G4Media.ro

SURSE Patronul firmei din Timișoara le-a spus procurorilor că a cumpărat substanțele…

In urma decesului a 3 persoane in weekend s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social, pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor, luni 18 noiembrie 2019, Timisoara.

SURSE Patronul firmei din Timișoara le-a spus procurorilor că a cumpărat substanțele la negru și a utilizat cantități mai mari la deratizare fără să știe care sunt efectele

Patronul firmei din Timișoara, care a realizat dezinsecția la blocurile unde s-au înregistrat trei decese, este cooperant cu procurorii și susține că a cumpărat substanțele la negru, fără documente, de la o firmă autorizată, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Potrivit acestora, s-ar fi utilizat o cantitate mai mare de substanță în timpul deratizării blocurilor, neștiind care sunt efectele.

Și avocatul patronului a declarat pentru Digi24 că acesta a recunoscut acuzațiile în fața procurorului și că într-adevăr a procurat substanțele fără factură fiscală. Acesta a mai spus că firma avea un singur angajat care a manipulat substanțele fără să cunoască efectul acestora.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei din municipiul reşedinţă este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe Ioan Buță, patronul firmei care a făcut deratizările din blocul din Timișoara unde locuiau copiii și femeia care au murit. Luni seara, un alt bloc din Timișoara a fost evacuat, unde aceeași firmă a făcut deratizare și unde a fost descoperită o substanță foarte periculoasă.

Autorităţile din judeţul Timiş au decis evacuarea unui al doilea bloc de locuinţe din Timişoara, de pe strada Vaida Voievod, unde chiar luni dimineaţa a fost făcută dezinsecţie şi deratizare la fel ca în blocul de pe strada Mioriţa unde doi copii şi mama unuia dintre ei au decedat, iar mai multe persoane sunt internate la spitale. Anchetatorii au descoperit că în acest bloc s-a făcut dezinsecţie într-un singur apartament, a cărui uşă a fost sigilată, relatează News.ro.

Luni seară, în jurul orei 22.30, autorităţile au decis să îi evacueze pe cei 31 de locatari, după ce au stabilit că un apartament de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe de pe strada Vaida Voievod, colţ cu strada Daliei, s-a numărat printre cele în care aceeaşi firmă a făcut o operaţiune de deratizare si dezinsectie, precum în blocul de pe strada Mioriţa nr. 8.

Anchetatorii au descoperit că dezinsecţia şi deratizarea a fost făcută chiar luni dimineaţă, iar imediat după operaţiune, locatarii apartamentului numărul 79 au încuat uşa şi au plecat la serviciu.

Potrivit specialiştilor, nivelul de substanţă din acest apartament este una foarte mare.

Specialiştii în cercetare chimică au descoperit, într-o cutie, aşezată în dulap, între haine, o substanţă foarte toxică, ce se eliberează doar cu autorizaţie specială. Este vorba de Delicia Gastoxin, în formă de tablete rotunde, pe bază de fosfură de aluminiu. E un insecticid destinat combaterii daunătorilor cerealelor depozitate şi a rozătoarelor mari din culturile de câmp.

Gazul de fosfină este eliberat în prezenţa umezelii şi este puternic toxic pentru toate formele de viaţă, fie oameni, fie animale. Fosfina, prin inhalare, blochează căile respiratorii prin eliminarea apei din celule.

Echipele de cercetare chimică venite de la Sibiu în ajutorul celei de la Timişoara vor face masurători în toate apartamentele din acest imobil. Evacuaţii fie se vor duce la rude şi prieteni, fie vor fi primiţi de Mitropolia Banatului.

Luni, procurorii au început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă în cazul tragediei de la Timișoara, unde doi copii și mama unuia dintre ei au murit după ce în blocul în care locuiau a fost făcută deratizare. Reprezentanții autorităților au depistat prezența în imobil a unei substanțe neurotoxice și au fost identificate încă două locații la care a făcut deratizare aceeași firmă.

