Oficial: Percheziții ale procurorilor DNA la sediul Inspectoratului General al Poliției Române pentru achiziții din 2020, când ministru de Interne era Marcel Vela
Update 2: Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că sprijină acțiunea procurorilor DNA și le pune la dispoziție toate documentele necesare:
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Poliția Română sprijină toate activitățile de verificare, derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu.
Pentru aflarea adevărului și clarificarea cât mai rapidă a situației de fapt, ca de fiecare dată, instituția pune la dispoziția celorlalte autorități documentele necesare.”
Update: DNA a confirmat printr-un comunicat că face percheziții în legătură cu încheierea în 2020 a unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției naționale. Perchezițiile au loc, potrivit informațiilor G4Media, la Inspectoratul General al Poliției Române și la sediul companiei SC Tradeco Engineering DGC.
Acționarii Tradeco Engineering DGC sunt George-Claudiu Drăgoi (care este și administrator) și Lidia Rusu, potrivit portalului specializat Confidas.
Dosarul vizează achiziția a 4000 de bastoane și 4000 de căști de protecție considerate neconforme cu standardele de calitate.
Articol inițial: Procurorii DNA fac marți dimineață percheziții la sediul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) din subordinea Ministerului de Interne, au declarat pentru G4Media surse oficiale.
E vorba despre un contract de achiziții din 2020, cân ministru de Interne era Marcel Vela (PNL).
Procurorii ar investiga achiziții de echipamente realizate în anul 2020, au mai declarat sursele citate. E vorba despre achiziții de bastoane și căști de protecție în valoare de circa 500.000 mii lei.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank