G4Media.ro

UPDATE Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, e suspect de abuz în serviciu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

UPDATE Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, e suspect de abuz în serviciu în dosarul DNA privind emiterea unor avize pentru restaurante

UPDATE Ora 18.41: Robert Negoiță (ex-PSD), primarul Sectorului 3, e suspect de abuz în serviciu în dosarul instrumentat de DNA, au declarat pentru G4Media surse judiciare. El a fost audiat miercuri de procurori

UPDATE Ora 11.03: DNA a transmis, într-un comunicat de presă, că se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Potrivit sursei citate, există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.

În cursul zilei de 01 februarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Știrea inițială: Procurorii DNA efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, potrivit surselor G4Media.ro.

Perchezițiile ar viza autorizațiile pentru terasele de pe malul Dâmboviței.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Negoita este unul din cei mari hoti din istoria moderna a Romaniei.Peste Adrian Nastase sau Hrebenciuc ori Dragnea

    • E acolo cu baluta, concurs

    • Trolache,
      Ai enumerat PDL-isti, deci actuali PNL-isti, sau mai simplu actuali USL-isti.

    • Cum vine pesedeaua la guvernare, cum explodează cazurile de corupție, de nu mai fac față toți procurorii din România!

    • Euglenă care este diferenta din ei si voi?

      Partidul lui Iliescu se cearta cu Partidul lui Petre Roman, dar ei mananca din acelasi ciolan de 33 de ani, iar romanasii nostrii saraci si pr0sti
      suferind de Alzheimer si sindromul Stockholm ii voteaza in continuare 👍

    • Eusex, numele Dragnea și Dragnea junior ce-ți spun ție? Spune-ne cu propriile tale cuvinte!

  2. Daca tot s-au deranjat domnii de la DNA, poate investigheaza si contractele care se duc la rudele lui Negoita din provincie 😉 Veri, cumetri, nepoti…

  3. Go, go, go
    Negoiță la bulău !

    Câte infracțiuni și dosare are Negoiță în palmares nu are nici Nuțu Cămătaru. Negoiță e intangibil, e marioneta unui „serviciu” !

    • Manevra Wag the Dog, sa uite lumea de traficul de influenta al lui Predoiu.
      Stire aruncata pentru diversiune.

    • Serviciul de informatii externe. var cu Nicu Gheara.

  4. Achizitii de borduri neconforme?

    • Dar pentru acordarea de certificate de administratori de bloc date pe spaga, nu il verifica nimeni. A dat certificate in toate sectoarele, la firme care fac administratie.

  5. mirosul de canal intretine atmosfera 🤣 pe terasa

  6. Eugen cu fițuica de partid încercând să agite spiritele pentru un dosar clasat de acum un an de zile… Milioane de români au văzut cât de penibil e Tudorache cu înscenările lui, milioane de români văd cum încercați să fabricați realități paralele.. Tot vă stă Clotilde în gât cu Romprest, sau ce?

    TâmpeniiIe astea nu merg aici, publicul care vă votează și crede așa ceva nu citește G4, vă pierdeți timpul aiurea

  7. Pana una alta doar primarii pesedisti sunt hoti demonstrati. Asta e gena partidului.

  8. @Euglen – nu o mai scalda cu Clotilde.
    Diamantul si-a luat-o in freza.
    Si are niste dosage pe rol.

    Betonita daca nu se potoleste o sa ajunga ca el.

  9. Ce loază infe ctă imi fura numele? Posibil sa fi lins ceva, a crezut ca e a lu necoita, si cand a terminat a văzut ca e ciordacu

  10. Eugen, de ce spui de milioane? Numai niște spălați pe creier se uită la RTV și antena3, nu mai fi handicapat

  11. Euglena, conduceti justitia, daca era adevarat Armand era la puscarie demult…..

    Mai schimba si tu textele, esti penibil 👍

    Partidul lui Iliescu se cearta cu Partidul lui Petre Roman, dar ei mananca din acelasi ciolan de 33 de ani, iar romanasii nostrii saraci si pr0sti
    suferind de Alzheimer si sindromul Stockholm ii voteaza in continuare 👍

  12. Euglena mai bine vorbeste de PSDistul TudorLache care a jefuit cetatenii Sectorului 1 cu peste 200 milioane de euro👍

    In 15 -20 de ani cat ati statbla cârma Bucurestiului cred ca ati furat miliarde de euro 👍

  13. Euglena daca in Romania aveam o justitie corecta cred ca si tu erai pa puscaria la cat de tare de agiti sa aperi acesti infractori 👍

  14. Eheihei, de câte ori a fost Negoiță suspectu’ lu’ deneau……
    Au murit și niște muncitori de-ai lui Negoiță lângă Biblioteca Națională și nu s-a întâmplat nimic. Cred că l-au „suspectat” o repriză pe directorul de la compania publică respectivă, una dintre multele sinecuri marca Negoiță de la 3.
    Scapă si acum, scapă și piturcii, circ pentru fraierii care mai cred că deneaul mai baga pe careva la pușcărie.
    Negoiță de la 3 a fost și el doftor pe jumate analfabet, dar a recunoscut singur că a plagiat și n- mai vrut să fie doftor.

    • Da, foarte p.robabil e pentru a distrage atenția de la P.redoiu și traficul de influență.

    • Da, foarte p.ro.ba.bil e pentru a dis.t.r.age atenția de la P.red.o.iu și t.raficul de infl.uență.

  15. Da oamenii aia care au murit din cauza lui nu mai conteaza nu ? Votati PSD ca sa va puna borduri si pavele si in rest nimic

  16. luati-l la verificat si pe dom dir Octa Ghetu ca si el are multe de declarat

  17. A vrut să mănânce și gura lui ceva.

  18. Il doare la bască.
    Putem noi sa lătrăm până plesnim, ăștia ne-au dovedit. Suntem carne de tun.
    Dacă bucureștenii ar avea co aie macar cat brașovenii si ar merge la ședințele locale, dacă ar pune presiune pe ei, dacă am avea un lider…da nimeni nu vrea lideri ca sunt periculoși!
    Da care bucureșteni? Ca în w/e pleacă toți la casele lor în tr, db, il, ag, vl, ot, cl…

  19. in poluarea dun bucuresti, cocalarul de negoita, a taiat aprope toti copacii de pe malul dambovitei de la mag unirii spre tribunal ,sa si faca carciumi prietenii lui de partid

  20. Eusex 14:09, te crezi unicat? Nu ești, așa că scrieți numele complet înaintea prenumelui și CNP-ul, ca să ne dăm seama că ești chiar tu, înălbitorul celor care fură de la copii.

  21. Daca era de extradat in USA…cred ca facea puscarie pe viata +
    Robert Negoita (pe langa alte „maruntisuri”):
    – urmărit penal după accidentul de la Biblioteca Națională. Primarul Sectorului 3 este acuzat de ucidere din culpă şi abuz în serviciu
    – și compania Rosal au fost trimiși în judecată. Prejudiciu: peste jumătate de miliard de lei
    – primarul Sectorului 3, e suspect de abuz în serviciu în dosarul DNA privind emiterea unor avize pentru restaurante