Opt adulţi erau internaţi, luni seara, la ora 18.00, la Spitalul Judeţean şi nouă copii la Spitalul ”Louis Ţurcanu” din Timișoara, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Toţi locuiesc în blocul în care s-a făcut deratizare şi dezinsecţie.

Citește și

Fişa de securitate a insecticidului folosit de firma din Timişoara: mortal în caz de inhalare. Gazul este eliberat la umezeală

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Sincer, nu cred ca țaranii care vand fructe si legume frumoase/zemoase/carnoase din ograda proprie la piața folosesc îngrașăminte luate cu factura.

    • Sau mezeluri „traditionale” cu nitriți si potențatori de aroma

    • Sa vezi ce inghesuiala este la hormoni de crestere pentru animale.. Evident ca nu-i invata nimeni cum sa dozeze substantele si ce efecte au.

      Practic, orice cumperi dintr-o piata agroalimentara „de la tarani”, fructe, legume, carne, oua, branza, etc. este cel mai probabil crescut cu diverse chimicale dozate necorespunzator. Nimeni nu-i verifica, nimeni nu-i invata cum sa le foloseasca. Din pacate, efectele nocive sunt suficient de subtile incat consumatorul nu stie ce l-a lovit.

      Corelate cu poluarea si stilul de viata sedentar, rezultatul este ca romanii au in medie o durata a vietii sanatoase cu vreo 10 ani mai mica decat vestul Europei (59 Romania, 73 Suedia), conform Eurostat. Cred ca realitatea este chiar mai trista, pentru ca in mediul rural multi nu ajung la medic cand se imbolnavesc.

  2. Nu trebuia anunțată nicio instituție în legătură cu substanțele folosite, care să certifice daca sunt sau nu sigure? DSP Timiș?
    Așa cum vom mai avea încredere în orice produs pe care îl cumpărăm daca nicio instituție nu verifica substanțele folosite in agricultura, alimentație, etc ?

    • E unu’ Fanel Iacobescu presedinte „de cand lumea” peste tot ce misca in domeniul calității – la Institutul Metrologie, RENAR, etc

  3. Încep romanii sa se mire ca trăiesc în tara lui Papura-Vodă?!

    • Incepem sa ne miram ca mai traim.
      La fel cum ala manevreaza substante ultra-otravitoare altii manipuleaza substante explozibile (vezi camionul cu azotati) sau cine stie ce materiale radioactive cu maxima ignoranta.
      Zilele trecute, la Resita muncitorii au spart o conducta de gaz, nimeni nu a fost omorat doar printr-un noroc chior.
      Sunt sigur ca aia care au facut deratizarea habar nu aveau ce tin in mana.

      Prostia ucide!

  4. okay, sa suporte repercusiunile legii dar cum ramane cu cine i-a dat voie sa faca deratizare acolo?

  5. Buță ăsta e mare fan rezist, mare fan Mălin Bot. Îi distribuie în draci postările. Dacă distribuia cumva postări de-ale unui psd-ist, era jale mare, ieșeau toți rezistidioții în stradă să urle corupția ucide.

  6. Dupa Hexi nici-o grozavie nu mai e de neinchipuit.

  7. SRI-ul, dormiti?
    Hexi Pharma foloseste mai putin dezinfectant si mor romani!
    Firma de dezinsectie cumpara de la ”negru” substante si mor romani!
    Nu cred in povesti cu ”omor prin neglijenta” la fel cum nu cred ca etnicul maghiar Lehel , aka Guccifer era un ”taximetrist” care a spart de capul lui servere si conturi de mail din SUA si Romania cu implicatii majore.

  8. Coruptia Ucide

  9. Știe cineva la cât timp trebuie schimbate filtrele aerului condiționat din locurile publice, dacă se face la termenul corespunzător, dar, mai ales, dacă controlează cineva acest lucru? În câte astfel de locuri sunt afișate la intrare data efectuării schimbării și data viitoarei schimbări, la fel ca la lift, pentru a ști dacă să mai intri acolo nu?

  10. La gripa aviara se stropea cu pipi de pantera lesinata. Scumpa, milioane de ieuro.
    Biznis!

  11. is chloroquine an antibiotic https://pharmaceptica.com/