G4Media.ro

O nouă anchetă penală la Primăria Iași: Direcția Generală Anticorupție ar fi…

sursa foto: Facebook/ Primaria Iasi

O nouă anchetă penală la Primăria Iași: Direcția Generală Anticorupție ar fi solicitat documentele legate de organizarea spectacolului de Revelion

UPDATE: Potrivit Biroului de Presă al Primăriei ieşene, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au solicitat şi au primit de la Primăria Municipiului Iaşi, în urma unei reclamaţii, o serie de documente din cadrul procedurii de achiziţie publică a spectacolului „Revelionul Iaşului”.

”Serviciile de organizare a spectacolului au fost încredinţate, printr-o procedură de achiziţie simplificată prevăzută de legislaţia în vigoare, către R & A Events & Concerts SRL-D, pentru o sumă totală de 553.700 lei, fără TVA, care a inclusiv artişti, scenotehnică, cazări, deplasări, taxe etc. Potrivit contractului menţionat, spectacolul a inclus focuri de artificii. Aşa cum am anunţat, „în funcţie de condiţiile meteorologice şi tehnice”, evenimentul ar fi putut include şi un spectacol de lumini cu lasere şi drone. După semnarea contractului, firma a notificat municipalitatea că, dat fiind timpul prea scurt şi întrucât nu erau întrunite condiţiile tehnice şi meteorologice necesare, nu poate organiza şi spectacolul de drone. Ca urmare, suma aferentă spectacolului de drone, de 83.200 lei, fără TVA, a fost scăzută din valoarea contractului şi, evident, nu va fi achitată. Restul serviciilor prevăzute în contract au fost onorate”, au precizat marţi reprezentanţii Primăriei ieşene, potrivit News.ro.

Știrea inițială: Direcția Generală Anticorupție a trimis, ieri, la Primăria Iași o adresă în care solicită copii după mai multe documente, informe confirmată de surse G4Media.ro. ”Sunt acte legate de organizari de evenimente, inclusiv Revelionul. E dosar in rem ca urmare a unei sesizari (adică sunt cercetate fapte, nu persoane), au mai declarat sursele citate.

Publicația Ziarul de Iași a scris în premieră, citând surse, că Direcția verifică modul în care a fost atribuit contractul de organizare al spectacolului de Revelion din acest an. Procedura a fost organizată în luna decembrie 2022, decurs de câteva zile, și a avut o valoare de circa 100.000 de euro, fără TVA.

Ziarul de Iași menționează că procedura de achiziție a fost lansată foarte târziu (21 decembrie), iar rezultatul a fost unul așteptat: contractul a fost semnat cu firma R&A Events Concerts SRL-D, companie controlată de impresarul Radu Groza, colaboratorul „tradițional” al Primăriei Iași pentru astfel de evenimente.

Procedura a fost anunțată miercuri, 21 decembrie, achiziția având o valoare de peste 100.000 euro (fără TVA). Practic, firmele interesate au avut la dispoziție doar zilele de 22 și 23 decembrie pentru a pregăti oferta, întrucât termenul de depunere a fost 27 decembrie (ora 11:00), iar zilele de 24, 25 și 26 au fost nelucrătoare. Mai mult, caietul de sarcini a cuprins inclusiv numele artiștilor, iar unii dintre aceștia sunt colaboratori ai lui Radu Groza, cel care controlează firma care avea să câștige contractul.

Citește integral pe Ziarul de Iași

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Iar au venit să ne caute la ouă!

    • Banii vorbesc.
      Pe Florea de la Sector 5 nu-l intreaba nimeni de cele 5 concerte simultane prin sector. Sau o fi foet Piedone?…clanu p$d