SURSE Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București și la spitalele Colțea și Sf. Luca / ASSMB: Procurorii au solicitat contracte încheiate de Cristian Plută
Update Ora 16.50: Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a precizat că procurorii DNA au solicitat contracte încheiate în cursul anului 2022, de Cristian Plută, la acea dată director general al instituției.
„Astăzi, 12.12.2023, la sediul A.S.S.M.B. a avut loc o acțiune a DNA care s-a concretizat în solicitarea unor documente, mai precis a unor contracte de achiziție publică încheiate, în cursul anului 2022, de către directorul general al instituției de la acea dată, Cristian Plută.
A.S.S.M.B. susține întru totul activitatea procurorilor anticorupție și a pus la dispoziția acestora toate înscrisurile și informațiile solicitate, reiterând astfel, o dată în plus, sprijinul asumat de către instituția noastră pentru documentarea și verificarea legalității activităților întreprinse de către toți angajații.
Totodată, având în vedere că, la acest moment, nu avem informații suplimentare cu privire la obiectul verificărilor, cu excepția celor precizate mai sus, și dat fiind faptul că nu dorim să afectăm buna desfășurare a cercetărilor aflate în curs, subliniem că vom reveni ulterior cu informații suplimentare, în măsura în care acestea vor putea fi făcute publice”, a precizat ASSMB.
Amintim că Cristian Plută, directorul adjunct al Administrației Spitalelor București, a fost trimis în judecată ân 6 decembrie de DNA, în stare de arest preventiv, pentru trei presupuse fapte de luare de mită.
Update Ora 11.00: DNA a anunțat oficial că efectuează percheziții la sediile a trei instituții publice din București, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică pentru implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT.
În cursul zilei de 12 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la sediile a 3 instituții publice din București.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Știrea inițială: Mai multe percheziții ale procurorilor anticorupție sunt în desfășurare, marți, la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) și la spitalele Colțea și Sf. Luca, potrivit surselor G4Media.
Este vorba despre un nou dosar de dare de mită, potrivit acelorași surse.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii