SURSE: Paul al României va ajunge astăzi la instanță, în Franța, pentru a începe dezbaterea pe procedura de extrădare în România / Detalii despre cum a fost prins
Paul al României va ajunge, miercuri la instanță, în Franța, pentru a începe dezbaterea pe procedura de extrădare în România, potrivit surselor G4Media.ro. El fusese condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, dar a fugit din țară.
Potrivit acestora, instanța a confirmat mandatul european de arestare.
Paul al României a fost arestat preventiv și depus în „La Prison de Fresnes”, iar în cursul zilei de miercuri va fi prezentat la Curtea de Apel din Paris.
În ultimele două săptămâni, polițiștii români și cei francezi au desfășurat o serie de activități pentru prinderea lui Paul de România.
Acesta a fost capturat, luni, 27 iunie, pe stradă, în timp ce plasa o comandă la o cafenea. El a fost depistat în Arondismentul 9 din Paris, unde, de cel puțin o lună, frecventa o zonă de cafenele. De fiecare dată când venea la cafenea, era singur și purta mască de protecție. Cât timp era în cafenea petrecea foarte mult timp pe telefon. Se pare că discuta pe diferite rețele de mesagerie, potrivit surselor G4Media.ro.
În momentul în care a fost capturat, acesta nu a opus rezistență.
Avea asupra sa a fost găsit un pașaport britanic.
Paul al României s-a născut în Franța, dar nu este cetățean francez.
Potrivit site-ului Poliției Române, Paul al României era căutat pentru punerea în executare a unui mandat emis de Curtea de Apel Brașov, ca instanță de executare, de 3 ani si 4 luni inchisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Soția acestuia, prințesa Lia, le-a declarat polițiștilor că Paul ar fi plecat în Portugalia.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în decembrie 2020 verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Paul al României – trei ani și patru luni.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Foto: Cititor G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii