G4Media.ro

SURSE Paul Ionescu, consilierul lui Dragnea, a fost audiat la DIICOT într-un…

SURSE Paul Ionescu, consilierul lui Dragnea, a fost audiat la DIICOT într-un dosar care vizează delapidarea patrimoniului fostei UTC din Bucureşti. Este verificată inclusiv asocierea cu Mohammad Murad

Paul Ionescu, purtător de cuvânt al Camerei Deputaţilor şi consilierul preşedintelui Liviu Dragnea, a fost audiat ca martor la DIICOT într-un dosar ce vizează delapidarea patrimoniului fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din Bucureşti, informează surse judiciare.

Patrimoniul celor 5 foste cluburi UTC din Capitală – Modern, Titan, Universal, Tehnic şi Ecran – cuprinde 18 imobile şi 50.000 de metri pătraţi. Ar valora acum peste 60.000.000 de euro. Averea fostei UTC din Bucureşti a fost preluată după Revoluţie de Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB). Potrivit unei anchete Hotnews.ro, Fundaţia s-a asociat cu o firmă din acţionariatul căreia face parte chiar actualul preşedintele al FTMB, Ticu Plăcintă. În plus, Fundaţia a închiriat firmei Triumf Construct a omului de afaceri Mohammad Murad terenul fostului club Titan. Murad a construit acolo două blocuri de apartamente. Potrivit Hotnews, preşedintele Fundaţiei, Ticu Plăcintă, a fost partener de afaceri cu Mohammad Murad.

Potrivit surselor G4media, Paul Ionescu a fost audiat ca martor pentru că, în trecut, a făcut parte din conducerea Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti. Într-adevăr, potrivit declaraţiei sale de avere din 2014, Ionescu a încasat 3600 de lei în anul fiscal anterior. Banii reprezentau „indemnizaţie Consiliu de conducere” al FTMB. Potrivit surselor noastre, în dosar este începută urmărirea penală in rem pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani. Urmărirea penală in rem înseamnă că procurorii au indicii că s-au săvârşit fapte penale şi urmează să identifice făptuitorii.

Hotnews a scris pe larg la începutul anului de asocierile dintre Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti cu firmele lui Ticu Plăcintă şi Mohammad Murad. Citește aici ancheta publicată în ianuarie 2018.

Semne de întrebare. Modul în care Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti condusă de Ticu Plăcintă foloseşte patrimoniul este pus sub semnul întrebării de fostul preşedinte din perioada 1995 – 2000 al FTMB, Marian Vlad şi de către fostul deputat PDL, Andreea Paul. Aceştia susţin că închirierea clădirilor către diferite firme nu respectă scopul urmărit de legiuitor pentru transferul acestor bunuri către fundaţii care să lucreze pentru tineri.

Cine e Mohammad Murad (preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, originar din Liban). Este proprietarul lanţului hotelier Phoenicia şi al lanţului de restaurante Spring Time. În 1992 a deschis Springtime, în 1998 a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la hotelurile Perla şi Majestic din Mamaia. A intrat apoi în afaceri imobiliare, vânzând peste 2.000 de apartamente.

Foto: Mohammad Murad (sursa: Contul personal de Facebook)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Paul Ionescu, un alt sugaci al lui Dragnea!

  2. Acest dosar poate deschide o adevărată cutie a pandorei, căci nu multe sunt județele în care aceste bunuri ale fostei UTC, în principal clădiri și terenuri, au fost și sunt gestionate în interesul tinerilor. În sectorul de tineret se vorbește de ani de zile de responsabilitatea autorităților de a amenaja și construi centre de tineret, însă puține spre deloc sunt grupurile și organizațiile de tineret care ridică o problemă care se află fix sub nasul nostru: pe mâinile cui se mai află patrimoniului propriu al fundațiilor de tineret care, conform Decretului-lege 150/1990, trebuie administrat în interesul tuturor tinerilor si al organizatiilor de tineret?

    Consiliile județene și DJST-urile au avut posibilitatea ca în ultimii 16 ani să supervizeze din interior aceste fundații. Totuși, aceste instituții publice se prevalează de faptul că legea n-a fost niciodată urmată de un regulament, așa cum prevedere actul normativ, adunările generale fiind astfel nefuncționale. Iar acum ne întoarcem la Ministerul Tineretului și Sportului, care timp de 16 ani nu și-a îndeplinit principala obligație în raport cu aceste fundații de tineret: emiterea regulamentului de aplicare a Legii 146/2002, lăsând deschisă ușa pentru diverse operațiuni care numai cu gândul la tineri și organizațiile de tineret nu au fost făcute.

  3. Dacă va interesează mai multe de Ticu Plăcintă va stau la dispoziție. Dețin foarte multa dovezi ce hot și infractor este Ticu Placinta