune? Ai citit motiunea lor? Dupa evenimentele de azi sunt convinsi ca motiunea nu va fi votata si-si dau demisia asa cum au promis -„daca motiunea nu e votata in parlament”.

  5. Aveți ce (nu) ați votat. Degeaba ne chinuim noi ăștia fraieri de 15% dacă restul preferă direct hoția iar marea majoritate de fete mari care îl așteaptă pe Făt-Frumos o preferă indirect. Păcat, sper să iasă ceva din chestia asta. Măcar să nu strice multitalentatul Bode de la sănătate, transporturi, economie, fonduri europene și digitalizare ce au lăsat ei.

    • Cu facturile la gaze si curent din perioada urmatoare, Citu si ministrul Energiei, Virgil Popescu (care a frecat menta 2 ani la minister) vor avea belele mari.
      Sa-si asume raspunderea PNL (dar si PSD, care sustine guvernul minoritar Citu).
      Pana la primavara nu mai ramane nimic din Citu si PNL!

  6. Incepe caderea PNL-ului

  7. Foarte bine ! Afara din guvern cu această toxină neo-marxistă moșită de generalul iliescian Talpeș (SIE) si Ardeleanu ,,Vulpea,, de la 2 1/4.
    Inapoi pe Facebook ! 😂

    • Stai linisit ca o sa fie bine si liniste 🙂 O sa aveti de unde fura cacalau si o sa ramaneti doar voia aici in tara asta. :))

  8. Bravo. USR pana acum au jucat foarte bine dpdv strategic. Faptul ca nu au semnat motiunea PSD a fost o miscare inspirata, era o capcana bine intinsa de gasca infractoare a lui Ciolacu si vedem astazi cat de ofticati sunt ca nu le-a reusit. AUR este un partid fara miza care nu va ajunge niciodata la guvernare decat poate cu PSD, asa ca a le sustine motiunea nu a fost deloc o alegere gresita. Declaratiile liderilor au fost cumpatate. Demisia din astazi arata ca au incercat pana in ultimul moment sa se inteleaga cu PNL, dar este acaparat de talibanii lui Iohannis care dau o lovitura in partid. In aceste conditii nu pot ocupa un post in guvern pe motiv ca ai proiecte de facut. Cine este mitocan cu tine trebuie sa il eviti. Cata vreme Iohannis si-a declarat sprijinul pentru Citu si pentru actiunile sale demonstreaza clar ca USR nu mai este dorit alaturi de acestia. PSD a facut o enorma greseala de strategie in aceste zile, in loc sa dea lovitura in plin la adresa presedinteului, cu suspendare pentru implicare in treburile unui partid, a dat cu fumigene. PNL daca este castigat de Citu este un partid mai toxic decat PSD. Iar parandaraturile incercate de Florin Roman, Rares Bogdan, Gorghiu, Fenechiu astazi demonstreaza ca sunt fara scrupule. Felicitari USR, chiar si AUR pentru consecventa in a ne scape de un dezaxat care actioneaza in numele Premierului de la Grivco. In fapt un fost inspector scolar, vanzator de copii, cu case dobandite dubios, de pe urma uneia a obtinut chirie nedatorata pentru ca s-a dovedit in instanta ca nu este proprietarul, un individ cinic care a sprijinit tacit pe Dragnea si PSD. Iesirile sale cu Pe Se De au fost doar la deruta, omul era clar un combinator. Neamt in acte si romanash in suflet.

    • Poate că o greșeală au făcut totuși, asociindu-se direct cu AUR pentru moțiune, în loc să inițieze ei moțiunea, să o semneze și apoi să strângă semnături de la toți doritorii până la numărul necesar.

    • @Prieten exact asta au facut.

    • Eu am înțeles că moțiunea a fost inițiată de AUR și ajustată conform dorințelor USR+, de aici reproșul că cei din urmă îi legitimează pe cei dintâi.

  9. Se găsesc motive. Au bătut deja palma. Varanul este iar în cărți. Au negociat deja dosarele penale din PSD și a oamenilor lui. Deja antenele din csm cer schimbarea procurorului din dosarul colectiv. Pe lângă piedone e tudorache, firea etc. Va fi guvern minoritar susținut de PSD. Ne au tras o…

  10. Si trimiteți-l pe Stelică sa-i mai lustruiasca un pic ghetuțele lui Răducu Mazăre, ca de la el vi s-a tras.

  11. In sfârșit fac ce trebuia să facă inca de la episodul Voiculescu!
    Cateva concluzii:
    1. USL trăiește.
    2. Presa este vândută lichelelor.
    De acum înainte ma aștept la critici și piedici atunci cand este posibil atat împotriva bandei PNL cat si împotriva bandei PSD impreuna atat cu PSD, PNL, UDMR dar si cu AUR. Indiferent ce spun „deontologi” precum CTP sau alte non-valori antiromânești vândute borfașilor.

  12. Cale Batutah!
    ” Hit the road Uniunea-Salvati-Romania-Partidul-Liberatatii-si-Unitatii-Sociale and never come back” Suzete la Magazinul Mama.

