G4Media.ro

PNL face mitinguri în țară înainte de moțiunea de cenzură, data nu…

PNL face mitinguri în țară înainte de moțiunea de cenzură, data nu e stabilită

Conducerea PNL a decis luni să organizeze mitinguri în țară înaintea moțiunii de cenzură. Informația, publicată inițial pe surse din PNL, a fost confirmată de Ludovic Orban la finalul ședinței partidului.

”Am purtat discuții despre posibilitatea organizării unei ample manifestări de protest în susținerea moțiunii de cenzură”, a anunțat liderul liberal.

Întrebat unde vor avea loc manifestările de protest, Ludovic Orban a răsouns: ”În toată țara.”

”Vom face apel către toți cetățenii României care s-au săturat de PSD și de modul în care PSD își bate joc de România și compromite șansele fiecărui român de a trăi mai bine, îi vom chema alături de acțiunile de protest alături de membrii și de simpatizanții noștri (…) Noi nu facem miting în Piaţa Victoriei ca să protestăm împotriva abuzurilor, care principala sursă a abuzurilor este chiar Guvernul de lângă Piaţa Victoriei”, a mai precizat Orban.

La acest moment nu e stabilită data acestor mitinguri.

PNL a organizat astfel de mitinguri în țară și la moțiunea de cenzură din noiembrie 2017 împotriva Guvernului Tudose.

Orban a precizat că momentul depunerii moţiunii de cenzură va fi stabilit când se vor finaliza negocierile cu toţi actorii politici relevanţi şi vor exista cele mai bune perspective.

„Cu siguranţă vom depune moţiunea (…) până la sfârşitul sesiunii parlamentare. (…) Suntem angrenaţi în discuţii şi deocamdată este prematur să vă prezentăm concluzii sau puncte de vedere”, a explicat el.

Conform lui Orban, se poartă negocieri cu parlamentari ALDE pentru a-i convinge că „să fii fată în casă la PSD te va duce mai devreme sau mai târziu la pierzanie”.

Preşedintele PNL a susţinut că este prematur să facă o evaluare cu privire la şansele unei moţiuni de cenzură.

Ludovic Orban a informat, totodată, că i-a convocat marţi pe vicepreşedinţii pe domenii ai partidului şi pe preşedinţii comisiilor de specialitate pentru conturarea unui program de guvernare.

„Urmează să purtăm o discuţie privind o listă de obiective prioritare şi de măsuri guvernamentale care ar trebui luate în primă fază pentru repararea gravelor dezechilibre de guvernare a PSD”, a spus el, citat de Agerpres, adăugând că urmează să fie luată o decizie dacă draftul de program de guvernare va fi prezentat concomitent cu moţiunea de cenzură.

Foto: Pagina de Facebook Ludovic Orban

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. E, asa da, asa se face opozitie…safii vazut, sa fii auzit, plus continutul!