  13. Pariu ca nu-si dau demisia in seara asta?….:))))))

  14. Pai cum sa nu demisionezi si sa fi partas la un jaf din bani publici de 10 mld euro din buzunarul fraierilor care voteaza,Claudiu Nasui USR PLUS a declarat ca mai bine se mãrea fiecare salariu cu 9 milioane lei a fiecarui roman,e mai importanta golania,hotia si hapsanismul ciocoilor de partide pnl’psd care oricum fura ca in codru banii si nimic nu fac pt tara, pãi nu? Indestulam hotii ca nu au furat destul 32 de ani-stire aktual24

  15. Pariu ca nu-si dau demisia in seara asta?….:)))))) Ce face Ghinea care a renuntat la postul de europarlamentar pentru cel de ministru?..:))))) Dar Drula care are rezultate bune, pleaca fara sa-si incaseze laudele pentru realizari>…:)))

  16. Ati luat o decizie buna. Ati fost consecventi pana la capat. Ati avut o strategie buna. Ne-ati aratat negru pe alb ca pnl si psd sunt frati de cruce. Mai bine o opozitie constructiva decat o guvernare compromitatoare. Felicitari!!!!!!

  17. Punct. Și de la capăt.

  18. Neutru, nu mai vreau sa aud nici de PNL si nici de USR+, cred ca nu o sa mai votez. In conditiile de fata, din ciulamaua de informatii deduc ca votul e cam joc de glezne, e ca si cum as accepta sa joc la alba-neagra, in conditiile in care, din experienta anterioara, stiu ca nu voi castiga mare branza vreodata. Am depus o plangere la o mare institutie si pe vremea psd si pe vremea pnl si usr+ si rezultatul a fost fix pix. Am depus o alta plangere pe vremea pnl si usr+, de data asta nu mai am de ce sa acuz psd, si rezultatul tot fix pix a fost.
    Daca nu navalesc alte popoare romanul se descurca singur, in batatura lui, cum poate, uneori nici nu stie cine-i premier.
    Dar ce treaba are USR+ cu congresul PNL? De ce tin mortis sa influenteze alegerile din PNL?Sa-i lase pe liberali sa se spele pe cap cu oricine iese, e chiar intereseul lor ca PNL-ul sa aiba un lider care sa duca partidul in gard, oricare dintre cei doi ar fi acela, dupa gust, ca alte criterii e greu sa gasesti daca judeci dupa informatiile pe care le avem de pe unde se poate.
    Era curat, rational, impartial ca liberalii sa fie lasati sa transeze problema congresului si apoi sa se ia cei doi colosi politici la tranta. Separam putin scandalurile, pardon, meciurile ca e ca si cand am avea doua meciuri de fotbal jucate pe acelasi stadion, in acelasi timp.
    USR+ se comporta de parca vrea sa puna sef la PNL. Si invers, daca era cazul, era la fel de grav. USR+ putea sa iasa din guvern si ieri, si saptamana trecuta dar si acum 6 luni asa cum poate sa iasa si in noiembrie ori decembrie ca, la bagaj, cu ei ori fara ei, in trecut ori prezent, asa cum scrie autorul, guvernul trece cu penedeleurile pe unde vrea. Iar la ccr, avocatul poporului cu ele, cu atatia primari psd …

    • Am depus si eu o plangere, pe vremea cabinetului Ciolos, si chiar s-au miscat niste lucruri imediat dupa.

    • Adevaru e ca decat micul dictator Barna, parca Ciolos suna putin mai bine (daca n-o fi si ala manevrat de pe undeva). Ala al 3-lea ma indoiesc ca are vreo sansa. Ma rog, pentru USR+ suna mai bine, nu pentru noi.

      Pentru noi din pacate sunt cam toate partidele aceeasi frectie… Ii dau dreptate lui GoB…

  19. Cu ce se ocupa concret Barna in guvern, purtator de cuvant? Sa spuna marile realizari ale celor doi ministri demisi, nu ce ar fi putut, sau ce ar fi vrut, ce au facut. Am vazut ca aproape toti ministri USR se plang (dupa inceperea scandalului) ca nu au putut sa faca nimic si arunca vina pe Citu. Ce a facut MARELE VICE Barna ca sa clarifice aceste probleme?

  20. DA, USL RELOADED!
    De ce nu?M-am saturat de varianta Romanica a „progresismului” autohton,marca Coldea si toti agaricii,hotnews,ziare,Tapalaba,Dogioaica etc.
    Da USL 2,nu e o rusine,decat cu copiii batrani din USR,eternele bube ale lui Ciolos,PREFER PNL SI PSD.
    Nea Florica,da bre banii inapoi de la „rapirea’ ziaristilor din Irak,ce dracu,stam in atata lucru?

  21. Sunt foarte dezamăgit de ăștia de la usr!

  22. Mi-e mila de tine fătucă usr ista! Tu ești frustată rău. Ai limba ff ascuțită! N-ai și tu un copil,un soț sau o pisica ca tare dezechilibrata ești!

  23. Cine grohaieste? Dudu-vezi ca duduie prostia,geme in capul tau primitiv fara creier si neuroni, bate vantul de la atata mancat rahat gratis

  24. Și ce?! Oricum nu ați făcut nimic toată coaliția lu’Peste.
    Vorba unei vecine pensionare , zice maică ăștia de la PSD au mai dat pe la pensii niste bănuți , ici colo, ăștia de acum doar taie.
    Politica îngroapă România!!!

  25. bravo usr! v/am votat cu o mana acum va voi vota cu 2!
    nici nu tre sa mai faceti vreodata coalitii cu cancerurile tarii: psd pnl bor.
    de udmr si cur… nici nu are rost sa pierd vremea. aceiasi mafie.